Săptămâna 14 – 20 septembrie 2006, numărul 202
|
EDITORIAL
Prima zi de şcoală
de Carmen Hărău Motto: „Învăţământul românesc a devenit un teren de luptă politică.” Eugen Chelemen - Editorialist „Adevărul”Rezişti cu greu tentaţiei de a introduce subiectul printr-o frază cu formule consacrate în compunerile şcolare („sunetul clopoţelului”, „frunze ruginii”, „voci cristaline”, etc.), nu pentru că inspiraţia te-a lăsat „în pană”, pradă platitudinilor, ci pentru că „prima zi de şcoală” a fost tema cu care orice om s-a întâlnit măcar odată în viaţa lui de şcolar. „Prima zi de şcoală”, descrisă, ca zi unică a unei vieţi sau ca zi unică a unui an, în cuvinte mai mult sau mai puţin meşteşugite, după harul fiecăruia, ne-a emoţionat întotdeauna. Amintirea ei este încărcată de emoţia caldă şi bună a copilăriei. Chiar dacă această vreme a vârstei fiecăruia nu a fost fericită şi lipsită de griji, copilăria este regretată chiar şi numai pentru faptul că se situează mai departe de cel de al doilea capăt al vieţii. Prima zi de şcoală este un reper individual de când există şcoala pe lume. În acest an prima zi de şcoală va absenta din calendarul şcolar. Dascălii sunt supăraţi. Nu vor festivitate, nici careuri cu elevi şi părinţi emoţionaţi, în care politicienii ţin discursuri sforăitoare. Primele sunete de clopoţel din acest an vor fi transformate în voci răguşite care-şi vor striga din nou nemulţumirile în faţa Guvernului. Tatăl lui Gigel îi înjură pe guvernanţii care strică prima zi de şcoală a fiului său. Mama lui Gigel îşi aprobă soţul, la fel de docilă şi de absentă din subiect ca întotdeauna, gândindu-se cu frică la faptul că, pentru ea, începe un nou coşmar: în pacheţelul zilnic al celui mic nu se poate pune mămăligă şi cartofi... Bunica lui Gigel, cu pensie de cinci ori mai mică decât cel mai mic salariu din învăţământ, îi blestemă pe dascăli: „Ce mai vor ăştia, maică?! Iau o grămadă de bani!” Iar „Gigel” stă năuc între adulţii din jurul lui, unde tata beat o mai „trozneşte” pe mama, mama încasează şi dă mai departe (de regulă în capul lui Gigel) şi mai trage şi ea câte o duşcă, pricepe că doamna învăţătoare nu-l primeşte cu bucurie la şcoală că d`aia bombăne bunica şi pierde, înainte de a lua startul în altă lume, la sfârşitul a 7 ani chinuiţi acasă, ocazia de a avea un reper cu adevărat moral, un model de viaţă în persoana dăscăliţei. În tot acest timp, pe „terenul” şcolii, miniştrii echipei de la guvernare joacă fără adversar jocul „de-a datul la gioale”, cu un prim-ministru - arbitru ce face galerie liberală şi asistă la înjurături în loc să-i scoată pe tuşă pe toţi neisprăviţii, indiferent de partidul din care fac parte. Povestea cu Gigel? Simplă ficţiune... Sau poate că nu... Oare cum va arăta, peste un timp, compunerea cu titlul „Prima mea zi de şcoală” semnată „Gigel”? |
Săptămâna 14 – 20 septembrie 2006, numărul 202