Săptămâna 27 iulie – 2 august 2006, numărul 195
|
CRONICA GRI
Turnători cu caş la gură
Oana Bimbirică Din 1990 încoace, politicienii români nu fac altceva decât să se "lustreze". La 16 ani de la Revoluţie, clasa politică românescă, indiferent de culoarea politică pe care o îmbracă, a uitat de Ceauşescu, a uitat de Securitate, de poliţia politică şi n-are nici o treabă în a se lustra de la lustraţie. Orice tentativă de punere în aplicare, de legiferare a unui act normativ care să scoată în afara funcţiilor de demnitate publică pe cei care s-au dat în bărci cu Securitatea este în continuare lustrată. Între timp, musca de pe pălăria foştilor colaboratori şi turnători la Secu` bâzâie năucitor, dar nu este auzită din cauza rumorii din Parlament, din Guvern sau din alte fotolii călduţe pe care stau acum cei care au mâncat pâinea albă şi bună a poliţiei ceauşiste. Se bat cu pumnul în pieptul plin de mândria unei cariere politice bazată pe minciunile şi informaţiile scuipate, cu jind, în urechea securistului. Când aud de lustraţie, li se împăienjenesc ochii şi, brusc, uită să se lustreze de pe scaunul înalt pe care-l ocupă. Români şi românce, nu avem politicieni buni de lustrat, n-are rost să-i mai căutăm! Doamnelor şi domnilor, avem, însă, mulţi ziarişti care ar trebui aruncaţi în afara redacţiilor, scoşi în piaţa publică şi omorâţi cu pietre. Lustraţia e o pedeapsă prea blândă pentru cea mai mare parte a celor care au condus gazete şi se află pe o listă cu ziarişti suspectaţi că au avut colaborări de tip poliţie politică sau poliţie a gândirii. Dacă în lumea politică nu au fost găsiţi, viitorii foşti colaboratori ai Securităţii trebuie căutaţi şi desconspiraţi de prin redacţiile de ziare. Iniţiativa Asociaţiei Civic Media, cea care a întocmit şi trimis numele ziariştilor la CNSAS, pare lăudabilă, asta dacă nu ar cădea în ridicolul celui care, de dragul senzaţionalului, ajunge să uite de regulile bunului simţ. Ce importanţă are că, pe lista gazetarilor propuşi spre desconspirare, se află tineri şi tinere care, în perioada în care Securitatea avea deja timpanul spart de atâtea informaţii venite pe bandă rulantă de la turnători, stăteau la lumina lumânării, alături de părinţi, şi îşi făceau compunerile pentru clasa a treia sau a patra? Ce mai contează că mulţi dintre ziariştii suspectaţi au condeiul ascuţit şi au ajuns să conducă redacţii de ziar pentru că sunt dotaţi intelectual, urăsc duplicitatea şi şpaga sau, prin materialele scrise, au reuşit să schimbe ceva în bine în societatea românescă? Nu mai contează deloc. Important e că, în România, mai există cineva care a pus mâna pe par şi a dat iama în CNSAS, pentru a-i căuta pe foştii colaboratori ai Securităţii. Foarte trist e, însă, că parul rotit deasupra capului vrea să lovească tocmai în cei care, de peste zece ani, au cerut şi cer să înceapă loviturile, şi nu în cei care le merită, pentru că au buzele tocite de atâta pupat funduri de securişti. Pentru că pe vremea lui Ceauşescu mâncau salam de soia şi conduceau grupe sau detaşamante de pioneri, visând, poate, să devină cândva scriitori de gazete, mulţi dintre actualii ziarişti ar trebui clar desconspiraţi şi lustraţi. |
Săptămâna 27 iulie – 2 august 2006, numărul 195