Săptămâna 27 iulie – 2 august 2006, numărul 195

REALITATEA HUNEDOREANĂ


Ramona Delia Bota


Copiii sunt „sufocaţi” de smog


Judeţul Hunedoara se confruntă în continuare cu un spor negativ al populaţiei, încurajat atât de situaţia financiară precară a majorităţii locuitorilor, dar şi de poluarea care duce la riscul naşterii unor copii cu malformaţii sau la venirea acestora pe lume prematur şi, ulterior, la moartea lor. Numărul copiilor născuţi în familiile hunedorene scade de la an la an, fapt care reiese din datele comunicate de Direcţia Judeţeană de Statistică Hunedoara. Astfel, în anul 2004, în judeţul Hunedoara s-au născut 4264 de copii, comparativ cu 2001, când creşterea demografică a judeţului a luat amploare şi natalitatea a ajuns la aproximativ 4500. În urmă cu doi ani, numărul deceselor la sugari s-a cifrat la 83, aproximativ 20 dintre copiii morţi provenind din mediul rural, iar 65 din mediul urban. În cursul aceluiaşi an, sporul natural a fost unul negativ, diferenţa dintre decedaţi şi născuţi fiind de 1778. Aceeaşi statistică arată că rata natalităţii a fost de 8,9 iar cea a mortalităţii de 12,6.



Boli respiratorii, tumori şi rahitism

Potrivit medicilor specialişti, cauza principală a deceselor infantile este prematuritatea. „Cele mai frecvente boli la nou-născuţii eutrofici sunt pneumoniile congenitale şi infecţiile urinare, iar, la prematuri, detresa respiratorie şi hemoragia cerebrală. Anul acesta au fost înregistrate două decese în rândul copiilor născuţi prematur, cauza mortalităţii lor fiind aceste boli", a afirmat Diana Deoanca, medic primar pediatru, şefa secţiei de Neonatologie din cadrul Spitalului Municipal „Alexandru Simionescu” din Hunedoara. Potrivit acesteia, copiii sunt populaţia cu riscul cel mai crescut în apariţia efectelor negative asupra stării de sănătate datorită poluării. Efectele vieţii într-un mediu înconjurător poluat sunt multiple şi redutabile şi se materializează prin apariţia bolilor respiratorii, a mutaţiilor genetice şi a tumorilor. „În zona în care trăim poluarea aerului este responsabilă, alături de anotimpul rece, şi de instalarea rahitismului carenţial care apare în perioada de sugar şi copil mic. În Deva, datorită întreprinderilor industriale din vecinătate, primează poluanţii atmosferici care pot cauza malformaţii determinate de radiaţii, virusuri şi poluanţi. Gradul de poluare al oraşului se poate vedea din stratul de praf care se depune în permanenţă, din smogul care planează deasupra oraşului, dar şi din numărul mare de consultaţii pentru afecţiuni respiratorii pe care le facem populaţiei Devei de vârstă pediatrică”, a afirmat Mihaela Paul, medic primar pediatru la Spitalul Judeţean Deva. Aceasta mai spune că unul din trei copii, care se prezintă la consultaţii are o afecţiune respiratorie, de multe ori cu caracter trenant sau recidivant, care se ameliorează sau chiar se vindecă în momentul în care bolnavii pleacă în zone nepoluate.



Săptămâna 27 iulie – 2 august 2006, numărul 195