Săptămâna 22 – 28 iunie 2006, numărul 190

REPORTAJ Dracii din biserică Oana Bimbirică Intră pe rând în biserică, păşind încet, ca pe ghimpi. Unele dintre ele, mai bătrâne, au broboade pe cap, altele, mai tinere, au părul în vânt, însă decenţa impusă de intrarea într-un lăcaş de cult, le-a fost impusă de la o vârstă fragedă. Femeile din satul hunedorean Almaş Sălişte se strecoară pe uşa pronaosului, iar, după ce se închină cu pioşenie, ocupă o bucată din spaţiul mic care le este pus la dispoziţie. În jurul lor, o ferestruică, o masă şi câteva bănci, insuficiente pentru numărul celor care ar putea să le ocupe. Toate acestea umplu universul sacru al micii biserici din localitate. Împrejurul femeilor veghează privirile sfinţilor pictaţi pe pereţi, iar culoarea lor vie, le îndeamnă pe acestea la rugăciune. Însă, biserica din Almaş Sălişte are un secret, vechi de peste o sută de ani. Acoperită cu o pătură, taina vine direct din iad, iar, de când a poposit în lăcaşul de cult, lumea refuză să o privească, iar, unii, chiar să accepte că ea există, undeva, lângă uşa pronaosului. Dracii de sub pătură Povestea bisericii de lemn din Almaş Sălişte, declarată monument istoric, curge lin de pe buzele epitropului, Romeo Sima. Bărbatul o citeşte repede dintr-un caiet, şi ne arată, pe măsura ce curge istoria, că totul este adevărat. Privim în jur, furaţi de peisaj, iar vocea epitropului rămâne, undeva, în urmă. Peste tot sfinţi, flori, prapuri, prosoape şi, mai ales, lemn. Căutăm secretul, taina, pictura care a speriat satul, a ruşinat femeile şi a mâniat bărbaţii. Romeo Sima ne ghiceşte gândul, şi, după ce mută de colo-colo o masă şi câteva bănci, pune mâna pe o pătură care acoperă o parte din perete. O dă la o parte, iar mirarea noastră se transformă treptat, în zâmbet, la dezvăluirea tainei. Draci negri ca tăciunele, cu coarne şi coadă, femei şi bărbaţi dezbrăcaţi, cu organele sexuale exagerate, şi câteva cuvinte scrise în slavona veche. Fresca, prea ruşinoasă pentru o localitate rurală, darămite pentru o biserică, este atracţia turiştilor, care sosesc an de an în Almaş Sălişte. „Nimeni nu ştie dacă pictorul iniţial este şi autorul acestei fresce. Eu, de când lucrez aici, nu am văzut-o niciodată să stea descoperită. Lumea a cerut preotului să o acopere, că e prea obscenă, pentru a fi văzută de toată lumea, şi, în special, de către copii”, spune Romeo Sima. Privind imaginile îţi dai seama că, dincolo de locul nepotrivit în care a fost pictată, inedita frescă este extrem de bine şi de explicit realizată, acesta fiind, de fapt, şi motivul pentru care lumea refuză să o privească, chiar dacă mulţi o acceptă, însă susţin că e mai bine să stea acoperită. Scene păcătoase Totuşi, cineva a lăsat deoparte ruşinea şi a studiat fresca, dovadă fiind faptul că, în acelaşi caiet, este explicată, sumar, însemnătatea fiecăreia dintre scenele picturii. Dracii, împreună cu bărbaţii şi femeile, par a juca într-o piesă inspirată din păcatele lumeşti, iar, câteva dintre personaje, poartă chiar şi nume. „Cârciumarul care îndoaie vinul cu apă, iar apoi îl vinde scump” şi „morarul care ia prea multă vamă”, înfăţişaţi în pielea goală, sunt ţinuţi de gât de un drac. Lângă ei, „muierea care nu face prunci” e înfăţişată cu mâinile legate şi cu şerpi care o muşcă de sâni. O adunătură de femei şi bărbaţi sunt legaţi laolaltă de draci pentru că s-au făcut vinovaţi de preacurvie. Aceiaşi diavoli, Pufi şi Kufi îi cară, cu o roabă, spre Judecata de Apoi, pe „juraţii care au judecat strâmb„, iar, apoi, se mută, mai jos, la „omul care păcătuieşte pentru că doarme duminică dimineaţa”, şi-l pun pe acesta într-un pat, care seamănă cu un coşciug. Fresca se încheie cu imaginea „femeii somnoroase şi leneşe”, care este înfăţişată dormind în timp ce toarce un fuior de lână. Preotul Ion Burza slujeşte, aici, o dată la cinci săptămâni, iar, când a început munca în această biserică, a găsit fresca acoperită, aşa cum este şi acum. El crede că pictura cu draci este menită să sperie oamenii să nu mai păcătuiască. „Chiar dacă este acoperită, nu cred că există om din sat care să nu o fi văzut măcar o dată. Poate preotul care a slujit aici, înaintea mea, a prins-o descoperită”, spune părintele. Icoană, pentru comuniŞti Ne luăm rămas bun de la Romeo Sima şi drăguţa lui fetiţă, care rămân în urmă, să încuie biserica. Pictura a fost acoperită din nou, în aşteptarea altor drumeţi dornici să o privească şi să se mire în faţa ei. Pornim la drum, spre Zam, unde locuieşte Gavril Costan, fostul preot din satul Almaş-Sălişte. Acesta ar putea şti mult mai multe despre frescă. Părintele de 82 de ani are o barbă sură, ochii veseli şi e glumeţ peste măsură. A slujit în bisericuţa din Almaş Sălişte între anii 1952 şi 1963, dar, şi atunci, nu a putut vedea pictura drăcească decât după ce-i dădea la o parte acoperământul. „În toate bisericile sunt pictaţi draci, însă, nu în forma în care aceştia apar la Almaş Sălişte. Locul ei este acolo, în biserică, chiar dacă oamenii nu cred asta. Greşeala este în modul în care au fost înfăţişate personajele, pentru că asta a dus la ascunderea ei”, spune preotul Gavril Costan. Bătrânul îşi aminteşte că, pe vremea comuniştilor, a avut probleme cu autorităţile din cauza frescei. „M-a reclamat cineva de la raion, că, în biserică, ţin o icoană făcătoare de minuni şi numai din când în când o descopăr. A venit unul de la partid, dar şi comandantul miliţiei, şi, atunci, i-am dus în biserică, să vadă aşa- zisa icoană. Oamenii au rămas miraţi, însă, de atunci, n-am mai avut nici un fel de probleme de acest gen”, povesteşte părintele. În biserica de lemn din Almaş-Sălişte există într-adevăr o icoană reprezentând-o pe Maica Domnului cu pruncul Isus, însă nu e făcătoare de minuni. Icoana a fost adusă din Rusia, în timpul celui de-al doilea război mondial, de un sătean. Almăşenii ştiu doar că îl chema Arsenie şi venise în permisie acasă. Întors pe front, acesta nu a mai revenit niciodată în sat. Alta, şi la Gurasada O pictură similară cu cea din bisericuţa almăşeană se regăseşte şi în biserica monument istoric din comuna Gurasada. Şi aici, Judecata de Apoi, este reprezentată într-o viziune naivă, rustică. Pictorul, probabil Ioan din Deva, a acordat o atenţie specială păcătoşilor. El a aşezat alături de tâlhari şi ucigaşi, „bogatul nemilostiv”, „jupânii care fac legea strâmbă”, „care obijduiesc pe cei săraci”. Acestea sunt explicaţiile care se regăsesc pe pictură, scrise tot cu litere chirilice. Comentarii?

Săptămâna 22 – 28 iunie 2006, numărul 190