Săptămâna 14 – 20 septembrie 2006, numărul 202

CRONICA GRI Refugiul incompetenţilor Bogdan BARBU Cineva spunea - şi nu fără temei - că dacă până la „11 Septembrie” cu ameninţarea teroristă se mai putea trăi, după aceea viaţa a devenit insuportabilă cu măsurile care s-au luat pentru combaterea şi prevenirea terorismului. Administraţia americană a lui Bush - junior a folosit ca scuză pentru măsurile de forţă fără precedent, deloc compatibile cu „libertatea americană”, tocmai atacul criminal al Al-Quaidei lui Bin Laden. Numai că zicala „folosirea forţei este ultimul refugiu al incompetenţei” se aplică încă o dată şi în cazul de faţă. Măsurile de securitate stânjenesc mai mult proprii cetăţeni - cei mai prejudiciaţi sunt, deloc întâmplător, cei din Statele Unite şi Marea Britanie - şi mai deloc pe teroriştii veritabili. De aceea cred că ceea ce s-a căutat mai mult după acel 11 septembrie a fost o lovitură pe planul mediatic al imaginii politice decât lichidarea terorismului. Adică, pentru a avea mână liberă în politica externă - şi americanul de rând, spre deosebire de românul de rând, este extrem de sensibil la modul cum se cheltuie banul public; de la Roosevelt încoace, intervenţiile armate în străinătate nu au fost deloc pe placul opiniei publice americane, datorită bugetului uriaş înghiţit de forţele militare - s-a invocat un potenţial pericol în interiorul graniţelor. Reţeta nu e nouă - s-a pus în practică de către toate regimurile dictatoriale, fie ele de stânga sau de dreapta (ciudat e că acum a fost aplicată tocmai în America!). La fel de viabilă (sau neviabilă) este şi reciproca, în care se invocă un pericol extern pentru a avea scuza suspendării libertăţilor interne - şi George Bush al doilea a păşit pe acest teren extrem de periculos. Mai periculos decât orice atentat al lui Bin Laden, pentru că dacă americanul ţine la ceva, atunci ţine la libertatea individuală, mai mult chiar decât la siguranţa proprie: în viziunea lui - rodul a două sute de ani de practică a democraţiei - siguranţa personală şi-o poate asigura singur, în momentul în care îi este garantată libertatea. Pentru asta plăteşte el impozite la stat (şi nu pentru ca Statul să fie bogat şi cetăţeanul sărac, ca în România!) - pentru a i se garanta respectarea celor stabilite de Constituţia lui Paine, Franklin şi Washington. Nu este capabil Statul să îi asigure aşa ceva? Îl doare undeva - scuzaţi expresia! - pe Smith sau pe Jones de teroriştii arabi; Constituţia Statelor Unite îi permite să înlăture ca pe o măsea stricată pe incompetenţii care nu sunt în stare, cu toate că au la dispoziţie fonduri de miliarde de dolari, să oprească un Bin Laden să bombardeze Pentagonul. Îmi doresc o Constituţie a României care să permită românilor un lucru similar; nu un Stat atotputernic şi un popor de birnici, care să nu aibă niciun fel de control real asupra modului cum sunt cheltuiţi banii publici. La noi în ţară, incompetenţa are mai multe refugii, iar unul dintre ele - din păcate - este chiar legea. Comentarii?

Săptămâna 14 – 20 septembrie 2006, numărul 202