Săptămâna 20 – 26 iulie 2006, numărul 194

SPORT

Retrospectiva Diviziei A 2005 - 2006
JIUL PETROŞANI


Grupaj realizat de Laurenţiu Borca



  • locul 13 30 7 9 14 28 - 39 30p (- 15 „adevăr”)
  • acasă 15 5 3 7 20 - 20 18
  • deplasare 15 2 6 7 8 - 19 12
  • Palmares în Divizia A: 40 campionate 1163 397 245 521 1388 - 1798 1046
  • Câştigătoarea Cupei României în ediţia 1974



    Emoţii până în ultima etapă


    Chiar dacă obiectivul rămânerii pe prima scenă fotbalistică a ţării a fost îndeplinită, suporterii „minerilor” au fost nevoiţi să aştepte cu emoţii (şi) derularea ultimei etape. Într-un clasament al returului Jiul a terminat pe locul 12 (peste Poli Timişoara), cu 18 puncte, reuşind însă ceea ce nu a făcut în prima parte de campionat, sub conducerea lui Ionuţ Chirilă: victorii pe teren propriu. În deplasare s-au marcat două goluri şi s-au realizat numai două puncte (egaluri la Bistriţa şi Tg. Jiu, pierzând lamentabil la Sportul, FC Argeş, Timişoara, Iaşi sau Steaua). Cu un nou tehnician (Aurel Şunda) şi cu câteva nume importante în toate compartimentele (Şoltuz, Paleacu sau Diniţă), petroşănenii au izbutit câteva jocuri bune, în special cu CFR Cluj (5 - 1) şi chiar cu Dinamo (1 - 3). Au fost victorii pe final de partidă cu Farul, FC Naţional şi FCM Bacău, un egal previzibil cu echipa naşului finanţatorului Alin Simota (FCM Vaslui), o înfrângere în ajunul Învierii cu Oţelul şi o victorie de pomină în ultima etapă cu un Rapid decapitat (1 - 0 pe teren în min. 78 şi 3 - 0 „la masa verde” pentru eliminarea a cinci jucători oaspeţi). Şoltuz a fost disponibil în opt jocuri, Bădoi în două (din cauza unui banal accident rutier), Fl. Dumitru nu a convins (evoluând de patru ori), Diniţă, Drăgan şi Drida nu au fost constanţi, plus că Dulcea a demonstrat că poate marca doar în divizia secundă. Au fost 27 de puncte pierdute „acasă” (amintim înfrângerile cu Bistriţa, FC Argeş, Poli Iaşi, Oţelul, Sportul sau egaluri cu alde Pandurii şi FCM Vaslui) şi un pasiv de minus 15 la „adevăr” însemnă mult prea multe accidente, dar poate în viitoarea ediţie Jiul se va descurca mai bine, cu toate că retrogradează patru formaţii. În acest campionat au evoluat 32 de jucători (25 în retur), dintre aceştia cinci neavând statut de titular.


  • cele 26 de goluri ale Jiului au fost marcate de către 10 jucători: Paleacu (4 din 11 m), M. Gheorghe - 5 goluri, Diniţă, Drăgan, Drida (2 din 11 m), C. Petre - 3 goluri, Pâcleşan, Mihart, Ilin, Movilă - 1 gol.
  • în prima repriză au fost înscrise 9 goluri, iar în repriza a doua s-au marcat 17.
  • cele 39 de goluri au fost primite de către 3 portari: Hotoboc 21 goluri, C. Mulţescu, Miron - câte 9.
  • Jiul a beneficiat de 6 penaltyuri, toate transformate de Drida (et. 11 la Dinamo, et. 13 la Bacău), respectiv Paleacu (et. 17 cu CFR Cluj, două în et. 28 cu FCM Bacău şi et. 30 cu Rapid)
  • „Minerii” au fost sancţionaţi cu 4 lovituri de la 11 m, câte una ratată de T. Bălan (Sportul, et. 18) şi D. Rednic (Poli Iaşi, et. 27)
  • nu a primit penaltyuri clare: la Rapid (et.15, la 1 - 0), cu FC Vaslui (et. 20, la 0 - 0), la Poli Timişoara (et. 23, la 0 - 0) şi cu Dinamo (et. 26, la 1 - 2).
  • 24 de jucători petroşăneni au primit 70 de cartonaşe galbene (35 în retur); C. Petre a fost avertizat de 9 ori.
  • nu a primit galben în meciul cu FC Argeş, la Steaua şi cu Rapid, iar adversarii noştri nu au fost sancţionaţi în patru rânduri: la Cluj, la Timişoara, la Iaşi şi la Steaua.
  • adversarii Jiului au fost sancţionaţi cu 67 de cartonaşe galbene şi 12 roşii: Fl. Lungu (Farul, et. 4), Perisic (Pandurii, et.10), Moţi (Dinamo, et. 11), Bordeanu (Poli Iaşi, et. 12), Mureşan (Gloria, et. 16), Miclăuş şi Jula (CFR Cluj, et. 17), D. Nicolae, M. Constantin, Maftei, Coman şi R. Stancu (Rapid, et.30), iar de la „mineri” au fost eliminaţi Pâcleşan (et. 10 cu Pandurii) şi M. Gheorghe (et.14 cu Steaua).
  • la cele 30 de meciuri au asistat 150.700 de spectatori (5.581 spectatori/meci); Jiul a avut în jocurile de pe teren propriu 110.500 de spectatori, iar în deplasare a fost urmărit de circa 40.200 de spectatori: întâlnirile de la Dinamo, Rapid şi Steaaua s-au derulat cu porţile închise.
  • căpitanul Cornel Mihart este singurul fundaş ce a înscris şi singurul jucător care a evoluat în fiecare etapă, titular tot timpul, bifând 2633 de minute în acest campionat; atacanţii Dulcea şi M. Ionică nu au izbutit nici un gol (!)
  • Jiul a fost arbitrat de cinci ori de către Sorin Corpodean, cu care a obţinut două victorii şi trei egaluri - în patru meciuri cu Alexandru Tudor la centru „minerii” au reuşit un singur punct (!). Petroşănenii au mai câştigat atunci când au fost fluieraţi de către: Marian Solomir, Cristian Balaj, Augustus Constantin, Victor Stănişteanu şi Anton Heleşteanu.



    Lotul Jiului:


    
    
  • Portari 1. Dumitru Hotoboc 15 (14 1314 jocuri (titular) minute 26. Cătălin Mulţescu 10 (10) 834 26. Bogdan Miron 6 (6) 540
  • Fundaşi 21. Cornel Mihart 30 (30) 2633 14. Szabolcs Perenyi 22 (22) 1814 22. Iosif Kalay 19 (14) 1395 3. Ciprian Dinu 18 (17) 1352 2. Alexandru Bădoiu 16 (16) 1413 33. Ionuţ Voicu 16 (13) 1001 15. George Şoltuz 8 (8) 720 31. Florin Boiciuc 4 (2) 199 18. Constantin Borza 1 (1) 90 29. Alecandru Iliescu 1 25
  • MijlocaŞi 5. Marian Pâcleşan 27 (26) 2199 25. Ciprian Petre 26 (26) 2205 16. Mircea Gheorghe 25 (18) 1808 20. Alin Ilin 23 (21) 1682 31. Alin Paleacu 14 (14) 1248 10. Mircea Voicu 14 (2) 502 30. Ovidiu Vezan 9 (1) 302 4. Virgil Drăghici 7 (3) 342 34. Florentin Dumitru 4 (2) 265 15. Mugurel Dedu 3 104 8. Damian Militaru 3 34 24. Irinel Dumitru 1 17
  • Atacanţi 7(13). Claudiu Drăgan 23 (21) 1631 19. Adrian Drida 20 (16) 1191 11. Adrian Dulcea 16 (4) 629 23. Laurenţiu Diniţă 13 (13) 977 17. Marinică Ionică 12 (7) 533 9. Daniel Movilă 7 (3) 357 27. Ovidiu Istinie 5 119


  • Pe banca de rezerve au mai figurat: 12. Ovidiu Cohan (p) şi 6. Radu Cozma.
  • Mulţescu, Boiciuc, Iliescu, Dedu, I. Dumitru, Movilă şi Istinie au evoluat doar în tur, iar Miron, Şoltuz, Borza, Paleacu, Fl. Dumitru, Militaru şi Diniţă au jucat din retur.
  • Antrenori: Ionuţ Chirilă (et. 1 - 15), Aurel Şunda (et. 16 - 30).
  • cel mai lung interval în divizia A: 1966-1985.
  • cel mai bun loc ocupat: 3, în 1948-49.
  • cele mai multe prezenţe: Andrei Stocker - 273 jocuri (între 1966-1974).
  • din lotul participant la ediţia 2005-2006, Fl. Dumitru are 265 de jocuri în divizia A, Militaru 199, Diniţă 174, fiind urmaţi de Mihart cu 156, Cl. Drăgan 126, Movilă 125, Pâcleşan 116 şi I. Voicu 101 partide.


  • Săptămâna 20 – 26 iulie 2006, numărul 194