Săptămâna 14 – 20 decembrie 2006, numărul 215

EDITORIAL Atenţie, se filmează! Monalise Hihn Îmi plac sărbătorile de iarnă, dar detest această perioadă a anului de când lucrez în presă. Urmează două săptămâni mizerabile şi am să vă explic şi de ce. Ecranele televizoarelor se vor umple de ştiri cu politicieni cuprinşi de febra milosteniei. Spectacolul e grotesc în fiecare an. Politicienii îşi ridică dosurile de pe scaune, ies din birouri şi se confundă cu poporul. Nu vor uita ca înainte să dea telefoane la presă, care musai trebuie să imortalizeze momentele în care milogii primesc pomana de sărbători. Fără camere de luat vederi nu se mişcă nimeni din birou. Şi ce vom vedea noi la televizor?! Cum preşedintele Consiliului Judeţean sau vicele, depinde, se duce la azil şi îi dă fiecărui bătrân câte o plasă în care amărâtul găseşte un mizilic. Următoarea ştire îl prezintă pe câte un consilier local sau judeţean, care abia îşi stăpâneşte scârba când este îmbrăţişat de vreun copil sărman. Nu lipsesc nici primarii. Urmează câteva ştiri cu partidele politice. Fiecare după posibilităţi şi după sponsori. Neapărat totul este ambalat în plase purtând sigla partidului respectiv. Vin apoi oamenii de afaceri. Neapărat, toţi cei care împart „mila” trebuie să vorbească la microfon despre cum s-au gândit ei la cei mai bătuţi de soartă (aiurea!) şi cum aşa e creştineşte să faci (să aduci neapărat televiziunea ca să fii sigur că te vede tot poporul dând o ciungă şi o portocală amărâţilor). Neapărat cel care dă se apleacă grijuliu la cel care primeşte. O mână este pusă pe creştetul bătrânului sau al copilului. Urmează un dialog stupid despre viaţa în azil sau în cămin. Apoi, normal, este cerută şi părerea celui care a primit. Amărâtul mulţumeşte, are lacrimi în ochi şi ţine plasa strâns în mână, dar cu sigla neapărat îndreptată înspre cameră ca să vedem cu toţii ce darnici sunt cei care îl vizitează. A primit şi el ceva. Camerele se opresc, iar politicienii se urcă rapid în maşini care demarează în trombă de la locul blestemat. Gata, şi-au făcut numărul şi de sărbătorile astea! Se pot întoarce liniştiţi la locurile lor. Amărâţii rămân cu privirea stinsă întrebându-se oare cine au fost „domnii” ăştia care i-au vizitat. Dacă îi întrebi, habar n-au cine erau ăia care le-au călcat pragul. Deja se gândesc la Paşti, când o să vină iarăşi, nu de altceva, dar mai sparg monotonia unei vieţi în care nu se întâmplă nimic. Doar nu credeaţi că mai calcă pe acolo până la Paşte?! Pe de altă parte, politicienii vor deschide televizoarele şi se vor privi la ştiri, gândindu-se că sunt arătoşi şi darnici. E bine că s-a filmat şi anul ăsta. Fiecare politician are şi o nemulţumire: „Totuşi, putea şi televiziunea aia să aranjeze altfel ştirile în jurnal. Nu e corect! De ce a intrat cutare înaintea mea? Plasa mea era mai consistentă. Eu le-am dus şi câte un pachet de biscuiţi. Se vedea că era mai voluminoasă”. Comentarii?

<Săptămâna 14 – 20 decembrie 2006, numărul 215