Săptămâna 7 – 13 septembrie 2006, numărul 201

CRONICA GRI Toţi oamenii preşedintelui Bogdan BARBU Parlamentarilor noştri - câtorva din ei - le-a venit o nouă idee „strălucită”: şi aşa România e o republică semiprezidenţială şi semiparlamentară (în traducere liberă, nici aşa - nici aşa!), ce-ar fi ca preşedintele ţării să fie ales de Parlament? Adică, să nu îl mai voteze tot poporul, ci numai „aleşii”. Asta, fie-mi iertată vorba proastă, „din popor”, e o mare nesimţire. Mai mare chiar decât aceea a „părintelui Constituţiei României”, care a declarat extrem de ofuscat când s-a pus chestiunea votării ei - a Constituţiei - că „România este republică şi asupra acestui aspect nu discutăm!”. (Păi bine, bre nea Iorgovane, atunci după ce dracu´ mai faci referendum să ceri părerea oamenilor dacă le impui ce să voteze, ca pe vremea lui Ceauşescu?! Chiar îţi era frică că vor vota pentru monarhie şi îl vor rechema pe Regele Mihai - şi că va pierde Iliescu puterea, cu tot cu tovarăşii voştri?!). Revenind la oile noastre - la parlamentarii de acum - iniţiativa mi se pare extrem de primejdioasă şi de precară din punct de vedere moral. Imaginea Parlamentului României în ochii populaţiei - nu dezvălui niciun secret, priviţi absolut toate sondajele privind credibilitatea instituţiilor româneşti! - este execrabilă. Parlamentarii, senatori ori deputaţi, sunt percepuţi din ´90 încoace ca o gaşcă de şnapani care îşi văd de propriile interese şi afaceri, iau salarii imense fără să facă nimic, se plimbă pe diurne uriaşe prin toată lumea, îşi fac concediile în staţiuni de lux cu nevestele sau cu amantele, se înjură de ochii lumii, iar în spatele scenei politice aplică proverbul „o mână spală pe alta” - toate astea în timp ce legislaţia aşteaptă de 17 ani să fie pusă la punct, corupţia se lăfăieşte în toate sectoarele şi, cel mai grav lucru, oamenii de rând sărăcesc pe zi ce trece: preţurile devin „europene”, dar salariile rămân comunisto -estice. Alegerea preşedintelui ţării de către Parlament nu ar fi astfel decât ultimul pas spre înfeudarea României unui grup de interese care a făcut prea mult rău de la Revoluţie încoace. Votul pentru desemnarea omului numărul unu din România ar semăna mult prea mult cu alegerea unui „naş” într-o grupare mafiotă. Preşedintele ar fi omul Parlamentului, iar în Parlament s-ar regăsi numai oamenii Preşedintelui. Ar mai semăna aşa ceva, în condiţiile actuale din România, cu o democraţie? Comentarii?

Săptămâna 7 – 13 septembrie 2006, numărul 201