Săptămâna 20 – 26 iulie 2006, numărul 194

REPORTAJ Navetişti de profesie Ramona Ştefan La prima oră a dimineţii, pâlcuri de oameni se postează în staţie în aşteptarea mijlocului de transport. Trenul, întotdeauna personal, îi va duce la locurile de muncă. Un grup de localnici îşi beau cafeaua în barul de peste drum. În apropierea peronului, câteva siluete îmbrobodite, cu priviri plictisite, se plimbă încoace şi încolo fără nici o vlagă. Unii sunt singuri, cu feţe somnoroase ascunse în pălării, în vreme ce alţii povestesc între ei gălăgioşi. Nici unul nu are bagaje mari, doar o plasă sau o gentuţă mică în care şi-a pus de-ale mâncării. Trenul soseşte la ora fixă, iar oamenii se înghesuie şi urcă cu repeziciune pe scările înalte ale trenului. Se grăbesc pentru că trebuie să se îmbarce în numai câteva minute, timp în care trenul staţionează în gară. Fiecare îşi ocupă un loc pe unde apucă şi aşteaptă ca trenul să-i ducă la locul de muncă sau la şcoală. În felul acesta începe ziua fiecărui navetist. Câteva sute de navetişti iau cu asalt trenurile şi autobuzele, la primele ore ale dimineţii, pentru a ajunge la serviciu sau la şcoală. Zilele trecute, la primul cântat al cocoşilor, gara din Deva era aproape goală. Numai prezenţa câtorva oameni ai străzii s-a făcut simţită. La o jumătate de oră după ce am ajuns noi acolo, au început să vină şi navetiştii. Nu atât de mulţi, întrucât elevii sunt în vacanţă. În personalul de la 6.41 se urcă un grup de bărbaţi, iar noi îi urmăm. Stau pe holurile vagoanelor, chiar dacă cele mai multe compartimente sunt goale sau sunt ocupate de câţiva pasageri care fie dorm întinşi pe o banchetă, fie răsfoiesc un ziar. Încep să povestească, de una şi de alta, să treacă timpul. Aşa s-au legat adevărate prietenii între navetişti, doar au preocupări comune. În dimineaţa următoare se vor întâlni din nou, în acelaşi tren şi cu acelaşi scop. Zilnic merg zeci de minute cu trenul pentru a ajunge la locul de muncă. Pentru ei, vagonul de tren a ajuns a doua casă. Acolo mănâncă, acolo discută cu prietenii, acolo dorm atunci când sunt obosiţi. Sunt prezenţi pe peronul gării, aproape în fiecare dimineaţă a unei luni, sătuli parcă de acelaşi „ritual” plictisitor, practicat de unii ani la rândul. „Ce să facem? Nu avem de ales. În fiecare dimineaţă, pe ploaie, frig sau arşiţă, venim să prindem trenul. Altfel, nu mai ajungem la lucru” ne spune un bărbat zâmbind. Poveştile continuă, de data aceasta se discută despre pescuit până când dialogul este curmat de o ţigancă cu fuste lungi. Piranda are de vânzare parfumuri „ de marfă”, dar şi un telefon, pe care ni-l oferă şi nouă. „Hai domniţă, că astea îs de-alea scumpe. Poţi să mergi la parfumerie să întrebi dacă nu crezi” îmi spune ţiganca în timp ce desface capacele sticlelor de parfum. Pleacă, iar noi îi însoţim pe navetişti până la Simeria. Călătorie „cu Naşul” La întoarcere şi ne oprim pe la şeful staţiei de călători Deva, Mihai Părăoan, de la care aflăm că, în staţia Deva, în medie, pe lună, sunt eliberate în jur de trei sute de abonamente de transport pe calea ferată, dintre care aproape 180 pentru elevi şi studenţi, iar în jur de 120 pentru muncitori. Cifrele sunt valabile pentru perioada în care elevii merg la şcoală. Mihai Părăoan ne mai spune că rutele cele mai aglomerate sunt cele încadrate în zona I, adică distanţa de până la 10 kilometri. „Urmează cele din zona II, Ilia, Gurasada, Câmpuri -Surduc” adaugă şeful staţiei călători Deva. Abonamentele la trenurile de navetişti pe rutele zonei I sunt convenabile. Acestea costă 357 de mii lei vechi, iar elevii şi studenţii beneficiază de o reducere de 50 la sută, cu alte cuvinte aceştia trebuie să plătească în jur de 178 de mii lei vechi. Chiar şi aşa, unii navetişti, în special elevii, consideră că este mai convenabil să meargă „cu naşul”. „Aceasta este problema care pe mine mă obsedează. Este foarte grav ceea ce se întâmplă. Ce facem? Îi învăţăm pe copii să fie infractori de mici. Dacă facem un calcul estimativ, pe zi un elev ar trebui să plătească 3.500 de lei un drum. Eu nu cred că părinţii nu le dau bani pentru abonamente sau biletele de călătorie. Ar trebui să se intereseze şi Inspectoratul Şcolar Judeţean de preţurile la abonamente şi să informeze profesorii ca elevii să le cumpere. În acest fel, poate nu ar mai exista atâtea cazuri de acest gen” a afirmat Mihai Părăoan. Atunci când sunt prinşi, călătorii „frauduloşi”, cei care se bazează pe „naşul”, sunt strânşi grămadă. Cei care au bani plătesc taxa de transport în tren, care nu, li se face proces verbal de amendă, de la 35 de lei noi în sus, câ atât zice legea. Comentarii?

Săptămâna 20 – 26 iulie 2006, numărul 194