
|
SPORT
Bogdan Barbu
Săptămâna (aproape) neagră
Jiul a încasat o bătaie scontată la Arad - fapt intrat în rutină pentru trupa petroşăneană; Lupeniul a pierdut la Reşiţa - la limită, dar a pierdut; Corvinul nu a reuşit decât un egal pe teren propriu cu o echipă cocoţată pe un neverosimil loc trei. Un singur punct în trei partide, iată bilanţul unei săptămâni (aproape) negre pentru fotbalul hunedorean, care se pregăteşte să bifeze o retrogradare - a Jiului - de care deja nu se mai îndoieşte nimeni. Singura întrebare ce se mai poate pune este cu ce penalizare va începe trupa lui Simota sezonul viitor în Liga a doua, pentru că de realizarea baremului practic nu mai poate fi vorba la modul serios.
Etapa a cincisprezecea a Ligii întâi nu a adus nicio surpriză cu adevărat notabilă, poate cu excepţia înfrângerii CFR-ului din Cluj la Bistriţa, după ce a avut un avantaj de două goluri la pauză. Însă Neluţu Sabău a dovedit că Gloria nu mai are nevoie de „strategia” lui nea Jean Pădureanu ca să îşi păstreze locul în prima ligă, rezultatele şi jocul bistriţenilor îndreptăţindu-i să nu aibă emoţii în privinţa retrogradării, cel puţin în actuala ediţie de campionat. În rest, victoriile Argeşului şi Vasluiului nu pot surprinde prin nimic: piteştenii nu au mai pierdut în ultimele patru meciuri oficiale, incluzând aici şi Cupa, pentru că Dorinel Munteanu este un antrenor adevărat, nu doar un fost internaţional ca Giuseppe Gianinni (nu ştiu ce mai vrea italianul - în afară de a face circ ieftin - de la patronii Argeşului, când Penescu a avut cu el o răbdare de înger: ce conducător de club din lumea asta mai tolerează nouă înfrângeri consecutive în campionat?!), iar vasluienii au un reviriment miraculos de când - sunt semne evidente, pentru cine vrea să le înţeleagă - Porumboiu a revenit la sentimente mai bune faţă de clubul pe care (să nu ne ascundem după deget) el l-a adus în Divizia A...
Jiul - retrogradare aproape certă
În aceste condiţii, subsolul clasamentului rămâne cu două candidate sigure la retrogradare, Jiul şi Naţional. Cu 11 meciuri (din 15) în care nu ai reuşit să înscrii gol - cazul petroşănenilor - nu poţi emite pretenţii, iar în privinţa Naţionalului, de când a plecat Gino Iorgulescu echipa „bancarilor” a pierdut orice fel de „suport”. Mai mult, dacă ai „reuşit” să intri în război declarat cu Mitică Dragomir, niciun om cu capul pe umeri din fotbalul românesc nu mai dă o ceapă degerată pe şansele tale de salvare. Ultimul rezultat, 0 - 6 în Ghencea, doar confirmă că Iacov e ultimul Don Quijote din fotbal - se bate cu morile de vânt... Rămân, în consecinţă, două locuri disponibile pentru liga a doua, pentru care se bat echipele de la locul opt, inclusiv, în jos. Doar patru puncte despart UTA (locul 8) de Urziceni (locul 15, primul retrogradant). Arădenii lui Lăcătuş s-au redresat învingând etapa trecută - pe cine altcineva decât pe Jiul, ajunsă „lanterna” campionatului. Farul a bătut pe Politehnica Iaşi, luându-şi o revanşă într-un meci mai important decât eliminarea din Cupă în faţa formaţiei lui Ionuţ Popa, unul din cei mai originali antrenori români. Pandurii au pierdut la Vaslui, Iaşiul, după cum spuneam, la Constanţa, Ceahlăul la Piteşti, Craiova acasă - cu Poli Timişoara, iar Urziceniul la Bucureşti, cu Rapid (după ce a ratat în minutul 80 penaltyul egalizator). Cu toate acestea, mai ales în cazul ultimelor două (Craiova şi Urziceni), înfrângerile nu reprezintă în niciun caz un capăt de ţară, lupta rămânând deschisă, ceea ce nu se poate afirma în cazul ultimelor două clasate, aflate pe o pantă descendentă abrupt ca joc - mai ales - şi ca rezultate.
Sita a cernut cum trebuie
Dinamo, Steaua, Rapid, CFR şi Poli au acontat suficient de autoritar primele locuri din clasament pentru a putea spune, fără mare teamă de a greşi, că sunt cele mai bune echipe din campionat şi că ele se vor bate pentru cele patru locuri care duc în Europa competiţiilor UEFA. Chiar dacă Dinamo şi CFR Cluj au ieşit din Cupa României - ultima într-un veritabil derby al Provinciei, disputat chiar la Hunedoara, unde oamenii mai au încă nostalgia unei echipe bune de Divizia A! - şansele lor de a merge în Liga Campionilor, respectiv în Cupa UEFA, rămân intacte. Foarte, foarte interesantă se anunţă etapa viitoare, în care bucureştenele se deplasează în fieful unor formaţii „cu probleme”: Dinamo joacă la Urziceni, Steaua la Târgu Jiu, iar Rapid la Piatra Neamţ. Unirea, Pandurii şi Ceahlăul sunt echipe cărora le-ar prinde extrem de bine fie şi un egal în disputele cu „granzii”, pentru că situaţia lor la retrogradare este cea pe care am prezentat-o mai sus. CFR şi Poli pleacă cu prima şansă în disputele de pe teren propriu cu Politehnica Iaşi, respectiv UT Arad. La Petroşani vine FC Vaslui, într-un meci care reprezintă fără dubiu un adevărat test de personalitate pentru fotbaliştii Jiului: acum se va vedea dacă într-adevăr jucătorii mai vor să se ia la trântă cu toate pronosticurile şi să infirme impresia pe care au lăsat-o în acest tur de campionat, ori s-au resemnat deja. Şi, lucru mult mai important, dacă au ceva de spus în fotbalul primei ligi - cu alte cuvinte, dacă au valoare şi caracter. Clasament Liga I Clasament Liga II Vest |
