Săptămâna 25 – 31 ianuarie 2007, numărul 220

CRONICA GRI Bileţelul şi Europa de Bogdan BARBU Dacă cineva îşi închipuia că odată cu „intrarea în Europa” politicienii români îşi vor mai şlefui discursul, îşi vor cizela comportamentul şi vor renunţa la bălăcăreala dâmboviţeană, ei bine, acel (acei) naiv(i) au putut să se convingă repede că s-au înşelat o dată în plus. La fel cum din nişte activişti de partid comunist nu aveai cum să scoţi peste noapte - şi probabil niciodată - nişte exponenţi ai democraţiei şi/sau membri ai unei societăţi care are exerciţiul jocului politic în limitele bine definite ale fair-playului, nici de la nişte politicieni care au dat rateuri răsunătoare înainte de 2007 nu puteai să ai pretenţia să se ridice la nivel european imediat după 1 ianuarie, când nici nu şi-au mistuit bine mahmureala dată de şampania aderării. Într-o ţară în care atribuţiile preşedintelui şi cele ale premierului nu sunt clar delimitate, iar acolo unde sunt fiecare se comportă ca şi cum nu ar fi, făcându-se că nu pricepe ce prevede legea, e perfect normal - în anormalitatea mioritică - ca Băsescu să încerce să fie prim-ministru de la Cotroceni, iar Tăriceanu să vrea să fie preşedinte de la Victoria. Între cele două palate circulă „bombe”, bileţele şi baloane de săpun. Traficul de influenţă e aruncat de fiecare în cârca celuilalt; democratul Băsescu caută, cu felinarul aprins în miezul zilei asemenea lui Diogene, liberalii corupţi, iar liberalul Tăriceanu arată cu degetul spre anturajul democrat al preşedintelui atunci când vine vorba de grupurile de interese oneroase. În comparaţie cu lupta făţişă pentru putere din Alianţa D.A., fricţiunile dintre Iliescu şi Năstase, dintre Bunicuţa şi Arogantul, din timpul ultimei guvernări PSD sunt ca un meci de ping-pong faţă de o luptă din K1. Ultimul scandal, cel al „bileţelului„, nu face decât să ne arate că şi moral, şi politic, adevărata Europă e încă departe. Sau, mai corect spus, că noi suntem încă departe de ea. Ori, cel mai aproape de adevăr, dacă nu chiar adevărul însuşi, e că POLITICIENII noştri sunt departe de nivelul european pe care UE îl cere de la ei. Vin alegerile pentru Parlamentul European. România are un număr deloc neglijabil de reprezentanţi, pentru că între criteriile de desemnare a (numărului) acestora se numără şi mărimea populaţiei. Cum se va comporta urmaşul lui Trahanache, Tipătescu şi Caţavencu în Parlamentul European? Cu scrisorica („stimabile”), cu bileţelul („dă-mi voie, onorabile”), cu pâra - obişnuită din „notele informative”...? Aşa cum a fost obişnuit... Comentarii?

Săptămâna 25 – 31 ianuarie 2007, numărul 220