
|
ADMINISTRAŢIE
Carieră post-primărie
Oana Bimbirică
Au condus comunităţi mai mari sau mai mici, timp de patru sau mai mulţi ani, iar īn 2004, prin votul electoratului, au fost nevoiţi să-şi părăsească funcţiile pentru a lăsa locul altora mai buni. Foştii primari ai unor municipii şi oraşe din judeţul Hunedoara īşi trăiesc īn continuare viaţa, iar după mandatul(ele) avut(e) ca şefi ai primărilor, s-au īntors la vechile profesii, s-au reprofilat ori īşi trăiesc liniştiţi anii de pensie. Majoritatea nu duc lipsa perioadei petrecute īn fruntea comunităţilor, unii īşi aduc aminte cu plăcere de cariera de primari, dar aproape niciunul dintre „foşti” nu mai este interesat de o eventuală candidatură, īn 2008, pentru aceeaşi funcţie. Cariera de primar i-a īnvăţat multe pe foştii edili şefi de pānă īn anul 2004, īnsă unii dintre ei se declară scārbiţi de faptul că realizările din perioada mandatului lor, nu sunt recunoscute sau sunt tratate cu dispreţ de cei care le-au luat locul.
Supărat şi independent Fostul edil-şef pesedist, de pānă īn 2004, al Petroşaniului, Gheorghe David a pierdut alegerile īn faţa democratului Carol Schreter, după ce a condus, timp de patru ani, destinele celui mai mare oraş din Valea Jiului. Fiind de profesie medic, nu a fost foarte greu pentru David să-şi ocupe timpul, după ce a părăsit fotoliul de primar. Imediat după pierderea alegerilor, fostului edil şef al Petroşaniului i-a fost oferit postul de director al centrului medical Euromedic, din localitate, post pe care īl ocupă, şi īn prezent, īn calitate de medic specialist īn imagistică medicală. „Nu am avut nicio problemă īn a-mi găsi un loc de muncă după ce am părăsit primăria. Sunt medic şi, chiar dacă nu mi-ar fi fost oferit postul de director al Euromedic, aş fi profesat medicina īntr-un cabinet privat”, afirmă Gheorghe David. Īn ceea ce priveşte dorul de fosta funcţie, David spune că nu-l simte deloc, pentru că anii petrecuţi īn fruntea Petroşaniului i-au lăsat un gust amar, din cauza unor oameni cu care a intrat īn contact. „Am fost decepţionat de acei ani, deoarece, ca primar, am fost la māna unor oameni care nu sunt īntotdeauna de bună credinţă. Banii pentru bugetele locale s-au īmpărţit tot timpul discriminatoriu, şi pot să vă spun că m-a durut foarte tare să văd că eu, īn calitate de primar PSD, am primit, de la consiliul judeţean, care era condus tot de către pesedişti, mai puţini bani decāt unii primari de la PD. N-am ştiut „să fac ochi dulci” cui trebuia şi din cauza asta am avut de pierdut. Dar nu regret nimic”, a mai declarat fostul primar al Petroşaniului. Supărarea din timpul mandatului i-a rămas şi după ce a părăsit primăria, dovadă fiind faptul că, īn luna februarie a lui 2006, a demisionat din PSD, dar nu s-a mai īnscris īntr-un alt partid. Singura legătură cu Primăria Petroşani a lui Gheorghe David mai este, īn acest moment, funcţia de consilier local independent pe care o ocupă din 2004. Nu renunţă Ioan Rovinaru, membru PSD, şi-a luat adio de la Primăria Simeria īncă din primul tur al electoralelor din 2004, locuitorii alegāndu-l pe liberalul Petru Păun Jura să le fie primar pentru următorii patru ani. Fostul edil şef s-a resemnat pentru moment, īnsă, aprig cum īl ştiu toţi, spune că nu renunţă la cursa pentru cāştigarea a īncă unui mandat īn fruntea Primăriei Simeria. După cariera de primar, viaţa lui Ioan Rovinaru nu a fost deloc searbădă, aşa cum spune chiar el, şi pentru faptul că noul său loc de muncă īl solicită foarte mult. Pe lāngă postul de consilier local pe care īl ocupă din 2004 īn Consiliul Local Simeria, Rovinaru este şef de serviciu la una dintre firmele care se ocupă de exploatarea haldei de zgură de la Hunedoara. „Nu prea am timp liber şi nici nu mă prea gāndesc la ceea ce a fost. Din anii petrecuţi ca primar, regret doar faptul că, zilnic, aveam contacte cu locuitorii din Simeria, lucru pe care nu mai pot să-l fac acum. Dar, pentru mine, lupta nu s-a īncheiat. Īn 2008, mă gāndesc serios să candidez, din nou, pentru funcţia de primar”, a mai spus fostul edil-şef al oraşului. De cānd nu mai este primar, Ioan Rovinaru a schimbat nu numai locul de muncă, ci şi partidul. Din anul 2005, acesta este membru PRM, renunţānd la apartenenţa la tabăra PSD Hunedoara.
Economist liber Unul dintre cei mai longevivi primari hunedoreni, liberalul Remus Mariş, a fost nevoit să părăsească Primăria Hunedoara, īn 2004, după ce a condus-o timp de 12 ani şi a fost īnvins la voturi de democratul Nicolae Schiau. De profesie economist, după anii trăiţi la primărie, Mariş s-a īntors la fostul său loc de muncă, la ICSH, unde ocupă, īn prezent, funcţia de consilier de marketing şi politică economică al administratorului unic al acestei societăţi. Remus Mariş nu poate uita uşor cei 12 ani ca primar al Hunedoarei şi pentru că locuitorii oraşului īl recunosc pe stradă şi, după cum spune el, au mereu cāte ceva să-i spună. „Parcă mă simt mai liber de cānd nu mai sunt primar. Am avut multe momente grele, la īnceputul carierei mele, şi din cauza vidului legislativ care exista atunci. S-a instalat o mare uzură. Au fost multe necazuri, dar şi realizări ca primar, iar multe dintre ele sunt vizibile şi acum. Īnsă, mie īmi place şi mi-a plăcut īntotdeauna munca de economist”, a afirmat Mariş. După alegeri, acesta nu a renunţat la administraţia locală, iar cel puţin o dată pe lună, īşi face timp să vină la şedinţele Consiliului Local Hunedoara al cărui membru este, pentru a vota hotărārile emise de primărie. Remus Mariş va rămāne, īn continuare, membru PNL, īnsă, īşi va lăsa familia să decidă dacă, īn 2008, se va mai bate, iar, pentru un nou mandat de primar al Hunedoarei. Student şi profesor Munca īn folosul comunităţii a fost īnlocuită de fostul primar al Călanului de pānă īn 2004, Octavian Dumulescu, cu studiul intens, īn folosul personal. Cel care a condus, timp de patru ani, destinele acestui oraş, este student īn ultimul an la o facultate de drept, urmează nişte cursuri post universitare de informatică şi calculatoare şi predă, cu o normă şi jumătate, mai multe materii de specialitate elevilor care īnvaţă la Grupul Şcolar din Călan. „Nu am deloc timp liber, dar nu mă plāng de acest lucru. După ce am părăsit primăria, am simţit că īncep o nouă viaţă. Nu mai sunt stresat ca atunci şi tot timpul mi-l dedic studiului pentru perfecţionarea mea sau a elevilor mei. Nu mi-e dor de cariera de primar, chiar dacă, īn munca mea, am avut şi multe momente plăcute şi satisfacţii. Am fost un primar norocos, dar şi unul ghinionist. A depins de situaţie”, afirmă Dumulescu. Acesta mai spune că nu mai este interesat de o nouă candidatură la primărie, „pentru că, anul viitor, īmplinesc 50 de ani şi mă gāndesc mai mult la mine acum”. Octavian Dumulescu nu a renunţat la viaţa politică, fiind īn continuare consilier local la Călan, singurul reprezentant al PSD īn acest legislativ, după ce ceilalţi doi colegi ai săi au trecut la alte partide. |
