
|
CRONICA GRI
Gazul între Burebista şi Zambaccian
de Bogdan BARBU Vestea că se scumpeşte gazul cu 11% şi curentul electric cu 5% nici nu mai miră pe nimeni. Românul e obişnuit din moşi - strămoşi ca în prag de iarnă să se sacrifice pentru ţară: birul creştea încă de pe vremea dacilor pentru ca să mai supună Burebista un trib de costoboci sau ca Decebal să mai ridice un zid de cetate împotriva romanilor. Mai târziu, prin Evul Mediu, tot iarna - şi treaba era gândită premeditat: adică, după ce şi-a adus omul bucatele în hambare şi nu mai avea loc de întors, cum se zice - se măreau dările; nu de alta, dar ca să poată domnitorul dormi liniştit că a trimis la Poarta Otomană haraciul cuvenit şi peşcheşul obligatoriu, sau ca boierul să-şi ogoiască reuma ori podagra la băi, prin străinătăţuri... Pe timpul lui Ceauşescu, am prins o ridicare de preţ fantastică la gaz: de la 45 de bani metrul cub la un leu şi 25 de bani, de două ori şi jumătate mai mult. Nici măcar propaganda oficială comunistă nu a avut curajul (sau neruşinarea) să justifice sau să motiveze în vreun fel acest salt. A circulat, ca din întâmplare, pseudo-explicaţia că „preţul fusese prea scăzut înainte”, de parcă asta ar fi însemnat ceva... Acum, după Revoluţie, preţurile se ridică la modul cum a tăiat neamţu´ coada la câine: tot numai câte un pic, să nu-l doară. Justificări nici nu se mai oferă; există, ce-i drept, o Autoritate Naţională care veghează asupra „preţului corect”, dar rolul ei e pur decorativ şi insignifiant: nimeni nu o bagă în seamă, românul ceva mai instruit nici nu ştie care sunt atribuţiile ei, iar românul de rând, de pe stradă, nici măcar nu are habar că aşa ceva există... De ce se scumpeşte, totuşi, gazul? Una din explicaţiile logice este că furnizorul - perfect îndreptăţit de legile pieţei, chiar dacă deloc moral - vrea să-şi maximizeze profitul: lumea trebuie să consume iarna gaze naturale, acest produs se cere, deci preţul poate urca. Cum de se poate face acest lucru, fără ca niciuna din mecanismele de reglaj economic şi de protecţie socială ale Statului să nu intervină? Simplu, pentru că aşa a fost întocmit contractul cu firma respectivă! Când asta? În 2004, în ultimele luni ale guvernării Năstase. Pare ciudat să întrebăm acum cine au fost aceia mai interesaţi de comisioane decât de efectele ulterioare ale unui contract vital pentru români şi România? Poate, dar e şi tardiv şi inutil. Justiţia cercetează termopanele din Zambaccian; ar fi mai utilă o privire aruncată pe semnăturile care au dat liber la scumpirea gazului. |
