Săptămâna 22 – 28 iunie 2006, numărul 190

CRONICA GRI Presa Bogdan Barbu Imediat după Răzmeriţa din Decembrie ´89 a venit în România ceea ce mai târziu cineva a denumit inspirat: aberaţia de libertate. Românul de rând a priceput din capitalismul care era de la sine înţeles că se va instaura în ţară doar ceea ce era mai la îndemână pentru el: nu îţi mai spune Partidul ce să faci - implicit poţi să faci ce te taie capul; nu mai lucrezi sâmbăta - dar salariul ar fi bine să ceri să-ţi fie la nivel occidental; ai acces liber la informaţii - drept care ziarele care au apărut pe tarabe după ´90 au fost pline pe prima pagină cu femei goale şi ştiri despre găini care nasc pui vii, iar mai târziu, ca o consecinţă, televiziunile (private) au început să bombardeze privitorul/ascultătorul inofensiv cu informaţie de valoare zero: că baba Leana de 78 de ani din Scăpătaţi a fost violată de un nepot, că pe dealul din comuna Aia de Sus s-a descoperit o piatră la care dacă te uiţi când bate luna plină dintr-o parte parcă ai distinge un chip de om, că doi tineri din localitatea Ciscădie au furat maşina unui cumnat şi s-au răsturnat în şanţ, că miliardarul Icsulescu şi-a tras amantă de 17 ani juma´te, că fotbalistul Igrecescu şi-a luat ceas cu vâsle şi brăţară cu neon. Acest tip de informaţie s-a vehiculat şi se mai vehiculează încă în presă din două motive. Întâi, pentru că e mult mai uşor pentru un reporter sau redactor să inventeze ceva decât să documenteze ceva; în plus e mult mai spectaculoasă prima variantă - la modul ieftin. În al doilea rând, patronii presei libere nu sunt neapărat oameni de presă (de fapt, sunt puţine excepţii care să fie). Patronii de televiziuni, de ziare, de radio sunt în primul rând manageri, adică oameni care au investit un leu şi vor să câştige un leu şi jumătate sau doi, la fel ca din absolut orice altă investiţie. Mulţi dintre ei au încăput sub influenţa unor pseudo-profesionişti, adică a unor indivizi fără scrupule care i-au convins că ”asta se vinde” - adică informaţia de valoare zero despre care vorbeam mai sus. Aceşti oameni nu au ştiut niciodată şi nu au înţeles nici acum că presa înseamnă în mod esenţial informaţie, ba i-au convins şi pe patroni că ei au dreptate. Reversul trist al medaliei, profesionişti adevăraţi au fost îndepărtaţi pentru că au încercat să-şi facă meseria la modul corect şi nu au mai oferit senzaţionalul care circula şi mai circulă încă pe piaţa presei ”libere” româneşti. Din fericire, marele public a început să se lămurească ce şi cum e cu presa: omul de rând caută din ce în ce mai mult în ziare o posibilitate de a-şi porni o afacere, de a-şi cumpăra sau construi o casă, un loc de muncă mai bine plătit sau informaţii despre cum şi unde să-şi plătească impozitele (informaţii neplăcute, dar extrem de folositoare pentru el); mai citeşte anchete despre marii sau micii corupţi, mai răsfoieşte cronicile de meci de la Mondial sau din Liga lui Mitică, apreciază un reportaj bine scris despre tradiţiile populare adevărate, în loc să savureze ca până acum ştirile de valoare zero cu babe, pietre şi „vedete”; în plus, schimbă canalul la televizor din ce în ce mai des dacă pe ecran îi apare Gigi Becali sau Irinel Columbeanu. Comentarii?

Săptămâna 22 – 28 iunie 2006, numărul 190