Săptămâna 28 decembrie 2006 – 3 ianuarie 2007, numărul 217

SPECIAL

Miniştrii hunedoreni, la raport

Monalise Hihn

Se încheie un an în care judeţul Hunedoara a continuat să se bucure de o foarte bună reprezentare în Guvern. Doi politicieni (Gheorghe Barbu şi Iuliu Winkler) se află încă pe posturi, al treilea, Gheorghe Pogea, fiind sacrificat de PD în lupta din ce în ce mai dură cu PNL. Spre finele anului, un alt hunedorean la origini, Dan Motreanu, a fost numit ministru. REPLICA îşi propune o analiză atentă a activităţii acestora, în funcţie de importanţa postului deţinut de fiecare. Ca să nu fim acuzaţi de atitudini partinice, am încercat să efectuăm „analiza” pe baza evaluărilor făcute de funcţionari anonimi din sistem, dar i-am şi provocat pe fiecare dintre „subiecţi” să-şi facă un scurt bilanţ. (Ciprian Iancu)





Vicepremierul „răstignit”



Hunedoreanul Gheorghe Pogea a ocupat postul de vicepremier pe probleme economice din august 2005, când Gheorghe Seculici a demisionat, până în iunie 2006, când Partidul Democrat l-a retras din funcţie, încercând astfel să determine o restructurare majoră a organigramei Cabinetului Tăriceanu. Nici nu a apucat bine să se acomodeze cu noua funcţie, că Pogea a şi fost aruncat în dura luptă a Guvernului cu sindicatele din învăţământ, fiind pus să negocieze cu dascălii. La finalul conflictului le-a promis bani serioşi, dar mai puţin pentru majorări salariale, ci pentru modernizări de şcoli. Totuşi, Gheorghe Pogea consideră că principala sa realizare în timpul celor nouă luni ca vicepremier a fost, printre negocierile cu FMI şi contribuţia la procesul de dezinflaţie, elaborarea şi finalizarea planului naţional referitor la termoficarea din sisteme centralizate. Fostul vicepremier regretă că nu a mai apucat să elaboreze un plan de restructurare „din temelii” a cheltuielilor publice, plan care ar fi dus la modificări importante în administraţia publică. Dacă ar putea da timpul înapoi spune că n-ar mai accepta postul de vicepremier decât în alte condiţii: „N-aş mai accepta un post în Guvern fără să am un portofoliu clar delimitat. Un vicepremier trebuie să aibă un portofoliu pentru a fi cu adevărat eficient”.

„Tehnocratul” partidului

Pogea a devenit persoană publică în 1996 când a fost numit manager general al fostului colos siderurgic de la Hunedoara. În 2000 a acceptat invitaţia de a candida la Senat pe listele PD, motivând (ulterior şi neoficial) că democraţii au fost singurii care nu i-au cerut bani pentru a ocupa primul loc pe listă, şi chiar a fost la câteva sute de voturi de fotoliul de senator. În anul imediat următor a devenit preşedinte al PD Hunedoara şi manager al Marmosim Simeria, componentă a grupului Titan Mar, patronat de Adrian Videanu. În calitate de om politic a participat la întocmirea protocolului pe baza căruia a funcţionat Alianţa DA şi este coautor al programului de guvernare prezentat de PNL-PD în iarna lui 2004. Profesional, a preferat să rămână în domeniul privat până în 2005, când a cedat insistenţelor din PD şi a acceptat postul de vicepremier. După retragerea sa din Guvern, a revenit la Titan Mar, dar de data asta în calitate de manager general al întregului grup, refuzând postul de city-manager oferit de Primarul Capitalei, Adrian Videanu.

Barbu, ministrul bun cu imagine proastă





Pedistul Gheorghe Barbu şi-a asumat un rol extrem de riscant, acela de ministru al muncii, în condiţiile în care vistieria statului este prea săracă pentru a le asigura venituri mulţumitoare milioanelor de pensionari, şomajul rămâne la cote extrem de ridicate faţă de orice altă ţară a Uniunii Europene, iar cota unică de impozitare nu a reuşit să scoată „la vedere” decât o mică parte din locurile de muncă „la negru”. Gheorghe Barbu a devenit politician încă din 1990, când a fost inclus în Consiliul FSN din Deva. La scindarea FSN-ului a luat calea aleasă de Petre Roman, devenind, în 1992, membru fondator al Partidului Democrat. În 1996 a devenit preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, iar în 2000 a fost ales deputat PD în judeţul în care a activat. Experienţa acumulată în Comisia pentru muncă şi protecţie socială a Parlamentului şi faptul că, în partid, devenise unul dintre vicepreşedinţii „de bază” ai lui Traian Băsescu l-au ajutat să fie propus şi să devină ministru al muncii.

Apreciat în sistem...

Oameni din sistemul muncii şi protecţiei sociale, cu vechimi apreciabile în domeniu, îl laudă pe Barbu. Mai mult, el este apreciat chiar de persoane care nu simpatizează deloc PD-ul, per ansamblu. Un liberal declarat, cu 9 ani petrecuţi „în sistem”, spune despre Barbu: „Cred că este cel mai competent ministru al muncii pe care l-a avut România în ultimii 10 ani. Şi nu sunt singurul om vechi din sistem care spune asta. Vă dau şi un exemplu: la orice act normativ ce urmează să fie emis de Ministerul Muncii se cere şi părerea oamenilor din teritoriu. Destul de des sunt adunaţi aproape toţi responsabilii de pe diferite domenii, iar ideile care sunt bune, rezonabile şi realizabile se adaugă în acel act normativ. Este primul ministru al muncii care procedează astfel. Până acum cei din teritoriu mai erau întrebaţi ce părere au, dar răspunsurile lor nu erau luate în seamă. Acum situaţia s-a schimbat radical”. De fapt, încă de pe vremea în care era deputat, în Opoziţie, Barbu avea bunul obicei de a se consulta cu oamenii din sistem, reuşind să treacă peste orgoliile politice şi să le ceară o părere chiar şi specialiştilor puşi pe funcţii de PSD înainte să emită vreo propunere de modificare a vreunei legi din domeniu. Acum pesediştii daţi la o parte de prin direcţiile de muncă, agenţiile judeţene de ocupare a forţei de muncă ori casele judeţene de pensii îi oferă calificative bune actualului ministru. „Este mult mai competent decât predecesorul său, dar situaţia financiară generală a bugetului de asigurări sociale nu-i permite să „dea bine”. În plus, nu prea reuşeşte să-şi impună rapid punctele de vedere în cadrul guvernului, pentru că nu e prea aproape situat de premier”, ne-a mărturisit un alt funcţionar, pesedist cu vechime.

...hulit de pensionari

Recalcularea pensiilor, fie ea şi făcută într-un singur an, nu în doi, cum promitea PSD-ul în campania din 2004, nu a însemnat eliminarea inechităţilor din sistemul de pensii. Instanţele de judecată locale sau regionale au destule dosare de rezolvat, depuse de pensionari ce se consideră nedreptăţiţi. Cazuri de pensionari nemulţumiţi au ajuns destule chiar şi la CEDO. Ministrul Barbu i-a dezamăgit până şi pe hunedoreni. Aici majoritatea pensionarilor au muncit în siderurgie şi minerit, fiind încadraţi la „grupa l” de muncă. Recalcularea pensiilor a produs însă inechităţi între minerii pensionaţi înainte de 1990 şi cei pensionaţi ulterior, în timp ce, între siderurgişti, diferenţele apar chiar în funcţie de anul în care au ieşit la pensie. Oamenii spun că dacă ministrul muncii ar fi fost din Teleorman, ori din Tulcea, s-ar fi resemnat cu faptul că nu înţelege problemele lor, dar Barbu a muncit în Hunedoara, şi, mai mult, este absolvent de metalurgie.

Gheorghe Barbu despre:

l principalul eşec: „Eu nu i-aş spune neapărat eşec sau nerealizare, ci un neajuns care mai are şanse să fie înlăturat. Îmi pare rău că, până acum, nu am reuşit să fac în aşa fel încât piaţa forţei de muncă să fie mult mai flexibilă, dar vina nu-mi aparţine decât în mică măsură. Eu am încercat, dar am constatat că aveam nevoie de mai multă înţelegere din partea partenerilor noştri sociali mai ales”. l principalul succes: „Recalcularea şi majorarea pensiilor. La instalare am spus că-n patru ani vom avea o creştere reală a pensiilor de 30 de procente. Suntem în al doilea an de mandat şi deja, din septembrie, procentul de creştere reală este de 16 şi de la întâi ianuarie 2007 va fi o altă creştere a punctului de pensie cu 13 la sută. Inflaţia prognozată este de 5 la sută, aşa că rezultă o altă creştere reală a pensiilor cu 7 la sută. În plus, mă bucur că am reuşit să derulăm procesul de recalculare a pensiilor într-un singur an, în loc de doi, aşa cum se estimase iniţial.”

Finanţistul UDMR-ului





Iuliu Winkler este unul dintre puţinii membri ai Cabinetului Tăriceanu care a ajuns ministru fără să fi fost şi deputat în actuala legislatură. Winkler a fost numit ministru-delegat pentru comerţ la insistenţele UDMR. Şi-a început cariera politică încă din 1991, la 27 de ani, fiind unul dintre membrii fondatori ai UDMR Hunedoara. În 1999 a devenit subprefect al judeţului, iar în 2000 deputat UDMR de Hunedoara, beneficiind şi de voturile a mii de cetăţeni români, pe lângă cei aproximativ 20.000 de etnici maghiari din zonă. În mandatul său în Camera inferioară a parlamentului, Iuliu Winkler a fost membru al Comisiei de buget, finanţe şi bănci, loc care l-a ajutat foarte mult să ştie de unde să apuce acum problemele comerţului naţional, în calitate de ministru. De fapt, pe lângă licenţa de inginer electronist, Winkler mai deţine una, în domeniul finanţelor şi asigurărilor. Cariera sa profesională a trecut şi printr-o perioadă mai dificilă, la începutul anilor 90, când a fost nevoit să se angajeze la o cooperativă locală din Hunedoara, unde se ocupa cu vânzarea de casete audio. Introducerea legilor privind drepturile de autor, în 1996, a închis, practic, secţia de materiale audio a cooperativei, iar Iuliu Winkler a mers mai departe ca director de dezvoltare al unei societăţi hunedorene şi ca student, pe atunci, la Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii din Petroşani. În calitate de ministru, Iuliu Winkler se poate mândri că este primul membru al vreunui executiv post-decembrist care a ridicat la modul cel mai serios problema stabilirii şi promovării unor „brand-uri” cu care România să se integreze în Uniunea Europeană şi pe baza cărora să-şi dezvolte apoi o bună parte a economiei. Provocarea cea mai importantă pentru el este o problemă la care lucrează chiar în această perioadă: crearea de consilii de export la nivelul fiecărui judeţ, astfel încât strategia de exporturi a României să devină mult mai eficientă.

Filosof, ziarist Şi ministru



Un alt ministru originar din judeţul Hunedoara este Dan Motreanu, deţinătorul portofoliului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale. Secretar general al PNL, deputat de Bucureşti din partea aceleiaşi formaţiuni politice şi chiar chestor al Camerei Deputaţilor, Dan Motreanu nu s-a remarcat aproape deloc pe scena politică românească până să fie numit în funcţia de ministru, deşi a fost timp de trei ani şi preşedintele Tineretului Naţional Liberal. Cu atât mai puţin era cunoscut în judeţul Hunedoara. El s-a născut în data de 11 septembrie 1970, la Orăştie. A urmat cursurile Universităţii de Vest din Timişoara, secţia Litere, Filosofie - Istorie, a fost redactor la ziarul „Observator” din Alba Iulia şi corespondent al agenţiei Mediafax, dar şi director de Unitate de Implementare „Proiectul de dezvoltare rurală a Munţilor Apuseni„ - finanţat de FIDA. Motreanu deţine două apartamente (unul în Alba Iulia şi altul în Bucureşti), precum şi o casă în Alba Iulia şi a contractat un împrumut de 110.000 de euro pentru o perioadă de 20 de ani. „Profilul miniştrilor este în schimbare. Un ministru al agriculturii trebuie să fie un diplomat care să facă lobby la Bruxelles şi nu să stea în cizme, în mijlocul lanului şi să constate dacă a fost realizată producţia la hectar”, a declarat cel mai nou membru al actualului Cabinet.



Săptămâna 28 decembrie 2006 – 3 ianuarie 2007, numărul 217