Săptămâna 8 – 14 februarie 2007, numărul 222
|
EDITORIAL
Generaţia politicienilor de argou
Oana Bimbirică Motto: „Băsescu, Vadim şi Becali sunt nişte surferi care simt când vine valul. Mai beau un şpriţ, mai iau o gagică. Sunt toţi goi de conţinut.” (Mircea Geoană)Întâlnirea tinerilor social -democraţi hunedoreni cu conducerea centrală a PSD a fost un bun exemplu despre cum să ajungi un prost politician în România. Cu toate că, din start, se ştia că Şcoala Politică de Iarnă a TSD va fi, de fapt, un prilej de chef şi distracţie pentru tinerii cu viziuni social-democrate şi aspiraţii de oameni politici, totuşi, era normal ca, odată adunaţi acolo şi faţă în faţă cu şefii şi, poate, idolii lor din lumea politică românească, aceştia să înveţe ceva de la ”capii” principalului partid de opoziţie. Dezamăgirea a fost mare, însă, şi nu cred că doar pentru partea din audienţă care nu are nimic de-a face cu politica, în afară de a o comenta şi critica, adică presa. Sosit cu mare întârziere şi secondat de câţiva vicepreşedinţi, secretarul general Titus Corlăţean şi europarlamentarul Daciana Sârbu, liderul PSD, Mircea Geoană părea pregătit de război, cu toate că îşi lăsase acasă armura (costumul), însă nu putea să renunţe şi la arma discursului. Deşi şi-a privit tot timpul în ochi audienţa şi i s-a adresat răspicat de la microfon, Geoană a dat impresia mai mereu că a uitat de ce a venit şi, mai ales, unde se află. Nu ştiu cât de mari erau aşteptările tinerilor prezenţi în sală, însă e normal ca interesul lor să lipsească cu desăvârşire în faţa unui aşa-zis seminar transformat într-un discurs foarte dur al preşedintelui PSD. De ce mai era nevoie oare de includerea în program a titulaturii academice de „seminar”, pentru a desemna, de fapt, o bălăcăreală şi o critică, în termeni care au mers până la argou, a puterii cu tot ceea ce înseamnă ea, de la partide, până la premierul Călin Popescu Tăriceanu şi preşedintele Traian Băsescu? Doar pentru că făcea parte dintr-un eveniment care a fost, din nou, neinspirat numit „Şcoală Politică”? E trist, nu că s-a optat pentru aceste denumiri, ci pentru reprezentaţia de prost gust în care s-au transformat „seminarul” şi, implicit, „şcoala”. Cum să avem politicieni de admirat, deştepţi şi capabili să atragă electoratul pentru că ştiu cum să le atingă coarda responsabilă cu votul, fără să critice şi să desfiinţeze verbal un adversar politic? Cum să ne aşteptăm ca generaţia PSD 2008 sau 2009, de care vorbea cu mândrie Mircea Geoană, să fie compusă din altceva decât tineri gata să se ia la trântă cu oricine nu are aceeaşi opinie cu a lor şi să-şi împodobească aşa-zisul discurs cu expresii de genul „PD şi PNL sunt nişte câini care nu au ce căuta în măcelărie, adică la putere”? Cum să ne aşteptăm la altceva, când tinerii social-democraţi nu pot învăţa de la „greii” partidului, cu experienţă pe scena politică, decât cum să-l critice în cuvinte cât mai dure pe Traian Băsescu „care n-are faţă de preşedinte”, sau cum să nu aibă relaţii cu liderul Emil Boc doar pentru că, potrivit lui Geoană, „acesta are nevoie de Viagra ca să ajungă la microfon”? Unii tineri pesedişti poate au găsit foarte instructiv „cursul” lui Mircea Geoană. Alţii, din contră, vroiau să înţeleagă de ce au intrat în PSD şi, mai ales, cum să ajungă politicieni de succes. Sau cum se pot câştiga alegerile mai uşor de pe poziţia unui partid de opoziţie. În schimb, şi-au îmbunătăţit vocabularul cu nişte expresii de cartier, l-au compătimit pe Băsescu pentru că a ajuns, din preşedinte jucător un personaj de comedie, de care râde toată lumea şi au înţeles, poate, de ce toată lumea îi înjură pe oamenii politici, indiferent de culoare. Pentru limbaj, minciună şi lipsă de bun simţ. |
Săptămâna 8 – 14 februarie 2007, numărul 222