Săptămāna 3 – 9 august 2006, numărul 196
|
EDITORIAL
Singuraticul lup de mare (II)
de Carmen Hărău Motto: „După ce ai avut atātea experienţe «la limită» cu cerul deasupra şi marea dedesupt este firesc să ai altă percepţie asupra faptelor” (Traian Băsescu)Atunci cānd, cu trei ani īn urmă, am semnat un editorial cu acest titlu, nu m-am gāndit că voi reveni asupra acestui subiect, rămas, peste timp, actual deşi contextul evoluţiei personajului s-a modificat fundamental. Scriam atunci despre un fost marinar care se luase, parcă, la harţă cu lumea. După un conflict „surd” cu ţărăniştii colegi de guvernare īn perioada 1996-2000, nişte neisprăviţi dealtfel, pe care electoratul i-a sancţionat cum se cuvine, marinarul a cāştigat, īn 2000, Primăria Capitalei. Ascensiunea lui politică devenită atunci foarte vizibilă, nu a īnceput īn acest moment, ci cu mulţi ani īn urmă. Băsescu urca treptele puterii chiar şi īn perioada īn care făcea declaraţii de felul: „Eu am un Dumnezeu īn cer, iar pe pămānt, īl am pe Petre Roman” . Dacă īn perioada 1996-2000 Romānia aproape că s-a dus „īn cap” nu acelaşi lucru s-a īntāmplat cu şoselele ei şi cu Gara de Nord, din Bucureşti. Fostul, pe atunci, ministru al Transporturilor, Traian Băsescu a pornit o „colectă” foarte nepopulară, luāndu-ne din buzunare taxa de drumuri, dar, hai să recunoaştem, a fost singurul personaj post-decembrist care a putut justifica unde s-au dus „banii dumneavoastră”, iar Gara de Nord a căpătat o faţă europeană şi a īncetat să mai fie „cuib” al pungaşilor, al aurolacilor, al tārfelor ieftine şi al proxeneţilor lor. Īn perioada 2000-2004 fermitatea de care deseori a dat dovadă şi neghiobia adversarilor politici au consolidat simpatia populară pentru Băsescu. Marinarul şi-a aruncat peste bord idolul declarat, pe Petre Roman, făcānd faţă unui alt război, de astă dată īn Partidul Democrat īn urma căruia a devenit şeful corabiei pediste. Ceea ce oponenţii lui au īncercat să acrediteze ca şi comportament neloial, a fost corect receptat de opinia publică şi de electoratul PD: Băsescu l-a numit public pe Petre Roman „cel mai tare” atunci cānd Petre era cel mai tare şi l-a detronat atunci cānd a īncetat să fie „cel mai tare” şi a devenit „cel mai greu” trăgānd īn jos Partidul Democrat. Scriam acum trei ani despre un politician īnsingurat de atacurile pe care le suporta ca proaspăt preşedinte de partid din partea grupurilor rivale, de atacurile pe care le suporta ca primar al Capitalei din partea Consiliului Municipal controlat de PSD şi din partea Guvernului condus de Adrian Năstase. Şi mai ales, scriam despre un om vānat de toate instrumentele de represiune şi intimidare ale lui Adrian Năstase: Inspectoratul General al Poliţiei, Parchetul Naţional Anticorupţie, Corpul de Control al Primului Ministru etc. Băsescu trebuia scos vinovat: pentru flotă (subiect demult īnchis), pentru hotelul „Ambasador”, pentru nu ştiu ce pasaj, pentru nu ştiu ce butic, pentru laptele pe care l-a supt (sau nu l-a supt) cānd era īn scutece... Dar Băsescu le-a scăpat. Pentru cine ştie cum funcţionează acest sistem este clar, ca lumina zilei, că dacă Puterea ar fi avut un temei oricāt de mic, Băsescu ar fi acum la īnchisoare. Īn loc de asta, stă īn fruntea ţării (ca păduchele pe fruntea săracului sau ca mărgăritarul pe fruntea chelului?), tună şi fulgeră, mai trage cāte-un şpriţ sub ochii mass-mediei, mai lăcrimează cāteodată (şi nu cred că vom şti dacă lăcrămează sincer sau dacă „dă bine „ la populaţie) īl beşteleşte pe Tăriceanu şi cu motiv şi fără, face gafe interne, externe, combinate etc., dar joacă! Nu zāmbeşte străpezit ca preşedintele Iliescu, cu zāmbet de „fecioară” desemnată matroană peste un stabiliment, nu-l prinde sila şi nu-şi declamă teatral neputinţa ca preşedintele Constantinescu. Deocamdată Băsescu se bate! Şi nu poţi să nu recunoşti, chiar şi atunci cānd eşti rău intenţionat, că preşedintele īncearcă să mişte lucrurile pe drumul cel bun! Şi nu poţi să nu observi că „lucrurile” nu prea se lasă mişcate! Oricum, deşi, aparent, totul īn jurul lui s-a schimbat fundamental, lupul de mare a rămas lup şi continuă să fie singuratic. Iar, īn ceea ce priveşte interesul naţional, este preferabil să reuşească să-i schimbe pe şefii serviciilor secrete romāneşti cu toată īmbācseală acesta securistă, īn care ne complacem de prea multă vreme, chiar dacă asta īnseamnă că „lupul”, ca orice lup, nu-şi schimbă şi năravul! |
Săptămāna 3 – 9 august 2006, numărul 196