Săptămâna 25 – 31 mai 2006, numărul 186

CRONICA GRI Taxa pe şpagă Bogdan Barbu După ce avem cel mai scăzut nivel de trai din Europa - dacă nu socotim eterna şi deloc fascinanta Albanie, precum şi mare parte dintre ţările desprinse din fosta URSS - noi, românii, mai şi suntem blagosloviţi de cei care se perindă la guvernare cu cele mai multe taxe şi impozite dintre toate ţările europene. Adică, dacă tot e sărac, ia-i şi bruma pe bani pe care o mai are şi pe urmă miră-te şi plânge-te, tu, Guvernule, de orice coloratură ai fi, că pleacă în Spania la cules nu numai Marina militarului, ci şi profesori sau ingineri. De ce nu avem specialişti? Ete d'aia, vorba săracului nea Mărin, care nu ar fi ajuns miliardar în România nici după '89, dupe cum nu a fost nici înainte... Adică, avem – în foarte multe domenii – specialişti români nemaipomeniţi: în Statele Unite, în Canada, în Germania, în Franţa. La noi, şi dacă sunt, cine-i bagă în seamă? Dacă nu e înregimentat politic – şi de aici, implicit, limitat în posibilităţile de a face realmente ceva bun de însăşi interesele Partidului – nici măcar nu se poate face ascultat. Revenind la taxele şi impozitele noastre, ultima găselniţă (nici măcar ceva nou) a Guvernului este taxa pe viciu. Adică au scumpit ţigările – cel mai ieftin drog al săracului. Să nu credeţi că se va fuma mai puţin şi vor fi toţi românii mai sănătoşi: nu, se va da doar liber la "ţigareta 15" sau la ce număr or fi ajuns operaţiunile de contrabandă cu tutun prost şi contrafăcut. Cu băutura e aceeaşi poveste; ce n-au reuşit americanii cu Prohibiţia, doar n-o să reuşescă românii cu scumpirea trăscăului, adică să-i facă pe beţivi să nu mai bea! Să fim serioşi... (Burebista şi Deceneu ştiu de ce!) Singura taxă din România care ar umple ca prin farmec bugetul statului şi ar revigora finanţele mai ceva ca aprecierea leului ar fi una – din păcate! - imposibil de aplicat: taxa pe şpagă. Şpaga există, e ceva palpabil financiar, e unul din puţinele lucruri care sigur funcţionează în România la parametri aproape maximi. Spun însă că e imposibil, pentru că acela care a luat şpaga practic are deja de "cotizat" mai departe, iar cel care ipotetic ar fi pus să-i impoziteze şpaga ar trebui după această operaţiune să fie la rândul lui impozitat de altcineva, care altcineva... Aşa că, fraţi români, cu-o moarte suntem siguri datori şi la Stat în veci vom fi la fel de sigur datori, după cum răposatul Ceauşescu şi-a dorit-o. Ar fi mândru pantofarul din Scorniceşti să vadă că multe nu s-au schimbat în mod esenţial în ţara asta după incidentul neplăcut pe care l-a suferit el la Târgovişte, în decembrie '89. Comentarii?

Săptămâna 25 – 31 mai 2006, numărul 186