Săptămâna 18 – 24 mai 2006, numărul 185

EDITORIAL Integrare să fie, dar să o ştim şi noi! de Ştefan Ciocan Uniunea Europeană se cam joacă cu România ca pisica cu şoarecele. După ce am tras tare să ne îndeplinim sarcinile în domeniul corupţiei, mediului şi altor ramuri deficitare, UE ne spune că mai avem de adus salăţi din grădina ursului. Adică nu chiar a lui Moş Martin, ci a lui Flutur, tot un fel de urs, dar mai predispus spre tăierile de copaci. Adevărul este că noi, cei care trăim zilnic în spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic, cam ridicăm din umeri, pentru că nu ne-am prins încă despre cum apreciază UE steagurile roşii acordate României. Adevărul este că problemele ridicate în domeniul agriculturii, protecţiei sanitar-veterinare şi a finanţelor nu ne prea deranjează. Dar şpaga instituţionalizată şi lipsa unor corupţi condamnaţi definitiv, pot să acrediteze ideea că UE nu prea vede bine la distanţă când apreciază că în România a fost rezolvată problema corupţiei. O altă abordare ciudată a integrării noastre între statele bătrânului continent este faptul că rebuie să intrăm musai la braţ cu vecina noastră, Bulgaria, ţară care a reuşit să ne cam depăşescă în cele rele, mai ales de când l-au dat jos pe fostul rege-premier. Adevărul este că vecinii noştri, cultivatori de castraveţi, nu au fost niciodată mai buni decât noi, dar fostul rege Simeon avea o oarecare influenţă la cancelariile occidentale, ceea ce făcea ca Bulgaria să fie cântărită cu alte greutăţi decât România. Situaţia s-a cam schimbat şi, după cum arată raportul de ţară, România este cea care a trecut în graţiile Comisiei Europene. De ce oare? Nimeni nu poate să spună exact, dar unele răspunsuri pot fi bănuite. Probabil că apropierea PD de Partidul Popular European şi a PNL de Liberalii Europeni să fie de bun augur pentru revizuirea politicii europene faţă de România. Sau poate că Bulgaria trebuie acum să fie scoasă ţap ispăşitoir şi pentru amânarea integrării României. Sau poate europenii au pus botul la spectacolul organizat de PNA, Băsescu şi Macovei, prin care s-a mimat atât de bine lupta împotriva corupţiei. Adevărul este că am rămas o ţară în care toată lumea vorbeşte despre corupţie, dar nici un mare corupt nu a fost judecat şi condamnat definitiv până acum. Chiar şi Omar Haissam este pe cale să iasă din puşcărie, pentru că, după şase luni de cercetări, dosarul său nu a fost încă finalizat. Şi nu este singurul care păţeşte acest lucru. În aceste condiţii, cele trei steguleţe roşii pentru agricultură sunt floare la ureche, faţă de steguleţul pentru corupţie, pe care chiar dacă nu-l flutură Europa, ar trebui să-l fluturăm singuri. În repetate rânduri am scris despre poluarea povocată în Parcul Naţional Retezat, rezervaţie a biosferei, de către Hidroelectrica şi Hidroconstrucţia. Şoşelele ţării gem de gunoaie aruncate pe marginea lor, lacurile sunt invadate de sticle de plastic, malurile râurilor sunt adevărate rampe ecologice, şi, cu toatre astea, României îi este ridicat steguleţul roşu pentru mediu. Putem răsufla uşuraţi. Nu-i aşa? Ce mai contează că suntem o ţară de gunoaie, dacă Europa nu mai vede acest lucru? Integrarea ne interesează pe noi, nu normalitatea pe care ar trebui să ne-o aducă. Starea de normalitate nu ne convine, pentru că nu suntem obişnuiţi să trăim într-o stare de normalitate. Şi atunci ce contază că ne integrează Europa cu forţa? Integrare să fie, dar să ne anunţe şi pe noi când are loc. Oricum nu vrem să ne schimbăm năravurile, şi cred că nu vrea cu adevărat nici Europa. Comentarii?

Săptămâna 18 – 24 mai 2006, numărul 185