Săptămâna 21 – 27 decembrie 2006, numărul 216

CRONICA GRI Comunismul condamnat politic de Bogdan BARBU Condamnarea comunismului s-a făcut - sau cel puţin s-a încercat să se facă - târziu în România. Unii (care bineînţeles au ajuns înaintea noastră în Uniunea Europeană!) au făcut-o public încă din ´89. Au avut, ce-i drept, un Lech Walesa ori un Vaclav Havel. Noi, cu Ion Iliescu reales... De trei ori, din două mandate posibile. Ne-am jucat - noi, românii - cu descoperirea teroriştilor din Revoluţie. Ba că nu au fost deloc, ba că Armata a tras (generalii nu şi nu!), ba că au fost agenţi străini... Mai lipsea, vorba cântecului lui Andrieş, să ni se spună că noi am adus arme de acasă şi, gospodăreşte, ne-am măcelărit. Ca nişte copii, ne-am pierdut interesul pentru teroriştii autohtoni şi ni l-am descoperit pe acela pentru informatorii fostei (unii zic, şi nu bag mâna în foc că nu au dreptate!, că - şi - ai actualei) Securităţi. Dosarele de la CNSAS au mucegăit, au făcut picioare ori, pur şi simplu, s-au adăpostit în spatele „accesului interzis”. Cine au fost turnătorii? „Felix” Voiculescu, Mona Muscă? Numai ei, din actuala clasă politică?! M-aş mira... Revenind la ideea de început, momentul ales pentru blamarea unui sistem care şi-a semnat singur condamnarea fără drept de apel este unul stabilit pe criterii pur politice. Cu nici două săptămâni înainte de aderarea cu drepturi depline la Uniunea Europeană, o Uniune Europeană care ne-a acceptat cu mari rezerve şi mai mult (ca şi în cazul Bulgariei, de altfel) ca să ştirbească din influenţa Moscovei, ridicarea cu mânie democratică - şi democrată - a preşedintelui Băsescu are statura morală a iepuraşului cocoţat pe leşul ursului care spune „şi eu întotdeauna am fost împotriva brutei ăsteia”. În ce fel li se dă o satisfacţie, fie ea şi morală, celor mulţi care au avut de suferit în comunism, când aceştia văd că foştii demnitari ai lui Ceauşescu şi discipolii lor se lăfăie bine mersi în Parlament sau în Ministere, au condus, conduc şi se pregătesc în continuare să conducă ţara după legea bunului plac şi după ureche?! Mi se va spune că din ce în ce mai multă lume din România regretă comunismul şi pe Ceauşescu. Le răspund că bună parte din politica guvernanţilor din ´90 încoace a fost dusă deliberat în acest scop, cu gândul nemărturisit la o întoarcere imposibilă „la ce era înainte”. Înainte, când puterea Partidului nu putea fi pierdută prin alegeri, când un lider odată ajuns la conducere era practic instalat acolo pe viaţă sau cel puţin până la adânci bătrâneţe, când privilegiile demnitarilor încălcau drepturile Statului şi un Ceauşescu nu răspundea în faţa nimănui de faptele sale. Acesta a fost, în realitate, comunismul din punct de vedere politic în România. Ceea ce a reprezentat el pe plan moral, social, cultural - cu altă ocazie. Comentarii?

Săptămâna 21 – 27 decembrie 2006, numărul 216