Săptămâna 31 august – 6 septembrie 2006, numărul 200

CRONICA GRI Orient, pământul războiului Bogdan BARBU Orientul Apropiat nu se dezminte nici de data aceasta; războiul dintre Israel şi Hezbollah (pentru că nu este unul între Israel şi Liban, în ciuda opiniei tradiţionaliştilor - care recunosc numai statelor dreptul de a purta un conflict armat!) este doar ultimul, iar nu cel de pe urmă dintr-o lungă listă care a fost deschisă încă din zorile istoriei antice. Am scris în această Cronică gri, la vremea respectivă, că retragerea Israelului (a coloniştilor evrei, a administraţiei şi a armatei) din teritoriile revendicate de arabi este o mare greşeală - din punct de vedere politic, strategic şi moral. Departe de a fi un pas către pacea în regiune, retragerea a fost percepută de grupările radicale islamice - dintre care face parte şi Hezbollah - ca un semn că statul evreu este mai slab ca oricând şi ca semnalul care poate să declanşeze Jihadul. Parcă nu se învaţă nimic din istorie: niciodată o retragere nu e interpretată de adversar ca o ofertă de a încheia conflictul, ci ca o încurajare la noi revendicări şi agresiuni. Amintiţi-vă unde a dus atitudinea conciliantă faţă de Hitler a Marii Britanii şi Franţei în perioada premergătoare celui de-al doilea Război Mondial; sau, ca să ne situăm temporal şi mai în urmă, retragerea aureliană din Dacia (o altă retragere...) nu i-a determinat pe goţi, pe huni sau pe slavi să se mărginească la ocuparea teritoriului oferit şi să nu mai treacă Dunărea la sud, în provinciile romane. De ce ar fi procedat arabii altfel, acum, la gestul Israelului?! Rachetele Hezbollahului au pornit absolut firesc, în aceste condiţii, iar riposta evreiască a venit la fel de normal. Nici nu era nevoie de mai mult ca să se aprindă un nou conflict în zonă. Acum, ONU a cârpit o pace de compromis. Trupe „de menţinere a păcii” - şi ştim ce înseamnă asta şi cât de ineficient este acest instrument al diplomaţiei mondiale! - sunt trimise în Liban. Statele europene negociază doar numărul soldaţilor care vor lua parte la misiune - un teren propice pentru diplomaţii de carieră de a-şi face un nume direct proporţional cu forţa contingentului deplasat în Orientul Apropiat. (Deocamdată, România a zis „pas”, un gest inteligent şi demn; nu încape comparaţie cu atitudinea unui alt guvern, de lingăi ai americanilor în conflictul din Iugoslavia!). Nu se amăgeşte însă nimeni: războiul etern din Orient a luat doar o pauză. Şi am dreptul să mă tem că aşa va fi mereu, ori cel puţin atâta timp cât mai sunt oameni care cred cu tărie în ceea ce a spus Profetul Mahomed: „Lumea se împarte în două: Pământ al Islamului şi Pământ al Războiului. Pământul care nu aparţine Islamului va fi Pământ al Războiului până când se va transforma în Pământ al Islamului.” Comentarii?

Săptămâna 31 august – 6 septembrie 2006, numărul 200