
|
ŞUŞOTELI
Are vaca lapte... Şi
contribuabilul bani
Super-cunoscutul edil al Devei s-a cam plâns în ultima vreme că oraşul nu mai are terenuri pentru investitori. A fost doar o lamentare ieftină şi neadevărată. Tocmai s-a dovedit că dacă vrei şi aparţii de gaşca potrivită, se poate să primeşti aproape gratis hectare-ntregi, chiar dacă suprafeţele le-au fost promise altora, în acest caz, tinerilor dornici să-şi ridice case. Zice-se că în spatele firmei care a reuşit să cumpere terenul pe mărunţiş s-ar afla un alt om politic important, liberal şi el, că de-aia s-a putut vinde la preţ mic. Din toată afacerea, Primăria Deva se alege cu vreo 4 milioane de lei noi, dar e bine, că doar nici unul dintre consilierii care au aprobat vânzarea n-a vândut din terenul lui. La fel se va întâmpla peste câteva săptămâni când aceeaşi Primărie va trebui să cumpere teren (în apropierea celui la care s-a renunţat) pentru o staţie de tratare a apei, ca să meargă programul ISPA înainte. Interesant va fi de câte ori mai mare va fi preţul terenului, plătit din bani publici, cu acordul Consiliului Local şi de la cine se va cumpăra. |
