Săptămâna 11 – 17 ianuarie 2007, numărul 218

REPORTAJ Cine a furat Crăciunul? Laura Oană Colinde, cete de căluşari, irozi. Colaci, ramuri de brad împodobite cu mere şi nuci. Costume populare. De Crăciun, toate obiceiurile tradiţionale defilează pe ecranele televizoarelor, iar casele şi hainele arată la fel ca acum 100 de ani. Puţini ştiu, însă, că totul nu este decât teatru, o scenă înjghebată (de obicei cu ajutorul primarului) pentru ochiul magic al camerei de filmat. În realitate, prea puţin se mai colindă ca pe vremuri, iar costumele populare zac de ani de zile în vechile lăzi de zestre. Am ştiut asta mai demult, dar nu v-am spus-o decât acum pentru că nu am dorit să stricăm atmosfera de Sărbători, bună, rea, aşa cum a fost. Crăciunul românesc, aşa cum se trăia în sate acum un veac, a dispărut. A mai rămas din el un pic în aşezări şi în vorbele bătrânilor care clatină indignaţi capetele la vederea moşilor urbani şi a goanei după cadouri. În oraşe, an de an, scenariul pentru Crăciun sună la fel: împodobirea bradului, o masă îmbelşugată în familie, emisiuni de sezon la televizor şi, eventual, o vizită la naşi/prieteni/părinţi, toate completate cu câteva partide de somn bun. Pe vremuri, Crăciunul era cea mai frumoasă perioadă a anului. Peste tot, sărbătoarea Naşterii Domnului era prilej de bucurie, pace şi linişte spirituală, o zi cu multă iubire şi căldură sufletească. Acest lucru se remarca în entuziasmul cu care se făceau pregătirile pentru Crăciun. În vechime, ţărăncile ştiau că a face curăţenie de Crăciun nu însemna atât să scuturi covoarele, cât să îţi primeneşti sufletul ca să poţi pricepe magia zilelor când cetele de colindători urau de bine din casă în casă. În gospodării, se tăia porcul şi se afuma carnea, iar gospodinele frământau aluatul şi înşiruiau pe scânduri zecile de colaci care sfârşeau în traistele colindătorilor alături de pece, cârnaţi şi mere. Cetele de colindători, formate exclusiv din bărbaţi, porneau din Ajun de răsuna uliţa de cântece. Colacii se ţineau pe o bâtă specială şi nici vorbă ca gazda să dea bani colindătorilor. Iar bătrânii nici nu au pomenit ierni seci ca acum, atunci Crăciunul se bătea la pas, cu opincile prin nămeţi... Crăciun rural De ani buni încoace, Crăciunul se trăieşte diferit. La sate, oamenii mai păstrează câte ceva din magia momentului: mai vin colindători, chiar dacă cetele sunt amestecate: copii, fete sau băieţi, şi acum şeful cetei strânge bani, dulciuri şi colaci de la gazdele care mai frământă încă aluat în covată şi-l ard în cuptoare. Nici vorbă însă de costume populare, iar majoritatea textelor de colinde sunt învăţate de pe casete, colinde „fabricate” de compozitori sau prelucrate de soliştii populari. Bătrânii satelor au apucat să îşi facă cruce când le-au trecut pragul cete de străini, care mai de care mai ţipător costumaţi, care ba zbierau lucruri de nedesluşit, ba (culmea colindelor!) alimentau casetofonul la priză şi lăsau caseta să îşi facă treaba, iar la sfârşit cereau iute banul şi paharul de ţuică. Doar ceata de căluşari a mai păstrat costumele tradiţionale, încinse pe piept cu batic negru şi cu clopoţei legaţi la cizme, dar şi obiceiul lor s-a schimbat, din motive „economice”: „muzicanţii” care îi însoţesc la joc cer bani, aşa că vătaful trebuie să se gândească acum la „eficientizarea căluşerului”, ceea ce îi face să plece prima dată cu colindul pe la diferite instituţii în oraşe, unde oamenii au mai mulţi bani. Abia după ce au strâns banii de muzică, căluşerii pornesc şi jocul „de suflet” în satul de baştină. Aşa se face că, cu mai bine de o săptămână înainte de Ajun, oraşele hunedorene s-au umplut de cete de colindători, dubaşi şi căluşeri. Trist, dar adevărat: obiceiurile de iarnă s-au mulat pe economia de piaţă... Crăciun de oraŞ Şi, în timp ce la ţară, oamenii nu îşi mai văd capul de lucru pregătind Crăciunul, oraşele se transformă, an de an, în aşezări în care nimeni nu mai poate ordona haosul: românilor le-au trebuit doar câţiva ani pentru a deveni „consumatorii perfecţi”: magazinele sunt luate cu asalt şi, de la bogat la sărac, fiecare cumpără şi cei îi trebuie şi ce îi prisoseşte doar pentru a se scălda în iluzia unor „sărbători bogate”, pentru că bogăţia sufletească de la ţară se înţelege altfel la oraş: de Crăciun nu suntem mai înţelegători cu „aproapele”: în trafic se înjură de două ori mai mult, oamenii se ceartă la cozi mai cu suflet, însă cerşetorilor li se aruncă mai mulţi bani. La obiceiul spălatului de păcate prin oferirea de bani cerşetorilor sunt complici şi poliţiştii care, în zilele de Crăciun, uită să fugărească ţigănuşii, babele, beţivii şi ologii care întind mâna şi glasul după preţioşii RONI. Brazii sunt un indiciu al clasei sociale: cu cât prinzi unul mai înalt, mai argintiu şi îl împodobeşti mai luminos cu sute de globuri şi instalaţii, cu atât arăţi cum stai cu banul: de Crăciun, bradul înlocuieşte cu succes limuzina de lux. Apoi, vine rândul casei sau balconului să devină „sclipicioase”, aşa că instalaţiile cu cât mai multe luminiţe, în cât mai multe culori se aşează afară, asezonate la greu cu Moşi Crăciun care se caţără ba pe scări, ba vin cu elicopterul. Majoritatea covârşitoare a politicienilor fac pachete pentru copiii orfani sau familiile sărace şi se transformă în moşi darnici, cu condiţia ca acolo să fie şi presa pentru a nota dărnicia personajului. Un suflet de faţadă care apare brusc când pornesc reflectoarele... Azi le zărim Şi nu sunt... Etnologii privesc cu tristeţe la transformarea obiceiurilor în sate şi dispariţia aproape completă de la oraş, de fapt o „europenizare”, adoptată fără crâcnire de orăşean. Marcel Lapteş crede că aproape jumătate din obiceiurile de iarnă ale românilor s-au pierdut: „De ce să ne ascundem? Asistăm la dispariţia recuzitei tradiţionale, segmente întregi din obiceiuri precum irozii, stelaşii, pizărăii sunt pierdute. Nimeni acum nu mai poartă costumul popular, poate doar cămaşa, iar opinca a dispărut demult”, explică etnologul care vede că din obiceiul „Steaua” a mai rămas o „butaforie”, în timp ce capra, ursul sunt „Made in Moldova”: „Noi aici nu aveam ritualuri animaliere”. Mai mult, schimbarea a afectat chiar şi colindele: „Stratul adevărat al colindelor este păgân, iar acum asistăm la o schimbare a textelor, dar până şi cele religioase sunt modificate”, adaugă Lapteş. Motivul? Manifestarea scenică! Atunci când colindele au părăsit vatra satului şi au urcat pe scenă, au început şi schimbările: versurile au fost întoarse, au apărut soliştii dornici să promoveze „colinzi cu sclipici”. „Pentru actul folcloric asemenea transformări sunt o ruşine! Oamenii nu ar trebui să le încurajeze şi ar trebui să întoarcă capul de la cetele acelea pline de kitsch care umplu de zgomot străzile”, spune Lapteş, după care povesteşte că şi obiceiurile care au mai rămas au fost salvate nu de dorinţa românilor de a-şi păstra identitatea, ci de biserică, cea care a luat ce a fost mai frumos din obiceiuri şi le-a pliat pe textele biblice. Însă ceea ce acum se petrece de Crăciun în oraşe nu mai este tradiţie: „Dacă învii un ţăran care a trăit acum 100 de ani şi îl aduci la oraş, ar zice că aici este o altă ţară şi nu ar recunoaşte nimic din obiceiuri. Oraşul are altă sărbătoare...” Crăciun, moŞul banilor Aşa au ajuns românii să trăiască două Crăciunuri. Există încă sărbătoarea de la sate, „cosmică, liturgică, plină de linişte sufletească”, unde, chiar transformate, obiceiurile mai merg din casă în casă, unde săteni aşezaţi cuminţi pe laviţă aşteaptă cu masa pusă şi plini de veselie colindătorii până se crapă de ziuă. La celălalt capăt, este sărbătoarea oraşului: alergătură, prime, cadouri, cumpărături, card-uri, înghesuială, nervi, totul tratat cu o masă bună, plină de E-uri şi un somn pe măsură: „Copiem din Occident arhetipuri care sunt prostii. Credeţi că ţăranul român stătea de noul an să numere 3, 2, 1...? Nu! În schimb, la sate aşteptai colindătorii la ceas de veghe şi de datină. Şi era o onoare să te colinde în noaptea de An Nou.” Şi dacă satul încă mai numără colindătorii, la oraşe se fac alte socoteli: conform unui recensământ din 1999 al populaţiei din America de Nord şi Europa, în noaptea de Crăciun, Moşul ar trebui să ajungă la 42,466,666 de case în 12 ore, adică la 983 de case pe secundă. Şi, pentru a şti pe cine aşteptaţi tot anul, specialiştii spun că Sfântul Nicolae din Myra, originalul Moş Crăciun, era patronul sfânt nu numai al copiilor, dar şi al hoţilor şi cămătarilor. Comentarii?

Săptămâna 11 – 17 ianuarie 2007, numărul 218