Săptămâna 15 – 21 iunie 2006, numărul 189

SPORT FOTBAL: Campionatul Mondial de Fotbal - Germania 2006 Bogdan Barbu Vineri a început, după cum desigur ştiţi, cea de a optsprezecea ediţie a Cupei Mondiale la fotbal. Ceea ce a început în 1930, în Uruguay, cu doar 13 echipe - acelea care au răspuns invitaţiei organizatorilor - s-a transformat într-o competiţie gigantică, ce adună la startul preliminariilor aproape 200 de reprezentative naţionale, care se bat pentru cele 32 de locuri la turneul final. Ca de fiecare dată, se deplânge absenţa unor formaţii puternice care stau acasă (Uruguay - dublă campioană mondială, Grecia - campioana europeană, Turcia - „bronz” la Mondialul asiatic, Irlanda, Rusia, Danemarca, Belgia, Columbia, Nigeria, Camerun, Senegal şi, nu în ultimul rând, România) în timp ce în grupele Mondialului joacă Angola, de pildă, un team mult sub cerinţele unei asemenea întreceri. Prima impresie, după ce s-a jucat mai bine de jumătate din numărul meciurilor din etapa întâi a grupelor, este că favoritele tradiţionale ale competiţiei nu s-au omorât cu firea şi au forţat doar atât cât a fost nevoie ca să îşi asigure cele trei puncte din primul joc, echivalentul unui start bun şi a unui parcurs cât mai liniştit în continuare. Mondialul e lung, iar o echipă care vizează titlul are de susţinut nu mai puţin de patru meciuri eliminatorii (optimi, sferturi, semifinale şi finală) după cele trei din grupă. În consecinţă, Anglia, Argentina, Olanda sau Italia au practicat un fotbal economicos, jucătorii care şi aşa vin după un sezon epuizant la cluburi menajându-şi pe cât posibil forţele. Grupa A Germania - Costa Rica 4 - 2 (2 - 1) Au marcat: Lahm (6), Klose (17, 61), Frigs (87), respectiv Wanchope (12, 73) Ecuador - Polonia 2 - 0 (1 - 0) Au marcat: Tenorio (24), Delgado (80) Mondialul a început cu un meci spectaculos ca scor - s-au înregistrat cele mai multe goluri într-o partidă de până acum, şase - însă destul de plictisitor ca joc. Cu o desfăşurare previzibilă - nemţii au atacat stereotip, costaricanii s-au apărat „cu găuri” - şi cu deznodământ la fel de previzibil, acest Germania - Costa Rica a prefigurat parcă meciurile din zilele următoare, în care favoritele „calculului hârtiei” nu au rupt gura târgului cu cine ştie ce fotbal - spectacol. Noroc cu super-golurile lui Lahm şi Frings, care au arătat că Germania lui Klinsman stă bine la capitolul şuturi de la distanţă. În rest, cu o defensivă destul de şubredă şi cu o linie de mijloc care se bazează la construcţie doar pe sârguinţă şi atât, naţionala germană nu arată deloc a pretendentă la titlu, cu tot avantajul terenului propriu. Nu am înţeles deloc de ce s-au grăbit unii să catalogheze drept surpriză victoria Ecuadorului cu Polonia. Polonezii nu alcătuiesc deloc la ora actuală un team măcar apropiat de nivelul celor pe care le-au avut în ´74 sau în ´82, dovadă şi prestaţia jalnică de la Mondialul precedent şi absenţa de la Europenele de acum doi ani. În fond, s-au întâlnit două echipe din al doilea eşalon valoric al Europei, respectiv Americii de Sud, iar meciul dintre ele era unul de 1X2. A câştigat echipa care a fost ceva mai ofensivă şi mai organizată; cu doar zece minute de fotbal jucate în final, Polonia nu putea emite pretenţii la mai mult, chiar dacă poate invoca neşansa a două bare. Grupa B Anglia - Paraguay 1 - 0 (1 - 0) A marcat Gamara (4, autogol) Suedia - Trinidad Tobago 0 - 0 Extrem de spectaculos a început meciul dintre Anglia şi Paraguay, cu englezii atacând cu toate liniile şi marcând prin Beckham (moral, dar şi practic, e golul lui, nu autogolul lui Gamara, care nu a făcut altceva decât să „şteargă” mingea cu capul, fără să-i modifice traiectoria! - dar dacă aşa au decis oficialii...) încă din startul partidei. După care, încet - încet, jocul s-a stins, echipa Angliei conservând a la Olăroiu un 1 - 0 ce îi aduce trei puncte şi foarte probabil calificarea, pentru că e greu de crezut că Trinidad Tobago va mai putea repeta figura din faţa suedezilor şi cu englezii. Cu o bună organizare a liniilor de joc, cu un Crouch şi un Lampard excelenţi, dar cu un Gerrard extrem de imprecis în şut, naţionala lui Eriksson a arătat totuşi că poate emite pretenţii în Germania. Prima surpriză la acest Mondial a venit din partea echipei „bătrânului” Yorke. Suedezii nu au absolut nici o scuză pentru prestaţia lamentabilă, mai ales că au avut o repriză întreagă superioritate numerică. Cu o abordare tactică greşită (Ibrahimovici şi Larsson centrau din lateral pentru... nimeni, în loc să fie la finalizare!) şi o linie de mijloc cu Ljundberg, Svensson şi Willhelmsson de nerecunoscut sau inexistenţi, nordicii şi-au complicat enorm existenţa la acest turneu final, meciul cu Paraguayul devenind în condiţiile pierderii acestor două puncte „sigure” unul crucial pentru calificarea în faza a doua. Grupa C Argentina - Cote d´Ivoire 2 - 1 (2 - 0) Au marcat: Crespo (24), Saviola (38), respectiv Drogba (82) Olanda - Serbia Muntenegru 1 - 0 (1 - 0) A marcat Robben (18) „Grupa morţii” - mereu există câte una la orice turneu final - a respectat pronosticurile în aceste prime meciuri, Argentina şi Olanda făcând paşi importanţi spre optimile de finală. În faţa unei formaţii ivoriene care a dovedit că e cu cel puţin o clasă peste colegele africane calificate la acest turneu final - cu rezerva că nu am urmărit încă pe Tunisia şi pe Togo -, tripleta Riquelme (două pase de gol) - Crespo - Saviola (ambii câte un gol) a făcut legea în prima parte, după pauză greul căzând pe umerii colegilor din defensivă şi din linia mediană. Trupa lui Drogba a încercat să atace mai mult în partea a doua, atacantul lui Chelsea a şi înscris pe final, însă mai mult nu s-a putut în faţa uneia din cele mai îndreptăţite pretendente la titlul mondial. Olanda lui Van Basten a arătat ca o echipă solidă, extrem de bine pusă la punct, însă nu a mai etalat acelaşi joc spectaculos din preliminarii, când a „demolat” România şi chiar Cehia. În faţa sârbilor, „portocalii” au înscris relativ repede, după care au aplicat „reţeta” Angliei şi Argentinei: apărare organizată, posesie prelungită a balonului şi contraatacuri „la ce o ieşi”. De partea cealaltă, „slavii” mai au de doi bani speranţe la calificare - asta traducându-se în limbaj comun că trebuie să bată Argentina... Grupa D Mexic - Iran 3 - 1 (1 - 1) Au marcat: Bravo (28, 76), Zinha (79), respectiv Golmohammadi (36) Portugalia - Angola 1 - 0 (1 - 0) A marcat Pauleta (4) Cele mai urâte jocuri de până acum ale Mondialului s-au desfăşurat în această grupă D. Mexicanii au dezamăgit în faţa unei extrem de modeste echipe a Iranului, ei nereuşind să reediteze prestaţiile bune de la precedentele turnee finale. După ce a fost egalată chiar înainte de pauză, după o gafă demnă de un portar de divizia C din Liechtenstein, trupa lui Zinha şi Bravo a trebuit să aştepte ultimul sfert de oră pentru a bifa o victorie dată ca sigură la casele de pariuri înainte de meci. Calificarea din grupă este aproape obţinută, însă în „optimi” nu te poţi prezenta cu un asemenea joc în faţa Argentinei sau Olandei! Huiduieli mai mult decât meritate a obţinut la scenă deschisă vicecampioana Europei, Portugalia. În faţa Angolei - cea mai slabă echipă văzută până acum la C.M. 2006 - portughezii au fost de nerecunoscut, cu un Christiano Ronaldo absolut penibil şi un Simao Sabrosa jenant, ca să dăm numai două exemple a unei prestaţii de ansamblu jalnice. Diferenţa au făcut-o „bătrânii”: viteza (?!) lui Figo şi clasa de vârf a lui Pauleta au contribuit la înscrierea singurului gol al unui meci cum nu mai dorim să vedem. Grupa E Cehia - SUA 3 - 0 (2 - 0) Au marcat: Koller (5), Rosicky (36, 76) Italia - Ghana 2 - 0 (1 - 0) Au marcat: Pirlo (40), Iachinta (83) Am văzut, în sfârşit, un jucător de superclasă la acest Mondial: cehul Thomas Rosicky. Arsenalul lui Wanger a făcut o afacere de milioane - la propriu şi la figurat - asigurându-şi serviciile acestui mare fotbalist, care a făcut ce a vrut pe teren în meciul cu Statele Unite. „Duetul” Koller (păcat de accidentare) - Rosicky a adus foştilor noştri adversari din preliminarii o victorie la scor de forfait. Americanii nu au jucat tocmai rău, au avut şi o bară prin Reyna, cel mai bun om al lor, plus alte câteva şuturi periculoase, însă diferenţa de valoare dintre cele două echipe a fost evidentă. O plăcută surpriză a constituit-o evoluţia Italiei, mai ales în prima parte a meciului cu Ghana. „Squadra azzurra” s-a adunat moral după mega-scandalul „Moggi” din Peninsulă şi s-a impus în faţa unei formaţii ghaneze care şi-a vândut scump pielea. În partea a doua a întâlnirii, italienii au urmat principiul englezilor, argentinienilor ori olandezilor de drămuire a forţelor, gândindu-se că Mondialul e lung şi că în „optimi” s-ar putea să joace chiar cu Brazilia... Comentarii?

Săptămâna 15 – 21 iunie 2006, numărul 189