Săptămâna 22 – 28 iunie 2006, numărul 190
|
POLITIC
Testele naţionale şi testarea unui minister
Cornelia Badreu
„Testele naţionale” şi-au depăşit cu mult condiţia, după ce un jurnalist a făcut ca un portar şi doi-trei funcţionari ministeriali să creadă, fără să cerceteze, în dedublarea presarului, în „trimis special” fără patalama al Inspectoratului Şcolar de Dâmboviţa. Pirueta ziaristului în sediul Ministerului Educaţiei a avut efectul scontat. Scandalul izbucnit rezonează acum prin cabinetele Palatului Victoria, prin sediile partidelor din Coaliţie, iar premierul Tăriceanu şi ministrul de resort, Hărdău, îşi trimit săgeţi otrăvite. Dincolo de reuşita, din punct de vedere editorial, a tentativei de sustragere a subiectelor de istorie - petrecută cu doar câteva zeci de ore înaintea debutului testelor naţionale - rămâne reziduul de precaritate instituţionalizată, o stare de fapt care ameninţă să devoreze cu totul acest segment al societăţii. În deriva, debusolarea, pierderea reperelor şi haosul valorilor - devenite banalităţi ale cotidianului prezent - învăţământul îşi intonează propriul cânt de lebădă. Episodul de la sfârşitul săptămânii trecute e doar efectul unei suite întregi de cauze, perpetuate timp de 16 ani, nestingherit şi în dispreţ.
Odată aflată isprava angajaţilor din Ministerul Educaţiei - pentru care simpla înfăţişare a jurnalistului în faţa lor a ţinut loc şi de buletin şi de delegaţie şi de orice alt document a cărui prezentare este obligatorie din oficiu - a determinat media să vorbească despre cei peste 200.000 de elevi cărora le erau destinate subiectele „colectate” de la sursă de un personaj oarecare. Pe deasupra lor, a planat uşor pericolul amânării concursului, fapt ce ar fi atras după sine o mini-rostogolire a desfăşurătoarelor la celelalte probe. Menţionarea celor câteva sute de mii de elevi afectaţi de contextul „răpirii„ unei singure „ciorne„ oficiale ar trebui să dea fiori. Cu siguranţă că problema învăţământului românesc este una a indiferenţei cu care este tratat „target„-ul său, a indolenţei cu care sunt luate decizii şi a extraordinarei superficialităţi ce stă la baza pseudo-reformelor prin care - de 16 ani încoace - este maltratată şi handicapată o societate a cărei viitoare sănătate este tot mai şubrezită încă din acest prezent. Citit în această cheie, episodul testelor de istorie, înstrăinate unui oarecare, fie el şi jurnalst, reprezintă nefericirea unei întâmplări deloc izolate. Singura diferenţă dintre isprava ministeriabililor şi alte momente penibile care au mai existat ţine doar de nivelul la care s-a produs. Altfel, „bodyguarzii„ guvernamentali ai învăţământului românesc se scaldă în aceeaşi mocirlă neagră şi vâscoasă, în care provocarea majoră o reprezintă negocierea posturilor între politicienii care împart posturi în funcţie de algoritmi care permit intrarea pe posturile-cheie ale unor inşi lipsiţi de minime capacităţi de a gestiona un sector, pretenţios denumit, de „interes naţional„. Testul şi contextul Ca de obicei, o criză nu vine niciodată singură. În cazul de faţă, brambureala subiectelor destinate elevilor de-a opta a căzut într-un moment cum nu se poate mai prost. Nemulţumite de modul în care a decurs îndeplinirea angajamentelor asumate de guvern la finele ultimei greve a profesorimii, cea din toamna anului trecut, sindicatele din educaţie ameninţă din nou cu măsuri de forţă. Ne amintim faptul că, ultima oară, blocarea predării în şcoli s-a întins pe câteva săptămâni, iar printre reproşurile din vârful listei s-a numărat incapacitatea de care dau dovadă cei învestiţi cu gestionarea acestui domeniu. Anul trecut, peste opt mii de sindicalşti din învăţământ au protestat, într-o zi de vineri, în Piaţa Constituţiei din Capitală, într-un miting la care, pe lângă dascălii din celalte judeţe, au mai participat şi câteva zeci de hunedoreni,cu toţii membri ai celor patru confederaţii sindicale. Scandările şi huiduielile adresate Guvernului, chiar din faţa Palatului Parlamentului, s-au întins pe parcursul a două ore, interval în care, participanţii la miting au uzat cu zel de fluierele cu care veniseră de acasă, s-a înjurat bine de tot, s-au consumat nervi şi au fost ironizaţi „oamenii muncii” din cabinetele gurvernamentale. Până la urmă, s-a ajuns la compromis. Până la urmă, şcolile au început din nou să funcţioneze. Până la urmă, protestatarii s-au lăsat din nou convinşi că lucrurile vor lua, măcar de această dată, o altă turnură, iar normalitatea, chiar dacă timid, se va instaura până la urmă şi în ograda lor. Un punct culminant l-a constituit chiar demisia ministrului învţământului, iar numele Miclea a fost, astfel, înlocuit cu cel de Hărdău. În zona mandatului cu care a fost învestit, actualul titular al postului de ministru a reuşit, însă, să se evidenţieze printr-o anonimitate „asurzitoare”. În perimetrul atitudinilor politice, domnia sa transpare ca un veritabil spirit polemic cu şeful său din Executiv, Călin Popescu-Tăriceanu. Pe fondul preocupărilor sale înalte în această sferă, clujeanul Hărdău nu ratează nici o ocazie de a-şi da în petic, cu atât mai mult cu cât lasă clar impresia că tot ce ţine de funcţionarea ministerului pe care îl conduce merită lăsat în plata domnilor secretari de stat etc. Din câte se pare, educaţia este condamnată la pricopsirea cu miniştri unul şi unul. Halul în care aceasta decade cu fiecare an şcolar, cu fiecare an universitar şi, din semestru în semestru este, nu doar ameţitor, ci şi panicant. Paradoxul „dictează”, în acest caz, hazardul care ţine hăţurile. Şi dacă... Gândită în ordinea acestor priorităţi, organizarea şi roadele ei se văd cât se poate de clar şi de distinct. Este curios ce s-ar fi întâmplat în situaţia ipotetică în care, jurnalistul ce a primit pe tavă subiectele fără a-i fi solicitată dovada calităţii pe care şi-a atribuit-o, nu ar fi fost jurnalist, ci o cu totul altă persoană. Una „discretă”, care să nu facă publică performanţa lăudabilă prin care a deconspirat prostia. Aceasta, în condiţiile în care în următoarele două zile aveau să debuteze examenele. Cum s-ar fi aflat, în ce s-ar fi concretizat tentaţia vinovaţilor de a băga sub preş mizeria şi ce s-ar fi întâmplat cu acei elevi pentru care testele naţionale la care sunt supuşi reprezintă cel mai important pas din filmul educaţiei, până la acel moment? Întrebările rămân retorice, cu atât mai mult cu cât ministrul Hărdău este acum ocupat să puncteze cât mai mult în poarta liberalilor, iar aceştia din urmă să profite cât mai mult şi să strângă cu uşa pe ministrul „performant” şi partidul care l-a desemnat să-şi arate muşchii bine educaţi. |
Săptămâna 22 – 28 iunie 2006, numărul 190