Săptămâna 26 octombrie – 1 noiembrie 2006, numărul 208

SPECIAL Un copil, ajuns (antrenor) mare Ciprian Iancu Zi frumoasă de octombrie. În Giuleşti e liniştea dinaintea furtunii unui alt meci important. Răzvan Lucescu e concentrat, îşi vede de treabă, tensiunea e mare. Boss-ul vrea victorie, că „e pe bani”, publicul s-a învăţat şi el cu victorii, iar rivalele Steaua şi Dinamo arată mult mai bine anul acesta. Zi la fel de frumoasă în Hunedoara. Şi la stadionul de aici e linişte. Doar câteva ţâşnitori stropesc de zor gazonul pe care, cu 30 de ani în urmă, actualul antrenor-revelaţie păşea nesigur şi timorat, ca şi când ar fi intrat într-un templu, pentru că era vorba de „templul” fotbalistic construit de Lucescu senior, ca antrenor - jucător, la Corvinul, cu Văetuş, Radu Numvailer, Dumitriu lV, şi „lupii tineri” de atunci, Klein, Andone, Rednic, Mateuţ, Petcu, Gabor... Micul Răzvan nu putea decât să privească şi, din când în când, să le mai dea câte o minge, înapoi în teren, idolilor săi, primii „elevi” din cariera de mare antrenor a tatălui său, Mircea. Silitor, ca şi Lobonţ Într-un birou al stadionului din Hunedoara, câteva „capete cărunte” se gândesc la meciul de diseară şi le scapă exclamaţie după exclamaţie: „Răzvan Lucescu - antrenor la Rapid - echipă de Cupa UEFA. Vă mai aduceţi aminte de puştiul ăla care sărea-ntruna după mingi pe peluza de la băncile tehnice?” îşi întreabă companionii de club, Octavian Cojocaru, fost preşedinte al grupării hunedorene - „Parcă şi acuma-l văd cum venea aşa, legănat, cum merge şi acum, la antrenament, blindat cu genunchiere, cotiere, protecţii de şold şi cu mănuşi. Sărea pe orice, n-avea treabă dacă era gazon sau zgură ori ciment. După Răzvan, la Hunedoara numai Lobonţ mai făcea asta. De fapt, din câte-mi aduc aminte, erau singurii portari de la grupele de copii care rămâneau câte-o oră şi jumătate în plus să lucreze după antrenament”, adaugă nea Tavi. Nu a dat niciun semn Răzvan Lucescu a ajuns la Hunedoara în 1977, pe când avea doar opt ani. Tatăl său, Mircea, era pe finalul carierei de jucător şi debuta ca antrenor. Secundul lui Lucescu de la acea vreme era Remus Vlad, actualui director tehnic al Gloriei Bistriţa. Remus Vlad este şi el în clubul oamenilor de fotbal care-l cunosc pe Răzvan din fragedă pruncie. „Dacă l-ar fi <> cineva într-o grupă de copii pentru preselecţie, eu unul ştiu că atunci nu l-aş fi oprit să joace. Credeam că e un puşti care are mai multe tangenţe cu lumea intelectualilor decât cu cea a fotbalului. Pe urmă l-a luat Nelu Jurcă la el în grupă. Mai apoi l-am văzut portar de Divizia A, şi unul dintre cei buni. În cazul lui Răzvan, se adevereşte foarte bine acea vorbă care spune că 99 la sută din talent este de fapt muncă”, spune tehnicianul. Remus Vlad compară situaţia lui Răzvan cu cea a lui Marin Ioniţă, actualul antrenor de portari de la Rapid: „Şi Ioniţă şi Răzvan nu au fost avantajaţi deloc de statură, dar încercau să compenseze prin mult mai multă muncă decât ceilalţi”. În acelaşi timp, Remus Vlad crede că Lucescu junior este unul dintre liderii importanţi ai noii generaţii de antrenori: „Am fost în comisia de examinare pentru licenţele Pro şi mi-a căzut în mână una dintre lucrările lui Răzvan. A fost cea mai bună. Atunci mi-am dat seama că ar avea şanse să-şi ajungă tatăl din urmă, ca antrenor”. Primul antrenor | îi ţine pumnii Nae Jurcă a fost primul antrenor al lui Răzvan. Corvinul Hunedoara nu mai este însă ce-a fost cu două-trei decenii în urmă, aşa că Nea´ Nae, pe lângă antrenamente, mai trebăluieşte pe lângă casa lui de la marginea Hunedoarei, ca să-şi facă viaţa mai uşoară. Dintr-o ladă veche plină cu fotografii, scoate câteva şi arată zâmbitor un copilandru mic, destul de slab, cu părul lăsat peste urechi, cum priveşte timid la obiectiv. Acel copiladru strânge astăzi din dinţi de după un fular vişiniu, pe banca Rapidului. „L-a adus taică-su la mine, într-o zi, la antrenament. A zis că vrea să fie portar, la care taică-su a zis: „<< Tu? Portar? Fugi băi de-aici? >>. Şi, totuşi, l-a trimis dup-aia la antrenament complet echipat. Parcă era mai relaxat când era mic. Când mai lua câte-un gol zicea: << Lasă că vedeţi voi, că mă fac io mare şi-o să vedeţi ce bun o să fiu >>. Şi-a ajuns bun portar. Acuma văd că poate să fie şi mai bun ca antrenor!”, exclamă primul antrenor al lui Lucescu - junior, printre puţinii hunedoreni care-l mai ţin foarte bine minte. Răzvan a plecat de la Hunedoara în 1982, pe la 13 ani, iar în blocul de garsoniere în care a stat cu părinţii, la finalul anilor 70, aproape că nu mai e de găsit niciun vecin pe care-l deranja când bătea mingea în parcarea din faţă. Comentarii?

Săptămâna 26 octombrie – 1 noiembrie 2006, numărul 208