
|
SPORT
Depinde de Albania...
Bogdan Barbu
Aceste rânduri sunt scrise (din motive care ţin de ora de tipărire a „Replicii”) înainte de disputarea meciului de miercuri seara, Albania - România. Multe - prea multe chiar - ţin de rezultatul acestui meci, devenit peste noapte crucial pentru soarta unei campanii de calificare pe cale de a fi pierdută înainte de a începe cu adevărat. Precedent există: în calificările pentru Euro 1992 s-au pierdut primele două jocuri, 1 - 2 cu Scoţia în deplasare (după ce am condus cu 1 - 0 la pauză şi am primit golul înfrângerii pe final... - vă sună cunoscut?) şi 0 - 3 cu Bulgaria (iarăşi Bulgaria!) acasă; a fost schimbat de urgenţă antrenorul Gheorghe Constantin, însă succesorul său, Mircea Rădulescu, nu a reuşit să repare nimic, deşi nu a mai pierdut nici un meci până la finalul preliminariilor.
Unde a greşit Piţurcă? La supărare, cel mai uşor lucru e să dai vina pe antrenor pentru tot şi toate. Fie că ne este sau nu simpatic Piţurcă, judecând la rece constatăm - după primul impuls de a-l înjura imediat după meci ... - că nu e chiar atât de vinovat pe cât pare. Sigur, are şi el o mare parte din vina pierderii printre degete a celor două puncte. A renunţat prea uşor la Dorinel Munteanu. A început cu Dică, nerestabilit şi ieşit din formă în acest început de sezon. L-a titularizat pe Lobonţ, rezervă de lux la Fiorentina. A trecut peste pofta de gol arătată de Ganea în ultimele etape din campionat. L-a lăsat în tribună pe singurul mijlocaş la închidere (în afară de Codrea) pe care îl avea în lot - Mărgăritescu, cu consecinţa funestă pe acest post, numită Maftei. Nu a văzut - sau nu a vrut să vadă - că de doi ani încoace Contra nu mai joacă mare lucru la Naţională, indiferent de ceea ce face la Getafe. Şi, cea mai mare gafă a selecţionerului, a greşit toate schimbările făcute în repriza a doua: Cociş, Nicoliţă şi Maftei (acesta din urmă un pericol public...) au fost tot atâtea „mâini moarte” într-un angrenaj care până atunci nu mersese perfect, dar avusese randament bun.
În apărarea lui Piţi Argumentele pro-Piţurcă în combaterea rechizitoriului acuzării sunt însă şi ele destul de solide. Selecţionerului „i-au ieşit” variantele inspirate cu Roşu - mijlocaş central şi Marica - vârf împins, ambii fiind cei mai buni oameni ai Naţionalei din întâlnirea cu Bulgaria şi autorii golurilor noastre. Niciun antrenor din lume nu ar fi început în poartă cu Daniel Coman, cel care a gafat la Sarajevo la golul care putea aduce eliminarea Rapidului din Cupa UEFA. Din păcate, tocmai Lobonţ a fost una din cheile pierderii celor două puncte: nesigur tot meciul, a boxat (şi a făcut-o prost de cele mai multe ori) mingi pe care trebuia să le prindă. Pentru Contra nu exista practic înlocuitor: Ogăraru e rezervă la un Ajax în derivă (locul cinci în campionatul trecut şi eliminat din Ligă de anonima Copenhaga!?), Bădoi joacă altceva la Rapid şi forma lui lasă de dorit, iar Petre Marin - să o spunem simplu - are 34 de ani. Pentru Raţ, la fel. Pompiliu Stoica, Neşu sau acelaşi Petre Marin? Mijlocul a mers bine atâta timp cât i-a ţinut condiţia fizică pe Petre şi pe Roşu, ambii jucători undeva la 30 de ani, inclusiv pe Dică, fie el şi absent în multe momente din joc; dar variantele Nicoliţă, Maftei şi Cociş au avut fiecare câte o „bubă”. Stelistul nu ştie şi nu face faza de apărare, rapidistul joacă libero, nu mijlocaş central, iar „moldoveanul” lui Sheriff Tiraspol s-a zbătut mult, dar a fost departe de ceea ce arătase în preliminariile pentru Mondialul 2006. Capitolele Chivu şi Mutu Vedetele Naţionalei, Mutu şi Chivu, şi-au făcut treaba onorabil. Chivu nu a gafat cum se temeau mulţi, a avut şi o intervenţie providenţială la 2 - 2 (când putea fi mai rău...), Mutu a ţinut permanent doi oameni pe el, câteodată chiar trei, a pasat excelent lui Roşu la primul gol şi lui Marica mai puţin strălucitor la golul al doilea. Niciunul din ei nu a făcut însă ceea ce se cheamă un meci mare. De la ei cerinţele erau mai mari: de la „căpitanul” Chivu se aştepta să-şi organizeze defensiva infinit mai bine la 2 - 0, de la Mutu să pună mai multă presiune pe apărarea bulgară, nesigură tot meciul şi nevoită să lase pe final spaţii mai largi în cursa disperată după egalare. Niciunul dintre ei nu a făcut-o. Cu alte cuvinte, au jucat ca nişte fotbalişti buni, dar nu ca nişte lideri de echipă cu pretenţii. Iar dacă vor evolua la fel şi în continuarea acestor preliminarii, generaţia lor îşi va binemerita epitetul de „ratată”. Preliminarii CE 2008: - rezultate - Grupa A Belgia - Kazahstan 0 - 0 (!!) (s-a jucat în 18 august) Serbia Muntenegru - Azerbaidjan 1 - 0 Polonia - Finlanda 1 - 3 Grupa B Feroe - Georgia 0 - 6 (s-a jucat în 18 august) Scoţia - Feroe 6 - 0 Italia - Lituania 1 - 1 (!) Georgia - Franţa 0 - 3 Grupa C Malta - Bosnia 2 - 5 Ungaria - Norvegia 1 - 4 Moldova - Grecia 0 - 1 Grupa D Cehia - ţara Galilor 2 - 1 Germania - Irlanda 1 - 0 Slovacia - Cipru 6 - 1 Grupa E Estonia - Macedonia 0 - 1 (s-a jucat în 18 august) Estonia - Israel 0 - 1 Anglia - Andorra 5 - 0 Grupa F Spania - Liechtenstein 4 - 0 Irlanda de Nord - Islanda 0 - 3 Letonia - Suedia 0 - 1 Grupa G România - Bulgaria 2 - 2 Belarus - Albania 2 - 2 Luxemburg - Olanda 0 - 1 FOTBAL: Liga a II-a; Seria B Etapa a cincea, rezultate CFR Timişoara - IS Câmpia Turzii 0 - 2 FC Târgovişte - Dacia Mioveni 1 - 2 Minerul Lupeni - Poli II Timişoara 0 - 0 FC Caracal - U Cluj 4 - 0 FC Bihor - FCM Reşiţa 1 - 1 Apulum Alba - Gaz Metan Mediaş 1 - 0 FC Baia Mare - Unirea Dej 2 - 1 Building Vânju Mare - CSM Vâlcea 1 - 0 Auxerre Lugoj - Corvinul Hunedoara 1 - 1 Clasament 1. Dacia 5 4 1 0 9 - 2 13 2. FC Caracal 5 3 0 2 9 - 4 9 3. ISCT 5 2 2 1 5 - 2 8 4. Târgovişte 5 2 2 1 5 - 2 8 5. Auxerre 5 2 2 1 5 - 3 8 6. Apulum 5 2 2 1 4 - 3 8 7. FCM Reşiţa 5 2 2 1 4 - 3 8 8. U Cluj 5 2 2 1 3 - 5 8 9. CFR Timişoara 5 2 1 2 4 - 6 7 10. Corvinul 5 1 3 1 9 - 7 6 11. FC Bihor 4 1 2 1 3 - 3 5 12. Minerul 4 1 2 1 4 - 4 5 13. Poli II 4 1 2 1 1 - 1 5 14. Building 5 1 1 3 1 - 3 4 15. Baia Mare 5 1 0 4 4 - 12 4 16. CSM Rm. Vâlcea 4 1 0 3 3 - 6 3 17. Unirea 5 1 0 4 4 - 7 3 18. Gaz Metan 3 0 2 1 1 - 2 2 |
