Săptămâna 11 – 17 ianuarie 2007, numărul 218

CRONICA GRI „Da´ pân-acu unde am fost?!” de Bogdan BARBU Cu o râvnă demnă de o cauză mai bună, televiziunile româneşti s-au întrecut care mai de care, la sfârşitul anului trecut, să anunţe, să prezinte, să exulte intrarea ţării noastre în Uniunea Europeană. Sintagma „intrăm în Europa” a fost folosită până la tocirea timpanelor şi, la urma-urmei, ea s-a dovedit incorectă. Nu a sancţionat-o vreo personalitate, vreun invitat permanent la talk-show-urile de doi bani de la televiziuni „de apartament”, ci exact cine trebuia. Un om simplu, de la ţară; un om care la vârsta lui a prins şi colectivizarea, şi cota obligatorie de produse agricole, a văzut şi depopularea satelor româneşti şi „transplantarea” ţăranilor la oraş; s-a uitat - probabil - cu scârbă la circul politic din România de la ´89 încoace (sau nu s-a uitat deloc!), a dat din mână cu lehamite la promisiunile „tutulor” guvernanţilor - Ceauşescu, Iliescu, Constantinescu, Iliescu II, Băsescu şi a prim-miniştrilor lor - şi nu s-a entuziasmat peste măsură nici la aderarea la NATO, nici la primirea în UE. Un om care a suportat şi comunismul, şi neo-comunismul, şi tranziţia prost înţeleasă spre un capitalism care nu ştie ce-i aduce; care aşteaptă de la europenii pretinşi mai vechi decât el să îl „înveţe” cum să-şi taie porcul în ograda proprie şi de câte grade are voie să-şi facă ţuica din prunele lui... Spuneam, acel om peste care se vedea că au trecut (şi vor mai trece!) destule la o adică, pistonat de reporterul unei televiziuni - de o seriozitate cât de cât peste medie - cu începutul de întrebare devenit clasic, „Acum, că am intrat în Europa...?”, a răspuns fără să mai aştepte restul chestionarului, cu toată seriozitatea, obida şi umorul îngemănate în Maramureşul păstrător de tradiţii pe care nimeni şi nimic nu a reuşit să le zdruncine: „Da´ pân-acu unde am fost?!”. Exact. Şi până acum am fost în Europa, dar nu a spus-o nimeni răspicat. Motivul? Ar fi părut o trufie celorlalţi europeni, în condiţiile în care politicienii noştri se milogeau (fără exagerare) să ni se facă şi nouă un loc la „masa bogaţilor”. Era nelalocul ei să spui că te afli în Europa mileniului trei, când pe „drumurile europene” din România se mai circulă cu căruţa; când scenele oribile din Mineriade erau pe ecranele televizoarelor din întreaga lume; când mai sunt încă nostalgici care suspină după un sistem politico-economic ajuns în lada de gunoi a Istoriei. Eram în Europa şi până acum, am fost tot timpul aici, dar nu am conştientizat. A trebuit să vină un ţăran bătrân din Maramureş şi să ne-o spună. Mulţumim, Domnia-Ta! Sărut mâna! Comentarii?

Săptămâna 11 – 17 ianuarie 2007, numărul 218