Săptămâna 8 – 14 februarie 2007, numărul 222
|
REALITATEA HUNEDOREANĂ
Ciprian Iancu
„Muzeograful” din vârf de munte
În Dealu Mare, sat din comuna Vălişoara, împrăştiat pe culmile zonei submontane a Apusenilor, Marian Medrea are o gospodărie ca oricare alta şi preocupări ca oricare altul, la prima vedere doar. Gospodăria lui este, de fapt, un adevărat muzeu, dar asta observi doar dacă te uiţi mai bine prin acareturi, iar de preocupările sale afli numai dacă apuci să stai de vorbă cu el măcar o jumătate de zi. Asta doar ca să ţi le enumere şi să ţi le prezinte pe scurt. 
Impuls patriotic Ce nu ştiu prea mulţi, chiar o parte dintre consăteni, este că, de vreo şapte ani, Marian s-a apucat să strângă obiecte vechi de prin gospodăriile satelor din zonă. Bărbatul în vârstă de 41 de ani, lucrează ca electrician şi, uneori, „inspector” la societatea Electrica. Trebuie să bată drumurile prin peste 60 de sate din zona de Nord a judeţului Hunedoara. Colecţia şi-a întemeiat-o cu şapte ani în urmă, din cauza unei stări uşoare de revoltă: „Am văzut că ţăranii-şi dădeau obiectele la fel şi fel de afacerişti străini. Astfel ele plecau peste graniţă şi... duse erau. Mai mult, unii le aruncau, pur şi simplu, şi e mare păcat. E vorba de istoria locurilor, până la urmă. Abia atunci mi-am dat seama că şi eu am avut vechituri pe care am fost pe punctul să le arunc. În acel moment am avut o revelaţie şi mi-am dat seama că pot să le adun eu”. Colecţii impresionante Şi-aşa, tot mergând dintr-o gospodărie-n alta, a tot adunat de toate: costume populare vechi, lămpi de mină, fiare de călcat cu cărbuni, vechi de aproape 200 de ani. A găsit chiar şi opaiţuri vechi, din secolul al XVlll-lea. Până acum a adunat peste 360 de obiecte, care mai de care mai valoroase, mai ales din punct de vedere sentimental, pentru un localnic mândru că este ardelean, aproape „moţ” (zona Dealu Mare putând fi considerată ca făcând parte din Ţara Zarandului, dar având şi influenţe de pe Lunca Mureşului). Obiectele de etnografie şi „tehnică veche” nu sunt însă singurele adunate în colecţii de către Marian Medrea. Bărbatul se mândreşte cu o colecţie de bani vechi, având toate monezile şi bancnotele eliberate în ţară de pe vremea lui Carol al ll-lea până azi. „Îi pot expune simplu ca < Vrea mai mult Imediat după ce a terminat liceul, la Deva, Marian Medrea a dat admitere la Şcoala de Ofiţeri Militari de la Cernica (lângă Bucureşti). A fost admis, dar părinţii nu l-au lăsat să plece. Era singurul lor sprijin, iar viaţa la munte era pe atunci şi mai grea decât acum. A rămas acasă. Aici se delecta încă din adolescenţă cu învăţatul cântecelor populare, iar momentul său preferat era Crăciunul, când era membru de bază al cetei de „dubaşi”. În ultimii ani a tot strâns la obiecte vechi de pe la sate, de toate formele, mărimile, cu tot felul de utilizări. Nu prea mai are loc unde să le aşeze. Se gândeşte deja să amenajeze un mic muzeu în casa unei mătuşi şi a şi cerut sfatul specialiştilor în materie. Jos, mai în vale, pe un alt teren de-al său, este aproape gata să reconstruiască o moară veche, moară de apă. Ambele obiective ar urma să deservească o pensiune turistică pe care şi-o doreşte foarte tare. „Numai bani de-ar fi, că de făcut aş face din toată inima”, adaugă bărbatul, care este însă conştient că, până una alta, fiicele sale Alina, elevă la liceu şi Andreea, aflată-n ultima clasă de gimnaziu, trebuie să-şi construiască un viitor cu ajutorul său. Şi totuşi, nu renunţă prea uşor la gândul unui muzeu în care să aibă piese vechi în cel puţin două variante fiecare: una peste care să se vadă trecerea timpului şi cealaltă, recondiţionată ca şi când ar fi nou-nouţă. Organizat: 
|
Săptămâna 8 – 14 februarie 2007, numărul 222