Săptămâna 28 septembrie – 4 octombrie 2006, numărul 204
|
EDITORIAL
Ne integrăm sau ne integrează?
Carmen Hărău Motto: „Integrarea euro-atlantică este, cred, singurul obiectiv românesc în legătură cu care s-a realizat unanimitate politică” Traian BăsescuDupă o negociere în galop ameţitor şi stahanovist a capitolelor de integrare, şi după umilinţa de a fi fost consideraţi, alături de bulgari, cei mai neisprăviţi dintre săracii Europei, avem , în sfârşit, un răspuns favorabil din partea oficialilor Uniunii Europene: din prima zi a anului 2007 România intră în clubul select al europenilor. Evenimentul este precedat de lupte cu adevărat seculare. Secolul al XIX-lea este plin de personaje şi de evenimente istorice româneşti care au avut orientare politică occidentală. Ceea ce părea că s-a realizat odată cu înscăunarea primului rege din dinastia Hohenzollern s-a sfărâmat, în numai câţiva ani, sub şenila tancurilor ruseşti. A privi spre vest cu convingerea că de acolo va veni salvarea şi un trai mai bun a devenit, încă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, un tic naţional. A contribuit la aceasta cuşca în care românii au fost închişi zeci de ani, cuşcă ce se mai deschidea, uneori, spre Răsărit dar, aproape niciodată spre Apus. Bunăstarea în care cetăţenii vest europeni au început să trăiască după război are imaginea mult prea strălucitoare şi n-a putut fi, în întregime, negată de propaganda comunistă. Orizontul de aşteptare al cetăţenilor români este, în acest moment istoric, uriaş. În timp ce meseriaşii care se consideră buni şi harnici sunt cu bagajele făcute aşteptând încordaţi dreptul la muncă occidentală pe salarii occidentale, fără a şti ce-i aşteaptă, politicienii îşi fac şi ei, pe tăcute, bagajele de europarlamentari cu convingerea că vor rezista în aceste structuri, ducând cu ei metehnele politice naţionale. Li se pare că sunt suficient de pregătiţi: ştiu să pronunţe corect „senchiu”, „orvoar” şi „danche”. Însă cea mai tristă, mai periculoasă şi mai nocivă este aşteptarea acelora, mulţi la număr, care au iluzia că din ianuarie 2007 vor începe să intre în România haite de câini cu covrigi în coadă şi râuri de lapte şi miere. Te prinde spaima când îl vezi pe „nătăfleaţă” intervievat de reporterii televiziunilor cum cască gura să înghită „para mălăiaţă” fără să ştie că înghite, de fapt, o grenadă! Ce-i de făcut? Ce mai poate fi făcut?! Cred că, măcar în al doisprezecelea ceas, politicienii şi mass media sunt datori să-i spună şi lui „nătăfleaţă” că nu va primi nimic fără să merite acest lucru. Oameni buni, vor falimenta firmele care nu s-au pregătit să facă faţă concurenţei, va creşte şomajul datorită celor care nu se pricep la nimic, iar cei care au răbdat foame pentru că nu au vrut sau nu au putut să muncească vor fi şi mai flămânzi! Integrarea este, în ultimă instanţă, o acţiune personală. Cine reuşeşte să se integreze, el însuşi, are şanse să stea la masă cu vest-europenii oriunde în Europa: şi aici, şi la Paris sau Berlin. Cine nu va reuşi să se integreze, el însuşi, va fi, în cele din urmă integrat. Căci „integraţi” se cheamă că au fost şi negrişorii de pe plantaţiile coloniştilor din secolele trecute. |
Săptămâna 28 septembrie – 4 octombrie 2006, numărul 204