Săptămâna 18 – 24 mai 2006, numărul 185

INTERVIU Ştefan Ciocan "V-am dat un teatru, vi-l păziţi ca pe-un lăcaş de muze" Festivalul de Teatru pentru Copii şi Tineret organizat pentru prima dată de Teatrul de Artă Dramatică din Deva (TADD) îşi va desemna câştigătorii joia viitoare, într-o gală organizată în sala Casei de Cultură Drăgan Muntean. Luni şi marţi a avut loc concursul festivalului în urma căruia au fost alese cinci piese de teatru care vor participa la Gala Laureaţilor, când emoţiile micilor actori vor lua sfârşit odată cu prezentarea câştigătorilor. Ideea organizării unui astfel de festival la Deva a aparţinut dirctorului TADD, Zoltan Turi, care cu sprijinul Primăriei şi a Consiliului Local a reuşit să lanseze o provocare pentru şcolile şi liceele din aproape tot judeţul. La preselecţie au participat câteva zeci de trupe din Deva, Orăştie, Petroşani, Lupeni, Simeria, Ilia şi Braşov. În faza finală s-au calificat opt echipe de teatru reprezentând şapte licee din Deva, Orăştie, Lupeni şi Braşov şi o şcoală generală din Lupeni. Pentru faza finală, în juriu a fost cooptat şi actorul şi regizorul Naţionalului Bucureştean, Mircea Anca. Despre festival şi despre necesitatea unor astfel de manifestări culturale, am stat de vorbă cu directorul TADD, Zoltan Turi, şi cu actorul şi regizorul Mircea Anca. Ce reprezintă pentru TADD Festivalul de Teatru pentru Copii şi Tineret? Z.T.: Prin denumire, "festival" înseamnă o festivitate, ceva de care să te bucuri. Ca să suţinem un anumit spirit de competiţie, a trebuit să facem un concurs. Dacă ar fi fost după mine, eu i-aş fi premiat pe toţi. Festivalul se termină în momentul în care se încununează printr-o mare bucurie. Marea asta bucurie nu poţi să zici că e momentul final, de apogeu. Marea bucurie a fost de fapt toată munca depusă, drumul până la apogeu. Apogeul este momentul vizibil. Ce concluzii se pot trage la finalul concursului în urma căruia au fost selectate piesele ce vor fi premiate la prima ediţie a Festivalului de Teatru pentru Copii şi Tineret, organizat la Deva? Z.T.: S-a depus foarte multă muncă. Rezultatele, la nivel artistic, sunt peste aşteptările mele. Copiii au luat provocarea în cel mai serios mod posibil, şi dacă este să căutăm un câştig, acesta este unul dintre cele mai mari câştiguri. Seriozitatea cu care au abordat şi cu care au urmărit finalitatea muncii lor, finalitatea contând nu în premiu, ci în spectacolul de teatru pe care l-au prezentat. Cum s-a văzut cu ochii profesionistului aceste spectacole ale tinerilor? M.A.: M-a bucurat foarte tare ceea ce am văzut aici şi mă bucur în special că tinerii sunt interesaţi de teatru, dar şi în general de o activitate culturală. Au avut curajul şi au avut energii extraordinare canalizate într-o muncă în care important nu este premiul, care va fi al unuia sau altuia. Important e că au participat şi în sufletul lor toţi au luat premiul cel mare pentru tot ceea ce au făcut şi pentru modul în care s-au implicat. Mă bucur că există acest festival şi m-aş bucura în ediţiile viitoare să fie mai mult încurajaţi ei, tinerii, modul lor de exprimare. E foarte bine că sunt conduşi, şi chiar necesar să fie îndrumaţi, dar trebuie să le fie dată mai multă libertate, mai mult curaj în a-şi exprima problemele lor, frământările lor, visele lor. Şi să nu încercăm să-i băgăm în nişte forme prestabilite, ci să încercăm noi, cei care lucrăm cu ei, să avem puterea şi deschiderea să-i ascultăm. Asta a fost mare lucru, faptul că am stat şi eu şi m-am întâlnit cu o energie de care simţeam că am nevoie. Z.T.: Aici sunt şi eu de acord, pentru că un element specific vârstei lor, începând de la 14 – 15 ani şi terminând cu 25 de ani, este o căutare aproape disperată a identităţii, a individualităţii fiecăruia. Tinerii de această vârstă caută să-şi afirme individualitatea. Altfel decât noi, altfel decât toţi ceilalţi, nu ştiu încă modul în care să comunice acest lucru, dar îl caută. Această căutare trebuie lăsată să se manifeste. M.A.: Şi chiar dacă poate să fie atras, în modul de exprimare, pe o latură negativă, noi nu trebuie să-i dăm sentimentul că greşeşte, ci trebuie să-i corectăm energia prin el însuşi, nu să i-o închistăm. Nu să-i dăm peste degete, ci să-i arătăm de ce trebuie să meargă pe partea bună. Să le spunem: "Nu-ţi trebuie oare mai mult curaj să sădeşti o floare decât să o rupi? Nu-ţi trebuie oare mai mult curaj să spui te iubesc sau îmi place decât ce cool eşti?". Aţi simţit că tinerii actori s-au exprimat liber, sau au fost închistaţi în şabloane impuse de profesori? Z.T.: În primul rând, doar dacă ne gândim la faptul că aceşti copii în loc să meargă la cluburi sau discoteci, unde au ei obiceiul să meargă în mod standard – deja a devenit banal – prin simplul fapt că şi-au rupt timp să facă nişte repetiţii îi face mai deosebiţi, şi ei au simţit în sinea lor: sunt cineva, fac ceva, acum! Nu discutăm despre modul în care au fost încorsetaţi de nişte indicaţii regizorale – şi nu vreau să sune peiorativ acest lucru –, pentru că până la urmă este dreptul unui regizor, al unui coordonator, să impună punctul său de vedere. Eu consider că aceşti copii au ieşit câştigaţi din toată acţiunea asta. Din foarte multe puncte de vedere. Şi un punct favorabil este această eliberare din banalitatea vieţii cortidiene. M.A.: Au confirmat că au nevoie de teatru ca formă de expresie. Au confirmat că teatrul este necesar într-o societate în care-şi caută identitatea. Z.T.: Nu m-aş duce chiar atât de departe. Eu cred că tinerii au demonstrat faptul că teatrul este o formă în care se pot exprima. O formă altrernativă la posibilităţile actuale. Domnule Mircea Anca, cum aţi primit invitaţia de a participa ca membru în juriul festivalului? M.A.: M-a surprins, m-a provocat şi mi-am asumat un risc. Dar ce m-a bucurat foarte tare a fost că am reuşit să-mi înving comoditatea de a-mi da un program peste cap ca să pot veni aici. Dar acum, după oamenii pe care i-am întâlnit şi locul în care am descins, mi s-a confirmat că trebuia să vin şi e bine că am venit şi e o mare bucurie. Ce proiecte culturale mai pune la cale TADD după acest festival? Z.T.: Acest lucru depinde foarte mult şi de susţinere pe care vom reuşi să o obţinem în mod natural, precum şi de sprijinul pe care vom reuşi, noi, factorii de cultură, să îl impunem să fie acordat de factorii de decizie din administraţie. De Consiliul Local şi, de ce nu, de Consiliul Judeţean, pentru că acest festival a fost un act de cultură la nivel judeţean şi nu numai, pentru că am avut şi un participant din afara judeţului. Extrapolând toate demersurile care se referă la evenimente culturale, evenimente artistice în care este implicată comunitatea şi care trebuie susţinute. E foarte greu de unul singur să organizezi o astfel de manifestare. E o muncă titanică. M.A.: Ce m-a surprins este că nu au participat la acest festival nişte sponsori puternici. Nişte firme puternice din judeţ sau din oraş, având în vedere că este vorba despre copii, ai lor, ai noştri, ai tuturor. Trebuie să avem grijă, şi îmi pare rău că se uită că, de fapt, nu este festivalul unui teatru, nu este festivalul unei persoane, ci este vorba despre o formă de educaţie a copiilor. Degeaba ne plângem de droguri, de ispită, de televizor, dacă atunci când cineva propune o alternativă viabilă, aceasta nu este încurajată. Ar putea fi date premii mai consistente, care să fie un stimul pentru copii. Z.T.: Acum nu este momentul să mă plâng. Nu am forţat lucrurile cu potenţialii sposori, pentru că între cel care finanţează şi instituţia de cultură trebuie să existe o relaţie bilaterală. Pentru a putea exista acestă relaţie, trebuie să se producă întâlnirea undeva la mijloc. Noi am încercat să facem primul pas, prin organizarea acestui festival. În cele din urmă, copiii comunităţii vin în faţă şi arată că ei fac ceva. Hai să vedem la ediţia a doua, după ce am demonstrat că fără un sprijin substanţial am reuşit să facem acest festival, putem să facem şi mai multe. M.A.: Cred că ar fi bine să nu-i trădăm pe aceşti copii, pentru că, fără îndoială, aşteaptă mai mult. Şi dacă la ediţia viitoare vor veni mai mulţi sponsori lângă teatru şi lângă Primărie, cred că manifestarea poate să capete nişte valenţe care pot să ducă numele Devei departe în lume. Cred că ar trebui să ne bucurăm şi de copiii noştri premianţi, de succesele copiilor noştri, nu numai să accentuăm problemele lor. Hai să ne bucurăm de bucuriile noastre şi să avem curajul să le spunem că sunt. Comentarii?

Săptămâna 18 – 24 mai 2006, numărul 185