Săptămâna 10 – 16 august 2006, numărul 197

REPORTAJ Fortăreaţa Orăştiei Ciprian Iancu Un mic oraş de provincie, ce dă impresia că se întinde pe doar câteva hectare, la vestul judeţului Hunedoara, cuminte, aproape de Mureş, între Apuseni şi Masivul Şurianu, străjuind poarta vechiului Pământ Crăiesc, gospodărit de saşii aşezaţi la Sudul Transilvaniei, sute de ani la rând. Printre blocurile ceauşiste au mai rămas destule case vechi, unele de două secole şi mai bine. Dac-ai întreba un istoric, ai avea supriza să afli că aici se concentrează parcă toată istoria poporului român, de la Burebista până la rezistenţa anti-comunistă. În Orăştie ai, cu siguranţă ce să vizitezi, însă pentru asta ori îţi trebuie cunoştinţe serioase de istorie ca să te mulţumeşti cu văzutul clădirilor, la pas, de pe stradă, ori trebuie să ai cunoscuţi de-ai locului care să te îndrume, în cazul în care îţi doreşti să vizitezi un obiectiv turistic cum se cuvine. Centrul istoric al Orăştiei este dominat de două biserici medievale, înconjurate de un zid înalt. Ai de-a face cu o fortăreaţă în care n-ai aproape nicio şansă să intri. Ştiind bine că obiectivul istoric, deşi unul foarte important al zonei, este închis vizitatorilor de rând, am făcut totuşi pe naivii, ne-am ascuns carneţelul, aparatul de fotografiat şi ne-am „deghizat” în turişti, spunând că am auzit de frumuseţea celor două biserici şi că am vrea să le vizităm. Experienţă de turist Normal, întâi încercăm la poarta fortăreţei. Aici ne întâmpină doar un lacăt mare, un lanţ sănătos, o clanţă care nu vrea să se clintească a unei porţi mai mici, iar pe cealaltă portiţă, buruieni. Dintr-una dintre două turle sună calm un clopot. Cineva este înăuntru. Strigăm, dar degeaba. Doi bătrâni, un domn şi o doamnă, stau la taifas la câţiva metri, dar observă frustrarea noastră. Doamna ne spune calm: „N-are rost să mai staţi aici! Mergeţi la casa parohială”, după care ne explică pe unde ar trebui să mergem. Ajungem în cinci minute. Este Casa Parohială a Bisericii Evanghelice (cea la care merg saşii rămaşi în Orăştie). Sunăm până când butonul interfonului refuză să mai funcţioneze. Ne dăm bătuţi, încă o dată. Întrebăm unde este casa parohială a celeilalte biserici, a celei „ungureşti”. O găsim la câteva străzi distanţă. Aici poarta ni se deschide. Doi tineri dau neputincioşi din umeri: „Habar nu avem pe unde-l puteţi găsi pe preot, noi suntem studenţi la istorie veniţi în practică şi cazaţi aici”. Ghinion, din nou. Ultima speranţă, portarul de la Primărie, se spulberă şi ea. „Mergeţi la casa parohială a nemţilor”, spune bărbatul fără să ştie că trecuserăm deja pe-acolo. Ridică şi el neputincios din umeri, iar femeia cu care stătea de vorbă ne dă soluţia: „Încecaţi duminică, la ora 9 dimineaţa, că numai atunci e deschis, când se ţine slujba. Dar şi aşa nu cred că veţi putea intra. Uşile se-nchid la slujbă”. După aproape o oră de plimbat pe străduţele oraşului şi-ntrebat, cu o ultimă fărâmă de voinţă, mai trecem odată pe la poarta fortificaţiei celor două biserici. Este tot închisă. Mentalitate de asediat Suntem simpli turişti, în vacanţă, şi nu vrem să mai pierdem timp degeaba. Renunţăm la vizită şi punem mâna pe telefon. Istoricul Mihai Căstăian, coordonator al muzeului din oraş, explică situaţia, pe care nici el nu o acceptă: „Aici avem de-a face cu o mentalitate de om asediat. De fapt, sute de ani la rând locul respectiv a servit şi ca refugiu în calea invadatorilor. Comunităţile de maghiari şi saşi din Orăştie sunt acum foarte mici, cred că se rezumă la aproximativ 100 de persoane fiecare. Oamenii au însă impresia că dacă sunt puse în circuitul turistic, bisericile au de suferit. Eu nu cred că e aşa. Am susţinut şi susţin şi acum că fiecare proprietar de clădire-monument istoric trebuie să fie oarecum obligat să asigure accesul publicului, după un anumit program de vizitare, măcar câteva ore pe săptămână”. „Am lungit-o cam mult” Primarul Orăştiei, Iosif Blaga (foto), recunoaşte şi el că situaţia bisericilor fortificate este bizară, dar promite că se va rezolva: „Chiar cu vreo două săptămâni în urmă am discutat cu oamenii de acolo. De fapt, am făcut demersuri şi la nivelurile superioare ale celor două biserici, la Bucureşti. Nu se poate să stea ferecate, mai ales că acolo este şi rotonda (între cele două lăcaşe de cult se mai vede şi azi o rotondă, construcţie romanică ridicată în secolele al Xl-lea - al Xll-lea). Am lungit-o cam mult cu problema asta, dar până la toamnă vom pune un paznic acolo, vom face program de vizitare câteva ore pe zi, iar banii obţinuţi din taxa de intrare se vor folosi pentru cele două biserici. Veacuri de istorie, pe metru pătrat Prima dintre biserici, cea reformată, pe stil gotic clasic, a apărut pe parcursul veacului al XlV-lea, ridicată fiind de comunitatea de saşi care se aşezase deja de două secole la Orăştie. Iniţial fusese proiectată să aibă aceeaşi mărime ca şi Biserica Neagră, din Braşov. Au venit însă invaziile tătarilor, iar saşii n-au mai putut continua. În secolul următor au ridicat un turn de peste 60 de metri, cu banii donaţi de Ioan de Hunedoara, din vârful căruia, când era senin, se vedea chiar şi Alba Iulia. Până în secolul al XlX-lea, biserica a fost folosită deopotrivă de saşi şi maghiari. De la începutul veacului XlX însă maghiarii nu mai reuşesc să se înţeleagă cu saşii. Aceştia din urmă decid, în 1820, să-şi ridice o biserică proprie. Pe la 1838, pe când se apucaseră deja să-i ridice turla, turnul vechii biserici se prăbuşeşte în urma unui cutremur. Ambele biserici sunt refăcute în câţiva ani şi-şi păstrează nealterată frumuseţea. O bună parte din splendoarea celor două construcţii este ascunsă de un zid înalt de 7 - 8 metri, la care, pe latura vestică, se adaugă două blocuri ridicate pe vremea comuniştilor. În opinia istoricului Mihai Căstăian, bisericile fortificate constituie cel mai important obiectiv istoric al oraşului: „Spaţiul a fost locuit înainte de venirea cuceritorilor maghiari, la anul 1.000. Încă de pe atunci era fortificat şi era de fapt refugiu în faţa invaziilor. Este însă păcat că stă închis, mare păcat!”. Comentarii?

Săptămâna 10 – 16 august 2006, numărul 197