
|
REALITATEA HUNEDOREANĂ
Ciprian Iancu
Directiva „de unde?”
O hotărâre de guvern, luată încă de anul trecut, referitoare la colectarea deşeurilor de echipamente electronice şi electrocasnice, începe abia acum (şi foarte timid) să fie aplicată în teritoriu. Problema acestor deşeuri cu regim special este reglementată şi de Directiva DEEE (deşeuri de echipamente electronice şi electrocasnice) emisă de Uniunea Europeană, cea pe baza căreia s-a întocmit şi Hotărârea de Guvern nr. 448/2005. Conform acestor acte, anul trecut trebuia să fie înfiinţat în fiecare judeţ cel puţin un centru de colectare a deşeurilor electronice şi electrocasnice, iar în acest an, câte un centru să existe în fiecare localitate cu o populaţie mai mare de 10.000. Mai mult, chiar din acest an ar fi trebuit să înceapă şi reciclarea televizoarelor, frigiderelor, monitoarelor, ventilatoarelor şi a celorlalte obiecte care intră în categoria „DEEE”. Autorităţile locale nu-şi îndeplinesc însă nici măcar planul de colectare.
De formă Pentru acest an judeţul Hunedoara trebuia să colecteze aproximativ 1200 de tone de deşeuri electrocasnice, adică 2,5 kilograme pe cap de locuitor. Cantitatea raportată până acum este de 200 de kilograme şi este venită doar din Valea Jiului. În Hunedoara şi Deva Primăriile s-au mişcat mult mai greu cu amenajarea centrelor, acestea începând să funcţioneze, mai mult „în gol”, abia săptămâna trecută, iar în restul judeţului punctele de colectare există doar pe hârtie, după cum spun responsabili din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului: „Conform hotărârii de guvern, Primăriile trebuiau să fie cele care se ocupă de detaliile procesului de colectare, de crearea de centre speciale şi de popularizarea programului de funcţionare. Nu cred că vom putea să ne atingem ţinta de colectare. Nu ştiu ce se va întâmpla după aceea”, spune şefa instituţiei menţionate, Elena Bădescu. Din cantitatea colectată, jumătate ar fi trebuit reciclată, dar la APM Hunedoara abia în urmă cu câteva zile a apărut o primă firmă specializată, interesată de afacere şi, normal, problema este abia în stadiul incipient al primelor faxuri schimbate. Lucrurile nu arată deloc bine nici pentru următorii doi ani, când ţinta de colectare va fi de 4 kilograme pe cap de locuitor, iar procentajul cantităţii reciclate va creşte la 75 la sută, iar în 2008 vor trebui strânse 5 kg/persoană, cu un coeficient de reciclare de 90 la sută. După posibilităţi „Suntem mult în urmă cu aplicarea planului pentru gestionarea deşeurilor de acest fel, deşeuri care se descompun în sute sau mii de ani şi care poluează semnificativ. Centrele de colectare a DEEE-urilor există, dar numai pe hârtie”, spune Georgeta Barabaş, consilier în cadrul APM Hunedoara. Primăria din Hunedoara o contrazice. La fosta unitate militară de la Hăşdat funcţionează un astfel de punct de colectare. E drept că acesta a fost deschis de mai puţin de două săptămâni. „Am făcut o înţelegere cu operatorii de salubritate din oraş ca deşeurile electronice şi electrocasnice să le predea la acest centru. Pentru început aşa se colectează. Bineînţeles, că şi cetăţenii le pot depune direct la centrul de la fosta unitate militară şi este chiar indicat să procedeze astfel”, spune primarul Hunedoarei, Nicolae Schiau. La Deva lucrurile sunt încă destul de confuze. Directorul tehnic, Ludovic Socs, spune că activitatea este abia la început, hotărârea de consiliu referitoare la înfiinţarea centrului fiind adoptată abia în 18 octombrie anul curent. Socs a indicat şi amplasamentul centrului - fostul punct termic 8 de pe strada Romanilor, dar aici nici vorbă să existe vreun centru pentru deşeuri electronice şi electrocasnice. Lista obiectelor care trebuie duse la centrele speciale este destul de lungă. Iată câteva exemple: frigidere, congelatoare, sobe electrice, plite electrice, cuptoare cu microunde, aparate electrice de încălzit, radiatoare electrice, ventilatoare electrice, aparate de aer condiţionat, aspiratoare, fiare de călcat şi alte aparate de călcat, aparate de prăjit pâine, maşini de măcinat cafea, filtre de cafea, cuţite electrice, aparate de tuns părul, uscătoare de păr, periuţe de dinţi, aparate de ras, ceasuri deşteptătoare, ceasuri de mână, cântare, imprimante, computere, monitoare, tastaturi, fotocopiatoare, maşini de scris electrice şi electronice, calculatoare de buzunar şi de birou, telefoane de orice fel, aparate de radio, televizoare, aparate video, instrumente muzicale, maşini de cusut, jocuri video, termostate. |
