Săptămâna 28 septembrie – 4 octombrie 2006, numărul 204

CRONICA GRI Clasa conducătoare Parcă s-a mai domolit cât de cât scandalul deconspirării turnătorilor Securităţii, ca şi cum cineva ar fi avut interesul să facă valuri la un moment dat şi să îngroape cadavrul în grădina din spatele casei când lucrurile ar fi devenit cu adevărat interesante. Polul de interes al presei - şi în consecinţă al audienţei românilor - s-a mutat spre destituirile şi numirile făcute de Băsescu în fruntea Serviciilor Secrete (ajunse miza unui joc politic de proporţii între democraţi, liberali, pesedişti, peremişti, udemerişti şi conservatori), spre Întâlnirea Francofoniei - pe care o organizăm fiind chipurile popor vorbitor de limbă franceză (am aproape 40 de ani şi NICIODATĂ nu am auzit doi români grăind în limba lui Voltaire pe stradă!), spre bătăile dintre jandarmi şi suporteri la un meci Dinamo - Steaua (au bătut jandarmii...). De ce s-a stins atât de brusc interesul pentru subiectul foştilor turnători ai Secu´? Destul de simplu, în opinia mea. În primul rând, pentru că mai multă lume a sesizat falsitatea unui demers incomplet. Dacă supunem oprobiului public pe cei care au fost informatori - pe bani sau fără - ai Securităţii, cum putem omite de la sancţiuni morale, dacă de altele nu poate fi vorba, pe cei care i-au determinat, împins sau forţat să facă acest gest - pe ofiţerii Securităţii? Iar aceştia nu au primit şi ei ordine de la nişte superiori, care ar merita şi ei, la rândul lor, acelaşi tratament? Iar Securitatea însăşi nu era nimic altceva decât - în primul şi în primul rând - organul represiv al Partidului Comunist Român; deci, cum pot fi omise „vârfurile” acestuia? Şi iată cum, pasând cartoful fierbinte din mână în mână până în capătul şirului, ajungem la ceea ce ne doare: şefii - foşti - comunişti sunt încă la putere în România. O putere ocultă, nu întotdeauna vizibilă şi definibilă, însă a cărei influenţă se simte permanent, este aproape tangibilă. „Ei” pot bloca orice tentativă de deconspirare în momentul în care se simt în pericol; „ei” sunt adevăraţii şefi ai Mafiei autohtone (îşi face cineva iluzia că tuciuriii care descind din Merţane cu lanţul de aur gros cât cel de la fântână la gât şi ghiulul de juma´ de kil pe deget sunt altceva decât paravane pentru conducătorii reali ai economiei subterane româneşti?!); „ei” sunt infiltraţi atât de bine în toate partidele politice - e adevărat, în unele mai mult ca în altele - încât pot controla politica României; „ei” - dar ce rost mai are să vorbim despre ceea ce poate şi ceea ce nu poate face la ora actuală fosta clasă conducătoare comunistă, metamorfozată în actuala clasă conducătoare capitalistă? Într-un film memorabil, „Clasa conducătoare”, Peter O´Toole (acela de care n-a auzit Gigi Becali!) realizează unul din rolurile sale de referinţă: este un aristocrat britanic chemat să îşi ia „locul care i se cuvine în societate”; în consecinţă, renunţă la postura de Iisus Hristos - şi se transformă în Jack Spintecătorul. Foştii conducători comunişti, „clasa conducătoare” din România în ultimii 60 de ani, sunt oameni care cred că totul li se cuvine; ei nici măcar nu trebuie să renunţe la imaginea de Christos... Comentarii?

Săptămâna 28 septembrie – 4 octombrie 2006, numărul 204