Săptămâna 25 – 31 ianuarie 2007, numărul 220

REPORTAJ Inamicul bombelor Ramona Ştefan Adrenalină, suspans şi pericol. Obuzele sunt aşezate în gaura din pământ şi într-o clipită sunt aruncate în aer sub o „ploaie„ de scântei, pământ şi foc. „Buum!”... O bubuitură puternică, un sunet asurzitor, asemenea unui bombardament devastator, se aude până departe, dincolo de dealul abrupt. Misiunea de distrugere a mers ca pe roate. Primul în „scenă„ stă specialistul pirotehnist. O mişcare greşită, o clipă de neatenţie şi, instantaneu, trupul său poate fi fărâmiţat în mii de bucăţele de carne sau în alt caz poate rămâne imobilizat la pat pentru tot restul vieţii sale. Meseria de pirotehnist este una dintre cele mai periculoase din lume, iar „exploziv” este cuvântul ce o caracterizează. Puţini sunt cei care se încumetă să o practice. Şi asta pentru că riscul este maxim. Pirotehnistul se joacă de-a viaţa şi de-a moartea de fiecare dată când participă la o astfel de intervenţie. În trei decenii de activitate la „Protecţia civilă„, deveanul Ion Câşiu a aruncat în aer tone de muniţie neexplodată, urmă vizibilă a celor două războaie mondiale, găsită în ţărâna hunedorenilor. Ion Câşiu este veteranul pirotehniştilor din judeţul Hunedoara şi singurul specialist cu experienţă în dezamorsarea „mecanismelor„ morţii - bombele. Cel mai experimentat hunedorean în neutralizarea bombelor găsite pe teritoriul judeţului Hunedoara este Ion Câşiu. Bărbatul, în vârstă de 55 ani, a lucrat ca specialist pirotehnist în cadrul Inspectoratului de Protecţie Civilă a judeţului Hunedoara, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, ISU de astăzi. În anul 2005, s-a pensionat, după ce 30 de ani a fost ofiţer în armată. Prin munca sa, el a reuşit să evite producerea a zeci de accidente care ar fi putut să se lase cu victime omeneşti. La începutul carierei militare a fost încadrat la Batalionul de Pionieri care se ocupa cu probleme de distrugere, minare şi deminare a terenurilor. A fost comandant de pluton şi comandant de companie, după care a lucrat ca şef de Stat Major. „Pe vremea aceea era Statul Major de Protecţie Civilă. Din ´87 şi până în ´90 am desfăşurat activitatea de ofiţer ll în cadrul Statului Major. Din ´90 şi până în urmă cu doi ani am fost ofiţer ll specialist în cadrul Inspectoratului de Protecţie Civilă, ulterior devenit Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. De-a lungul activităţii, am desfăşurat mai multe intervenţii pirotehnice. Mergeam în locul în care era descoperită muniţia rămasă în urma celor două războaie mondiale, specializarea mea fiind unică în cadrul instituţiei. Muniţia se găsea cu ocazia desfăşurării diverselor activităţi, inclusiv cele agricole. În general, acolo unde se executau săpături se găseau diferite elemente de muniţie neexplodate”, spune Ion Câşiu. Pachete surpriză Bărbatul, cu faţă rotundă şi privire senină, este un personaj pe chipul căruia nu-i citeşti trăirile. Cuvintele îi sunt scurte, milităreşti, iar glasul la fel. De-a lungul carierei, Ion Câşiu a fost „dirijorul” a sute de misiuni pirotehnice, a asanat kilometri întregi de teren, a dezamorsat şi distrus tone de elemente explozive, scoase la iveală din ogrăzile oamenilor, din pământul hunedorean, proiectile de artilerie, bombe de aviaţie ori grenade. „Am găsit începând de la bombe de aviaţie până la grenade defensive de mână. Ele erau colectate şi depozitate într-un depozit păzit, după care, atunci când se adunau mai multe, le distrugeam, operaţiune care se execută în mod obligatoriu într-un poligon special amenajat„, spune Ion Câşiu. Muniţia neexplodată găsită pe raza judeţului era aruncată în aer în poligonul de la Mintia sau cel de la Uroi. În prezent, asemenea operaţiuni se execută pe Dealul Paiului, la periferia oraşului Deva. Cea mai mare cantitate de muniţie a fost descoperită în anul 1988, pe cursul râului Mureş, în zona Uroi. „Erau în jur de patru sute de proiectile, bombe de aviaţie, grenade de mână. Astea au fost găsite în albia râului Mureş, fiind un an mai secetos„, îşi aminteşte Ion Câşiu. O altă descoperire „grea„ a fost făcută la Simeria. Este vorba despre o bombă de aviaţie care cântărea două sute de kilograme. „La Simeria a fost găsită în timp ce se executau săpături cu excavatorul. Se putea produce o catastrofă în zonă”, mai spune Ion Câşiu. „Modus operandi” Atunci când este reperat un corp suspect, potenţial explozibil, pirotehnistul se deplasează împreună cu echipa în teren şi, după ce îndepărtează persoanele care se află în apropierea bombei, începe cercetarea zonei cu ajutorul unui detector de metale. Odată descoperită, muniţia este analizată cu atenţie pentru a vedea dacă prezintă pericol sau nu, după care este dezgropată şi aşezată într-o ladă cu nisip, special construită. Ea este transportată la depozit, urmând a fi detonată. Muniţia ridicată este distrusă periodic în poligoane speciale. „Procedura de distrugere începe cu alegerea locului în care urmează să fie detonată. Muniţia este băgată într-o groapă adâncă, de un metru, peste care se pune trinitrotoluen (TNT), în funcţie de cantitatea şi felul explozibilului. Groapa este acoperită cu pământ, iar după ce au fost luate toate măsurile, are loc aprinderea, electric sau pirotehnic, de la caz la caz”, explică Ion Câşiu. Cu toate că, atunci când mergea la intervenţii, ar fi trebuit să poarte un echipament adecvat, pirotehnistul Ion Câşiu nu beneficia de mijloace de muncă aşa cum ar fi trebuit. Costurile unui costum special, cu placă din plumb, utilizat de pirotehnişti, sunt foarte ridicate, astfel încât, la vremea respectivă, achiziţionarea unuia nu a fost posibilă. Aşa că, după o viaţă întreagă de activitate, bărbatul „citea” fiecare bombă descoperită şi ştia „de ce este în stare” obuzul. „Îmi dădeam seama despre fiecare element de muniţie. Atunci când nu eram sigur ce fel de element este şi nu puteam să lucrez în jurul lui, să-l descopăr de pământ pentru a vedea dacă este sau nu asigurat la detonare, când acesta prezenta pericol de explozie, distrugerea lui era efectuată în locul în care era descoperit”, spune pirotehnistul. Referitor la pericolul ce planează permanent asupra pirotehnistului, atunci când se află în teren, Ion Câşiu recunoaşte că: „în acele momente, există într-adevăr sentimentul de frică, dar dacă se posedă cunoştinţe de specialitate şi se respectă măsurile de protecţie, nu se va lăsa niciodată cu urmări grave”. Fără victime în judeţul Hunedoara Neglijenţa a dus la producerea unor grave accidente soldate cu victime, în ţară. Obuzele aruncate pe timpul celui de-al doilea război mondial au făcut victime, decenii la rând după încheierea conflictului. Pe teritoriul judeţului Hunedoara au fost descoperite mii de elemente de muniţie neexplodată. Din fericire, niciunul, nu a făcut vreo victimă. Totuşi, în România, au existat cazuri. Proiectile, atinse poate doar din curiozitate sau neştiinţă au curmat vieţi. „Sunt riscuri mari. În general, oamenii sunt instruiţi să anunţe poliţia atunci când găsesc astfel de elemente, iar ei, la rândul lor, specialiştii ISU. Numai că, au existat cazuri, la nivelul ţării, în care nu s-a luat în seamă ceea ce s-a adus la cunoştinţă de către specialişti, de a nu umbla la astfel de elemente şi s-au produs accidente în urma cărora şi-au pierdut viaţa chiar şi copii. Au fost situaţii când la punctele de colectare a fierului vechi au ajuns asemenea elemente de muniţie. La Reşiţa, de pildă, pentru că, în prealabil, nu s-a făcut o sortare a deşeurilor feroase, un astfel de proiectil a ajuns în cuptor unde a explodat. Pentru a preveni evenimentele de acest gen, deosebit de periculoase, s-a făcut o pregătire a administratorilor, reprezentanţilor centrelor de fier vechi, ca atunci când vor descoperi elemente de muniţie să anunţe Poliţia şi ISU. Îmbucurător este faptul că, la nivelul judeţului Hunedoara nu s-au înregistrat victime”, adaugă Ion Câşiu. Comentarii?

Săptămâna 25 – 31 ianuarie 2007, numărul 220