
|
REALITATEA HUNEDOREANĂ
Laura Oană
Salvare spectaculoasă în peşteră
Una dintre cele mai grele îndeletniciri din lume este practicată voluntar: munca de speolog salvator. Peste 50 de speologi din toată ţara s-au strâns în Valea Jiului pentru a participa la unul dintre cele mai grele exerciţii de salvare din mediul subteran imaginate în ţară. Speologii şi-au imaginat că o turistă s-a prăbuşit în galeriile abrupte ale peşterii. Pentru a scoate „victima” la suprafaţă a fost nevoie de peste 10 ore de trudă.
Punct cald la 6 grade Operaţiunea a demarat la ora 9 când în peşteră au intrat cei din echipa de recunoaştere care şi-au avertizat colegii că vor avea serios de lucru. Speologii au găsit femeia prăbuşită în una dintre galeriile verticale, numită de ei „gaură de şoarece”. Imediat ce au localizat „victima”, şi-a intrat în rol echipa de asistenţă formată din doi medici şi doi exploratori specializaţi în acordarea primului ajutor. Doar coborârea pe coridorul extrem de îngust a echipamentului medical şi a tărgii au răpit oamenilor zeci de minute. În timp ce victima era imobilizată, au intervenit salvatorii din echipa de dezobstrucţie care au zdrobit stânca pentru a lărgi peretele pasajului. Doar aceştia au trudit trei ore, izbind „zidurile” cu ciocane şi bormaşina pentru că targa nu încăpea prin galeria îngustă. Pentru că în peşteră temperatura nu trece de şase grade, medicii au organizat un „punct cald”: fata a fost aşezată pe un izolir - o fâşie de cauciuc poros - şi învelită în folii de supravieţuire aluminizate pentru a păstra temperatura corpului. O viaţă pentru viaţă Greul a căzut însă pe echipele de evacuare. Speologii s-au târât pur şi simplu prin coridoare verticale, s-au strecurat pe sub peretele de stâncă şi au alcătuit adevărate benzi umane pe care au strecurat apoi targa cu victima. Într-un loc în care timpul se măsoară în centimetri, speologii s-au chinuit ore întregi pentru a trage targa un kilometru până în gura peşterii. De la gura peşterii, victima este preluată de salvamontiştii din Lupeni pe o tironiană întinsă de la gura peşterii, peste prăpastie, până în apropierea maşinilor. După ce a stat ore întregi imobilizată în targă, victima a răsuflat uşurată: „a fost dificil, dar a ieşit bine”. Timp de zece ore, speologii salvatori şi-au pus viaţa în pericol doar pentru a se antrena pentru situaţiile reale. În judeţul Hunedoara există sute de peşteri, iar speologii au intervenit până acum la şase cazuri reale. Cele mai multe accidente sunt provocate de căderi de pietre, căderi din coardă sau perete, epuizare, hipotermie, surparea galeriilor sau defecţiuni la echipamentul de scufundare. Ionuţ Laţcu de la Corpul Român de Salvaspeo „CORSA” explică că, pe lângă antrenament, un alt scop al simulărilor este atragerea speologilor în acţiunile de salvare: „vrem să le deschidem şi altora apetitul pentru acest hobby”. Între 1994 şi 2004, s-au produs 33 de accidente în care au fost implicate 36 de persoane, din care 10% au decedat. |
