Săptămâna 17 – 23 august 2006, numărul 198

SPORT Atenţie, cad antrenori! Bogdan Barbu Liga lui Mitică dovedeşte o dată în plus că îşi merită numele - cu care s-a procopsit după deja celebra campanie electorală în care Dragomir sau Iordănescu erau menţionaţi la televiziuni doar cu porecle ad-hoc, gen „Mitică de la Ligă” sau „Tata Puiu de la Naţională”, pentru a nu intra sub incidenţa legii - judecând după schimbările de antrenori petrecute în primele (numai) trei etape. Etapa şi antrenorul, iată esenţa schimbării în primul eşalon, la primul sezon de la revenirea la sistemul cu 18 echipe - cel care a permis înfiinţarea şi înflorirea „Cooperativei”, cu consecinţă directă în evoluţia submediocră în Cupele Europene ale echipelor româneşti. Prima care a dat tonul la schimbarea antrenorului a fost - se putea altfel? - Craiova lui Mititelu, Universitatea sau Ştiinţa sau cum s-o mai numi (după cum visară oltenii peste noapte). Ovidiu Stângă s-a lămurit încă de la egalul cu Vasluiul că prima divizie e o altă mâncare de praz decât „B”-ul de unde veniră „leii tineri” ai Olteniei, drept care a renunţat la postul de tehnician, dând de veste voalat că se gândeşte să plece undeva în străinătate. Cu interimarul Silvian Cristescu pe bancă, Craiova a pierdut absolut firesc în etapa a doua cu Steaua, la un scor de forfait. După care, surpriză: Stângă a anunţat că revine la echipă, însă va fi supervizat din postura de director tehnic de fosta mare glorie, căpitanul Craiovei Maxima, Costică Ştefănescu - a cărui carte de vizită ca antrenor e mai degrabă modestă, dovadă că meseria aceasta nu e chiar la îndemâna oricui, fie el şi fost lider al Naţionalei României. A treia etapă a adus şi al treilea „divorţ”. A plecat Mihai Stoica (nu MM de la Steaua, nu vă bucuraţi degeaba!) de la Ceahlăul, semn că „Pinalti” doar a mai îmbătrânit, nu şi-a schimbat şi năravul de a reacţiona violent la înfrângeri. Însă, spre deosebire de alte dăţi, acum Ceahlăul a fost călcată în picioare atât de umilitor la Piatra Neamţ de către CFR-ul lui Dorinel Munteanu, încât vina nu a mai putut fi trecută pe seama arbitrilor, ci a căzut în cârca antrenorului. Cine urmează? Se poate face o întreagă listă cu antrenorii „care nu se simt prea bine” după numai 270 de minute jucate din actualul campionat; e destul să privim clasamentul de jos în sus: Grigoraş, Florin Marin, Gigi Mulţescu, Orac, Gianinni, Dună - şi enumerarea poate continua, pentru că la primul eşec conducătorii de la Gloria, Pandurii, UTA sau Politehnica Iaşi e posibil să-şi îndrepte privirile către eternul „ţap ispăşitor”, antrenorul. Petre Grigoraş depinde de nişte investitori indieni pentru care contează prea puţin sau deloc ce a făcut el la Constanţa, cu Farul, în trecut; Mulţescu mai rămâne la Vaslui doar atât cât va mai curge ceva finanţare post-Porumboiu, foarte puţin timp după toate aparenţele; Orac este antrenorul unei echipe fără tradiţie, fără veleităţi şi fără jucători mai de dai-Doamne care s-a trezit în liga întâi aproape din greşeală, mai precis din supradimensionarea unui campionat diluat valoric la maxim; Gianinni este lovitura de imagine a noii conduceri din Trivale şi nimic mai mult, trista păţanie din România a lui Esteban Vigo neajungând probabil la urechile fostului internaţional al lui AS Roma; Dună este soluţia de criză a unei conduceri de club care şi-a pierdut toate „proptelele” la Ligă de când a plecat Gino Iorgulescu şi pe deasupra a mai şi intrat într-un război aparent fără sorţi de izbândă cu atotputernicul Mitică de la LPF. Ionuţ Popa este la Iaşi în aceeaşi situaţie cu Mulţescu la Vaslui, iar Pandurii sau UTA nu excelează în păstrarea cu orice preţ a antrenorilor. Sunt premise, aşadar, ca acest „carusel” să continue şi în etapele viitoare. Punctele sau alibiul? Între cei menţionaţi mai sus, tehnicianul Jiului Petroşani are o poziţie delicată, însă şi câteva circumstanţe atenuante care l-au ocrotit cumva de o demitere prematură. Trei înfrângeri în trei meciuri, zero goluri marcate (Jiul este singura echipă din Liga 1 care nu a înscris până acum), minus şase la „adevăr” sunt cifre pe care oricum le-ai privi înseamnă un singur lucru: că formaţia din Vale nu a realizat absolut nimic în trei etape. Atuul lui Florin Marin, antrenorul plimbat în câteva luni pe traseul lotul de tineret - Dinamo - lotul de tineret - Jiul, este argumentul valorii adversarilor. Ce e drept, un start de campionat în care întâlneşti consecutiv pe Rapid şi pe Dinamo nu e visul nimănui, nici măcar al Stelei (cu toată fanfaronada conducătorilor ei), iar partida cu Argeşul s-a disputat pe teren neutru, la Alba Iulia, stadionul din Petroşani fiind suspendat după ceea ce s-a întâmplat acolo în ultima etapă a sezonului trecut. Dar (pentru că există şi un „dar”), privind şi la ceea ce au realizat în rest învingătorii Jiului, vedem că Argeşul a rămas cu punctele luate de la petroşăneni şi atât, iar Rapidul nu a mai bătut pe nimeni în afara trupei lui „Flocea”, incluzând aici şi deplasarea de la Sarajevo din Cupa UEFA. Ca să mai amintim şi un adevăr cam uitat de multă lume, la startul unui sezon diferenţele de valoare dintre loturile echipelor sunt oarecum atenuate de neintrarea în ritmul competiţional, aşa că aici ar fi şansa echipelor mici de a da o lovitură - exact cum a făcut Pandurii la Târgu Jiu, în prima etapă, cu Rapidul şi cum nu a făcut Jiul la Petroşani, cu Dinamo. Şi nu a deranjat atât înfrângerea - în definitiv, un 0 - 1 cu Dinamo nu e un capăt de ţară, au mai păţit-o şi o vor mai păţi cu siguranţă şi alţii în acest campionat -, cât maniera extrem de neconvingătoare în care au evoluat Mihart, Dulcea, Paleacu, M. Gheorghe şi ceilalţi într-un meci controlat cu autoritate de la cap la coadă de bucureşteni. După Răzvan Lucescu şi Rednic urmează Sabău Jiul are de înfruntat etapa viitoare, vineri, o altă echipă condusă de un tehnician din „noul val” al antrenorilor români: Gloria lui Neluţu Sabău. La fel ca şi Lucescu junior şi Rednic, fostul mijlocaş dreapta al Naţionalei României (pe vremea când Tricolorii erau nelipsiţi la turneele finale ale Mondialului...) este adeptul şcolii moderne de gândire a antrenorilor, aceea care îi pune pe fotbalişti să joace pur şi simplu fotbal. Fără „focu´ la ei”, fără „autobază”, fără „unşpe´ în careu”, fără indicaţii de pe margine de genul „tare!” şi „hai!”, după cum faza e de apărare sau de atac... Meciul de la Bistriţa este practic ultima şansă a Jiului de a mai salva ce se mai poate dintr-un start de sezon altminteri compromis. „Minunea” Vasluiului din returul campionatului precedent (când a refăcut într-un retur fabulos handicapul aparent irecuperabil din tur) nu se mai poate repeta anul acesta în Vale, pentru simplul motiv că aici nu există un personaj de talia lui Porumboiu, cu destulă „greutate” pentru a compensa „subţirimea” lotului de jucători. Comentarii?

Săptămâna 17 – 23 august 2006, numărul 198