Săptămâna 26 octombrie – 1 noiembrie 2006, numărul 208

CRONICA GRI Mari români şi manelişti.ro de Bogdan BARBU Mă grăbesc să intru în subiect (ca să pot ieşi repede din el!): a apărut o revistă (?) - trebuie să îi zic cumva, o publicaţie, acolo... - care se numeşte „Manelişti.ro”. A prezentat-o Mircea Badea - era să scriu Mircea Radu! - la emisiunea lui despre presă, şi deşi nu urmăresc în general comentariile angajatului lui „Felix”-Voiculescu, de data aceasta am făcut o excepţie: am vrut să văd ce titluri pot fi într-o chestie din asta, care apare cu „punct ro” în denumire, dar se tipăreşte pe hârtie... Şi am văzut, din ce a arătat Mirciulică: este exact ce îi spune numele, o publicaţie despre manelişti, cu manelişti, pentru manelişti. Numai asta mai lipsea din România, vorba lui Bulă! O singură nelămurire mai avea un prieten: „da´ oamenii ăştia, maneliştii, mai şi citesc?!”. Aparent fără nicio legătură cu cele de mai sus, s-a terminat şi mega-tele-mania cu „Mari români”. A câştigat Ştefan cel Mare, la mare distanţă de Carol I, de cei doi Mihai (Eminescu şi Viteazul) şi de Wurmbrand, restul „competitorilor” contând prea puţin la numărul de voturi acumulate „pe site, prin SMS sau prin telefon”. Mărturisesc acum, că s-a terminat totul, că la cât îmi cunosc eu compatrioţii mă aşteptam la doar două rezultate posibile pentru „cel mai mare român”: Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul. A ieşit moldoveanul, nu munteanul cel mai mare român, contează mai puţin. Ideea este că prea multe generaţii - şi nu numai de români! - au învăţat că Istoria („Istoria” cu „I”) este doar istoria politică şi nu istoria culturii sau a ştiinţei, lucru extrem de fals şi chiar de dăunător, atât pentru un om cât şi pentru o comunitate de oameni, pentru că pune forţat un domeniu ca politicul înaintea spiritualităţii în totalitatea ei. Aşa se face că un lider regional - orice s-ar spune, doar atât! - ca Ştefan cel Mare poate fi trecut în minţile românilor înaintea unor spirite universale ca Eliade şi Brâncuşi, care au revoluţionat sau au inventat discipline, cunoscuţi de la Paris la New York şi din Sao Paolo la Moscova, în timp ce de domnitorul moldav nu au auzit pe plan mondial decât istoricii specializaţi în „Europa Răsăriteană, veacurile XV - XVII”. Nu este o desconsiderare a marelui Ştefan; este un fapt. Dacă tot au fost băgaţi în aceeaşi oală cu Mădălina Manole şi Mirel Rădoi oamenii politici şi comandanţii militari, întrebarea legitimă este: de ce Ştefan şi nu Iancu de Hunedoara - conducător al unei adevărate Cruciade europene, la care au participat forţele unei jumătăţi de continent, împotriva Imperiului Otoman? Şi astăzi, conform ordinului unui Papă de acum şase secole, clopotele bisericilor din întreaga lume bat la ora 12 pentru Iancu de Hunedoara... Cine a votat, la urma urmei? „Cei 10” finalişti au adunat în total cam 3-400.000 de voturi, cifră aproape ridicolă dacă o raportăm la populaţia ţării; putem însă pleca de la premisa perfect logică că aceia care au votat nu sunt nici mai deştepţi, nici mai proşti decât românii care nu au votat. Adică, mai pe româneşte, acceptăm că au votat la „Cel mai mare român” atât cititorii „Istoriei religiilor”, cât şi cei a´ lu´ „Manelişti.ro”. Iar în aceste condiţii, cel mai mare român e Ştefan cel Mare. Comentarii?

Săptămâna 26 octombrie – 1 noiembrie 2006, numărul 208