Săptămâna 18 – 24 mai 2006, numărul 185
|
CRONICA GRI
V.I.P.
Bogdan Barbu Prieteni, rude, cititori ori simpli cunoscuţi mă întreabă, de o vreme încoace, ce părere am despre Gigi Becali, despre ce făcut Gigi Becali, despre ce a spus Gigi Becali sau despre ceea ce are de gând Gigi Becali. Insistenţa interesului lor în legătură cu acest personaj e demnă de o cauză mai bună şi, la început, m-a intrigat – pentru că am o impresie prea bună despre majoritatea oamenilor în cauză pentru a putea crede, măcar o secundă, că îi interesează la modul serios ciobanul parvenit ajuns în Pipera. Am realizat însă că marca "Gigi Becali" a depăşit faza unui subiect lejer de discuţie gen fotbal, politică, femei etc. şi se transformă, încet şi sigur, într-un fenomen care ţine strict de faza actuală a evoluţiei unei societăţi româneşti ce încă îşi caută identitatea. Părerea mea despre Gigi Becali o puteţi afla uşor citind cele de mai jos. Ce a făcut Gigi Becali – că a dat bani pentru biserici, că a ajutat oameni nevoiaşi – nu mă interesează: a făcut-o pentru imaginea lui, pentru că niciodată nu s-a întâmplat ca presa (sau cel puţin o anume parte a ei) să nu fie de faţă. Dar să zicem că asta ţine de o nevoie de laudă care nu ar fi un păcat capital: modestia e o calitate pe care unii o au, alţii nu – asta este. Ce spune şi ce are de gând Gigi Becali, ca individ, este neglijabil din punct de vedere al valorii intelectuale a informaţiei respective. Din păcate, el nu mai este deja doar un simplu individ, ci este liderul unui partid politic minor, cumpărat – la propriu! – şi urcat în preferinţele electoratului la ultimele alegeri şi conform ultimelor sondaje. Nu acel şase la sută (sau cât o fi) electoral cu care e creditat Gigi îngrijorează serios; în fond, şase la sută din potenţialii votanţi este un procentaj de cretini iresponsabili cam mare pentru o ţară, dar care nu depăşeşte limita admisibilă de pericol social. Nu, pericolul vine tocmai din faptul că a devenit un fenomen care deschide jurnale de ştiri: ţine de actualitatea mondenă (şi-a luat haine de la Londra), de elementul social (satul "Gigi Becali" pentru sinistraţi), de politică ("Noua Generaţie"), de economie (e în Top 300), de lupta anticorupţie (afacerea cu terenurile M.Ap.N.), de religie (donaţii pentru biserici) şi – cheia de boltă a întregii imagini becaliene – de sport: clubul Steaua. Recent, această imagine a clubului care i-a adus 99 la sută din popularitatea de care se bucură actual a suferit mult, fără ca – paradoxal – această degradare să-l afecteze pe Gigi la acest capitol. Însă jucători care dau cu pumnii în geamuri, preşedinte de club cu declaraţii jignitoare, chiar iresponsabile, arbitrii care nu văd ostentativ penaltyuri pentru echipele adverse – totul, subliniez, purtând marca "Gigi Becali" – nu fac decât să confirme statutul de V.I.P. al personajului: V = Violenţă, I = Infatuare, P = Prostie. Iar pericolul real pentru România este, repet, că lumea începe să-l ia prea în serios pe acest măscărici care se crede trimisul lui Dumnezeu pe pământ. |
Săptămâna 18 – 24 mai 2006, numărul 185