Săptămâna 19 – 25 octombrie 2006, numărul 207
|
EDITORIAL
„Dragă Stolo...”
Carmen Hărău Motto: „Să nu permiţi aceluia care te înşală să te transforme într-o zdreanţă!„ Marin PredaRetragerea lui Theodor Stolojan din poziţia de candidat al Alianţei DA pentru funcţia supremă în stat pe ultimii metri înainte de startul în campania electorală din 2004 a lăsat o mare parte din electoratul său fără grai şi fără opţiune politică. Părerile acestor oameni s-au împrăştiat pe o grilă foarte largă: unii s-au simţit trădaţi de Stolojan considerându-se victime ale unui joc politicianist, au înjurat şi nu s-au mai dus la vot, cei mai mulţi au ridicat din umeri nedumeriţi şi s-au reorientat, iar alţii, impresionaţi de situaţie şi de apelativul înlăcrimat: „dragă Stolo” pe care l-a rostit Băsescu, au lăcrimat şi ei, au blestemat şantajiştii de care a pomenit noul candidat la preşedinţie şi s-au rugat pentru sănătatea bietului om. Dacă (Doamne fereşte!) Stolojan ar fi murit, românii ar fi perceput întâmplarea ca pe o altă şansă ratată din neşansă, aşa cum au perceput moartea lui Corneliu Coposu. Dar Theodor Stolojan este, din fericire pentru el şi poate că şi pentru liberalismul românesc, mai viu ca niciodată. Are nu numai chef de viaţă ci şi de construcţii politice reformiste. El doreşte să păstorească din nou liberalii, dar propune un alt „izlaz”. Din acest motiv comparaţia cu Corneliu Coposu nu are obiect. Însă, din păcate pentru succesul acţiunii sale, în mintea electoratului propriu se conturează o altă comparaţie: nu cu mult timp în urmă, Emil Constantinescu, preşedinte al României, „se dădea lovit” (ce-i drept din alte motive), îşi lăsa colaboratorii politici fără candidat la preşedinţie şi declama că renunţă definitiv la politică. Atunci când pofta de politică i-a revenit (pentru că i-a revenit!!), Emil Constantinescu nu a mai avut cui să se adreseze: auditoriul lui fidel dispăruse. Susţinerea liberală a lui Theodor Stolojan pare, acum, cam anemică. Rămâne de văzut dacă masa mare de liberali vor credita, din nou, cu simpatie şi încredere, acest personaj care este, fără discuţie, salvatorul PNL din 2000. Dezvăluirile lui Stolojan despre felul în care a fost „înşelat” de către grupul Tăriceanu, asociate cu reacţiile mojice şi prost inspirate ale lui Orban, Olteanu şi Antonescu, prin care aceştia încearcă să-l terfelească, s-ar putea să ducă la o solidarizare a corpului compact liberal cu omul înşelat şi batjocorit, perceput ca victimă. Acest lucru nu se va întâmpla însă dacă liberalul de rând se va considera, el însuşi, înşelat de Stolojan. În orice caz, în speţa de faţă, cineva a înşelat încercând să-l transforme pe cel înşelat în zdreanţă. Timpul va dovedi dacă zdreanţa urma să fie Stolojan înşelat de Tăriceanu, sau electoratul liberal înşelat de Stolojan... |
Săptămâna 19 – 25 octombrie 2006, numărul 207