Săptămâna 2 – 8 noiembrie 2006, numărul 208

REPORTAJ Lumină pentru cei de „dincolo” Ramona Ştefan O lumânare aprinsă veghează mormântul de marmură rece. Picurii de ceară se preling pe pământul negru, iar pe o cruce de un alb pur, peste care vântul a adus praful, stau scrise câteva cuvinte despre cel trecut în veşnicie. Aplecată, în colţul gropii închise, o bătrânică cu mâinile încreţite deapănă amintiri în timp ce curăţă cu migală mormântul. „Să nu ne uităm morţii, asta contează„ şopteşte bătrână. O lacrimă i se scurge pe obrazul creponat, iar palma-i strânge buruienile adunate. Pe aleile cimitirului, încărcaţi cu flori, coroniţe şi lumânări, sosesc şi alţii. Bărbaţi ori femei, înveşmântaţi în negru, cu toţii se opresc la mormintele celor dragi. Singuri sau cu familia, de 1 noiembrie sau de „Iluminaţie„, oamenii au luat drumul cimitirelor pentru a-şi comemora morţii. Preoţii au oficiat slujbe şi parastase de pomenire la capele sau printre morminte, iar cimitirele „au ars„, incendiate de sutele de lumânări aprinse în amintirea tuturor celor dispăruţi. Practica acestui „ritual„ nu are loc pretutindeni. În satele hunedorene, „ziua morţilor„ fie este considerată o sărbătoare „străină„, motiv pentru care nu se ţine, fie este învăluită de obiceiuri cu semnificaţii care mai de care mai stranii. Pregătirile pentru „Iluminaţie„ încep cu câteva zile înainte. Florăriile sunt luate cu asalt de oameni pentru a cumpăra buchete de flori şi coroane. La cimitir, oamenii curăţă mormintele celor dragi şi pregătesc coroanele sau buchetele de flori, pe care le pun lângă lumânările sau candelele aprinse în memoria celor dispăruţi. „Iluminaţia„ este, de fapt, „ziua morţilor„, iar sorgintea acestei comemorări provine din sărbătorile celtice şi este un obicei preluat de catolici, pe care, aceştia, ulterior, l-au răspândit. În tradiţia românească, conform ritualului creştin, există o altă zi asemănătoare cu cea de 1 noiembrie, numită „Lăsata Secului„, când se pun lumânări la mormintele celor dragi. În tradiţia bisericii romano-catolice şi greco-catolice, o parte din sufletele celor morţi, care nu au fost nici sfinţi şi nici damnaţi, ajung în Purgatoriu, unde se curăţă de păcate pentru a putea intra în Rai. Deşi biserica ortodoxă nu recunoaşte existenţa Purgatoriului, cei mai mulţi dintre enoriaşii săi, care provin din rândul foştilor credincioşi greco-catolici, au păstrat sărbătoarea. Din acest motiv, „ziua morţilor„ nu are loc în toate părţile. Locuitorii câtorva sate hunedorene nu practică acest obicei. În comunele Lelese, Burjuc sau Băniţa, de „Iluminaţie„ oamenii nu iau drumul cimitirelor, nu aprind lumânări şi nu pun nici flori la morminte. Morţii lor sunt comemoraţi în timpul parastaselor sau la sărbătorile mari din timpul anului. „Nu este un obicei de la noi, aşa că nu s-a întâmplat nimic. Oamenii nu merg la cimitir în această zi pentru că în comuna noastră predomină ortodoxismul, iar acesta este un obicei catolic„ explică reprezentanţii primăriilor. La Blăjeni, Bătrâna, Bunila sau Băcia, de „ziua morţilor„, preoţii au slujit în biserică, sătenii au dat pomană şi au practicat cu sfinţenie obiceiurile bizare ale acestei zi. Cine nu a putut să meargă la cimitir, a aprins o lumânare în geam, pe-o scândurică. Câţi morţi în familie, atâtea lumânări aprinse au fost. Apa morţilor Sătenii din comuna hunedoreană Bunila au păstrat de-a lungul anilor un obicei neobişnuit, practicat numai de „Iluminaţie„. În această zi, localnicii merg la cimitir cu flori şi aprind lumânări, iar în zorii zilei, copiii trebuie să ducă apă curată la fiecare mormânt. Acest lucru trebuie să se întâmple până la răsăritul soarelui şi trebuie să fie realizat doar de copii, pentru că ei, spun sătenii, „sunt suflete curate„. După ce preotul oficiază slujba religioasă de pomenire a celor morţi, toată apa adusă de copii este aruncată peste morminte, având credinţa că aceasta va potoli setea celor dispăruţi. „Se spune că mortului îi mai este şi sete, aşa că îi trebuie dusă şi apă pe lângă restul mâncării ce se dă de pomană. Copiii din sat sunt singurii care fac acest lucru pentru că ei sunt curaţi şi nu au păcate. Poate acest obicei nu se ţine în alte părţi, dar la noi s-a păstrat cu sfinţenie„ spune primarul Nelu Oprişoni. De „Iluminaţie„, localnicii din Bunila dau pomană mere şi cozonac pentru că „numai acestea sunt primite de sfinţi„. Cimitirele din grădini Bătrâna este o comună mică şi foarte „bătrână„, căţărată sus pe creste. Legătura cu lumea a puţinilor oameni care au mai rămas acolo se face pe jos, cu căruţa sau cu autoturismul. Locul e învăluit de o linişte deplină de nu ai zice că e populat. Căsuţele stau răsfirate una câte una pe culmile dealului. Sătenii sunt oameni simpli ce privesc mereu în pământ, de ai zice că sunt nepăsători. Oameni stranii, la fel ca şi casele lor. Case din bârne cojite şi cenuşii, cu cerdacuri ascunse sub acoperişuri, case vechi cu grădinile pline de morţi. La Bătrâna, morţii se mai îngroapă încă în preajma caselor, în ogrăzi. Sub iarbă se află morminte întregi, tăinuite la umbra unor copaci. Crucile, împodobite cu flori, sunt puse jos, în spatele caselor, aşezate direct pe pământ. La Bătrâna este o singură biserică, în care se roagă sătenii din toate satele aparţinătoare comunei. Biserica are cimitir, dar oamenii încă îşi îngroapă morţii în grădini, în spatele caselor. Acolo, de „ziua morţilor„, unii aprind o lumânare şi pun lângă cruce un bucheţel de flori. Acolo se roagă pentru sufletele şi iertarea păcatelor celor dragi, trecuţi demult în eternitate. Comentarii?

Săptămâna 2 – 8 noiembrie 2006, numărul 208