Săptămâna 2 – 8 noiembrie 2006, numărul 208
|
SPORT
Bogdan Barbu
Nimic nou în Liga lui Mitică
Aşa cum anticipam, numirea lui Marin Tudorache în locul lui Florin Marin nu a produs peste noapte nici un miracol la Jiul Petroşani. Egalul de la Constanţa nu a fost confirmat şi la Timişoara, deşi rezultatul final şi modul cum a fost obţinut, cu gol în minutul 86, ar putea lăsa impresia unui reviriment în jocul petroşănenilor. În realitate, remiza albă cu Farul, formaţie aflată şi ea în criză şi departe de prestaţia din sezonul trecut (atunci l-a avut însă pe banca tehnică pe Petre Grigoraş, care a confirmat şi campionatul acesta la Oţelul, deci proverbul cu „omul sfinţeşte locul” se confirmă pe „axa” Constanţa - Galaţi!) şi acest 0 - 1 cu Poli, echipa care are „nume grele” în lot şi oferă fotbal cu linguriţa, fie că antrenorul se numeşte Hagi, Olăroiu sau Cârţu, au arătat aceeaşi faţă a Jiului ca şi în primele 11 etape. Adică, o formaţie cu debilitate pronunţată în faza ofensivă - doar 5 goluri marcate în 13 meciuri!? - şi care primeşte gol greu, dar până la urmă primeşte; iar cu rezultate de 0 - 1 şi 0 - 0 în campionat, eficienţa este aproape nulă şi retrogradarea aproape... 
În momentul când au apărut primele rezultate slabe din acest campionat, fostul antrenor Florin Marin s-a apărat spunând că „nu am venit la o echipă de Cupe Europene, ci la una care s-a salvat de la retrogradare în campionatul trecut”. Avea dreptate, fără îndoială, însă are dreptate şi finanţatorul Alin Simota când declara că destui fotbalişti de la Jiul sunt departe de pretenţiile salariale şi de condiţiile care li se oferă la club. Indiferent că vorbim de lipsă de valoare sau de lipsă de interes, rezultatele slabe ale Jiului au dus echipa la un pas de revenirea în eşalonul doi, după numai doi ani petrecuţi în prima ligă. Cu o singură victorie în 13 meciuri, nu se mai poate vorbi de ghinion, de arbitraje potrivnice sau de cine ştie ce altceva; atât a arătat echipa din Vale că poate în acest tur de campionat. Iar decepţia e cu atât mai mare cu cât campionatul este şi mai diluat valoric decât până acum, iar toate noile promovate (pe o cale sau alta...), adică UTA, Ceahlăul, Craiova, Urziceni şi Pandurii se descurcă mult mai onorabil decât Jiul.
Cu cine mergem în Europa?
Aici ar mai fi loc şi de o altă discuţie. Celor care flutură ca nişte panglicari de bâlci argumentul că avem un campionat puternic, dovadă rezultatele echipelor româneşti în cupele europene de anul trecut şi parţial de anul acesta, prin asta justificând mărirea numărului de echipe de la 16 la 18 în prima ligă, li se poate răspunde extrem de simplu: aceste rezultate au fost obţinute prin punctele realizate de aceleaşi trei echipe: Steaua, Rapid, Dinamo (în ce ordine vreţi dumneavoastră, are mai puţină importanţă în ansamblu). Adevărul - adevărat este că avem numai trei (3) echipe care contează în Europa, iar lucrul acesta se va vedea - sper totuşi să nu am dreptate! - în sezonul 2007 - 2008. Atunci, România va înscrie nu mai puţin de şase echipe în Liga Campionilor şi Cupa UEFA - conform locului ocupat în clasamentul provizoriu al coeficienţilor UEFA - şi punctajul realizat de cluburile noastre va fi împărţit la 6 echipe, nu la 3, ca şi în 2005 - 2006 şi 2006 - 2007. Cine ar mai fi, aşadar, în măsură să se alăture (cu obţinere de puncte!) celor trei „eterne” reprezentante ale noastre? Vedeţi cumva pe Politehnica Iaşi, Gloria Bistriţa sau Pandurii Târgu Jiu reuşind să treacă măcar de turul doi preliminar din Cupa UEFA?! Mă îndoiesc... Practic singurele nume de luat în discuţie sunt cele ale echipelor clasate actualmente între primele şase, şi asta dintr-un motiv cât se poate de prozaic: finanţatorii lor au bani. Politehnica Timişoara, CFR Cluj şi, mai nou, Oţelul Galaţi reprezintă mai degrabă promisiuni şi speranţe decât certitudini; pot aduce jucători relativ buni - asta dacă îi comparăm cu media campionatului, unul, repet, scăzut valoric - cu care pot alcătui o ipotetică echipă „de Europa”. Însă instabilitatea la nivelul băncii tehnice (primele două şi-au schimbat deja antrenorii în sezonul acesta, iar la cea de-a treia Grigoraş e venit abia de la începutul campionatului) reprezintă un handicap serios pentru urmăritoarele trioului bucureştean care domină autoritar campionatul. Cu alte cuvinte, mă tem că România va avea soarta unor ţări cu un campionat asemănător cu al nostru: adică rupt valoric între primele trei (sau patru, sau chiar două) clasate şi restul. Acele ţări au urcat în clasamentul coeficienţilor UEFA atunci când au avut puţine echipe în competiţiile europene, iar când numărul lor a crescut la şase sau şapte s-a consemnat un regres la fel de spectaculos ca şi ascensiunea. Sunt multe exemple, din care cele mai la îndemână sunt Olanda (contează de ani de zile pe tripleta Eindhoven - Ajax - Feyenoord), Portugalia (Porto - Benfica - Sporting), Grecia (Panathinaikos şi Olympiakos, mai puţin AEK), Scoţia (Celtic şi Rangers - şi atât!), Ucraina (Dinamo Kiev şi Sahtior Donetsk). Situaţia lor este atât de evident asemănătoare cu aceea din campionatul românesc la ora actuală, încât mă opresc cu argumentaţia aici. Şi dacă în 2007 vom avea sigur două echipe în Liga Campionilor şi patru în Cupa UEFA, situaţia din 2008, când - iarăşi după clasamentul provizoriu al coeficienţilor - ne aflăm pe un incredibil loc 5 în ierarhia continentală şi vom înscrie trei echipe în Liga Campionilor (!) şi trei în Cupa UEFA (!!), ar trebui să ne îngrijoreze în aceeaşi măsură în care ne bucură. Noi cu cine (cu ce echipe) o să jucăm?!
Cine retrogradează?
... este întrebarea pe care şi-o pun mai mult de jumătate din echipele din campionatul nostru supradimensionat numeric. Practic, de la locul 7 (deţinut momentan de Politehnica Iaşi) în jos toate formaţiile sunt ameninţate cu retrogradarea. Avansul de opt puncte al formaţiei ieşene faţă de ocupanta locului 15 - retrogradant - este unul mult mai puţin liniştitor decât pare la prima vedere. Oricând o echipă cu probleme financiare - cum e cazul concret al celei din Copou - poate, în urma unui singur pas greşit pe teren propriu, să fie ajunsă şi depăşită de FC Vaslui, de pildă, cu o victorie a acesteia în deplasare. (Dacă mai adăugăm şi argumentul extrafotbalistic că Porumboiu a revenit la sentimente mai bune faţă de gruparea vasluiană după supărarea pricinuită de parodia din ultima etapă a campionatului trecut, avem un „deja-vu” al salvării „miraculoase” a Vasluiului din returul campionatului trecut). Când foste mari campioane ale ţării, ca UTA, Universitatea Craiova sau FC Argeş se bat pentru evitarea retrogradării, unele abia revenite din eşalonul secund, numai despre valoarea campionatului şi continuitate în performanţă nu se poate vorbi... Dar, s-a dorit campionat cu 18 echipe şi campionat cu 18 echipe avem. În anul realegerii la Federaţie şi Ligă a lui Mircea Sandu, respectiv Dumitru Dragomir, trebuia dată o satisfacţie - sau să-i spunem compensaţie? - votanţilor „cu greutate” ai celor doi corifei ai fotbalului autohton. Tocmai acum, când după rezultatele peste aşteptări în Cupele Europene din sezonul trecut era un moment incredibil de propice pentru a avea un campionat realmente puternic, concentrat valoric, care să propună şi alte variante pentru Europa alături de Steaua - Dinamo - Rapid! Dar nu ar fi prima ocazie favorabilă de afirmare europeană ratată de fotbalului românesc din considerente meschine şi din jocuri de culise, adică din concesii făcute mediocrităţii. Păcat... Clasament Liga I Clasament Liga II Vest |