Săptămâna 23 – 29 noiembrie 2006, numărul 212

ADMINISTRAŢIE

Deva schimbă politica investiţională
SPRE EST


Laura Oană


De ani buni, Deva nu s-a mai dovedit atractivă pentru marii investitori din UE. Acum, primarul Mircia Muntean s-a gândit să se reorienteze şi a ales tocmai cealaltă parte a lumii: Asia. Pentru a-şi pune proiectul în aplicare, edilul liberal l-a invitat în oraş pe ambasadorul Republicii Populare Chineze la Bucureşti, Xu Jian.

Reprezentanţii ambasadei vor vizita oraşul la finele acestei luni. Delegaţia oficială va fi compusă din cinci persoane şi condusă de chiar ambasadorul Chinei, Xu Jian. Conducerea Primăriei Deva şi-a fixat ca scop facilitarea realizării unor proiecte economice comune şi evaluarea celor existente. Mai mult, cele două părţi vor discuta şi posibilitatea înfrăţirii municipiului cu alte localităţi din Republica Populară Chineză. Consilierii locali au votat marţi, în ultima şedinţă, alocarea a aproape 7300 RON pentru cheltuielile cu cazarea şi masa delegaţilor. Suma va acoperi nota la hotel a celor cinci delegaţi chinezi, adică un apartament şi patru camere single pentru două nopţi, plus masa timp de trei zile pentru 20 de persoane. Asta pentru că partea română va fi reprezentată de 15 persoane care vor avea datoria să îi convingă pe reprezentanţii Chinei că Deva îi aşteaptă cu braţele deschise. Devizul estimativ al cheltuielilor impune limita maximă de 225 RON pentru cadourile oferite oficialilor din Republica Populară Chineză.



Invitaţie pentru chinezării

Primarul Mircia Muntean este încântat de ideea sa, mai ales că chinezii şi-au adus în România, în ultimii ani, nu numai afacerile, ci şi forţă de muncă menită să suplinească golurile lăsate în urmă de „căpşunari”: „Cred că şi ei iau parte la dezvoltarea asta extraordinară a Bucureştiului. Aici vor să-şi ridice cartiere întregi”. În plus, edilul şef declară că nu îi este teamă de vestita mafie chineză. Viceprimarul Ioan Inişconi crede că „n-ar fi rău” să avem investitori chinezi în condiţiile în care China a înregistrat un excedent imens de export: „pot veni pe orice domenii, numai să nu facă doar magazine”. Inişconi spune că la vizita de anul trecut în China s-a discutat şi despre posibilitatea ca 20 de oameni de afaceri din oraşul înfrăţit deja cu Deva, Yahcheng (120 de mii de locuitori), să vină în reşedinţa judeţului Hunedoara, dar discuţiile nu au fost puse în practică. Până şi consilierii PSD cred că primirea ambasadorului este un act elementar de politeţe şi o modalitate de a dezvolta oraşul. „Greutatea economică a lumii se mută în Asia, iar Europa va rămâne doar bătrâna Europă”, este convins pesedistul Vasile Ţonea. Consilierii locali au aprobat în unanimitate propunerea primarului şi acum aşteaptă rezultatele concrete ale vizitei. Potrivit datelor Biroului pentru Străini, în judeţ există 58 de cetăţeni chinezi, dintre care 28 desfăşoară activităţi comerciale şi alţi 6 sunt angajaţi cu permis de muncă. Cei mai mulţi sunt în municipiul Deva. Pe lângă magazine şi en gros-uri, oamenii de afaceri chinezi au investit în special în prelucrarea lemnului.



Săptămâna 23 – 29 noiembrie 2006, numărul 212