Săptămâna 22 – 28 februarie 2007, numărul 224
|
CRONICA GRI
Mântuitorii de ocazie
de Bogdan BARBU „Atunci s-a născut, printre cei numiţi „intelectuali”, gustul pentru cuvântul „a mântui”. Lumea era convinsă că viaţa se va opri dacă un Mesia nu va apărea curând. Era, după caz, un Mesia al medicinii, ce trebuia să „salveze” arta lui Esculap de cercetările de laborator în timpul cărora oamenii suferă şi mor fără a fi îngrijiţi; sau un Mesia al poeziei, ce trebuia să fie în stare de a scrie o dramă care să atragă milioane de oameni în teatre, fiind totuşi perfect originală în nobleţea-i spirituală. În afară de această convingere că nu era activitate umană care să nu poată fi salvată fără intervenţia unui Mesia anumit, mai exista încă, desigur, şi visul banal şi absolut dintr-o bucată al unui Mesia în sens apăsat, care să mântuiască totul.” Citatul de mai sus aparţine lui Robert Musil, iar romancierul austriac se referă la perioada în care un oarecare (pe atunci) Adolf Hitler căpăta o notorietate care îi va permite să se apuce de „mântuirea” poporului german şi, ulterior, a Europei. Faptul că anumite idei pot fi în unele circumstanţe cu mult mai periculoase decât fapte oricât de reprobabile nu trebuie să surprindă. Hitler, Stalin, Ceauşescu au avut „iluminări” (fără nimic comun cu mistica religioasă) ale căror rezultate se cunosc şi ale căror efecte încă se mai simt în lumea de astăzi. Toţi „mântuitorii” - ai unei activităţi anume sau cei „dintr-o bucată” - au avut adepţii lor, care i-au urmat necondiţionat, dezinteresat sau interesat (are mai puţină importanţă pentru rezultatul final) şi le-au perpetuat ideile mesianice. În România anului de graţie 2007 se plimbă în libertate idei la fel de periculoase ca şi în Germania anilor ´30. Se aşteaptă un Ţepeş, care să lichideze în maniera specifică hoţii, criminalii, duşmanii poporului; se aşteaptă un Vadim care să ia mitraliera şi să-i alinieze pe aceiaşi de mai sus în stadioane, după modelul chinezesc; se aşteaptă un Becali care să facă nici el nu ştie ce, dar să termine odată cu „ei”; la fel s-a aşteptat de la Emil Constantinescu să sufle şi să termine cu corupţia PDSR, s-a aşteptat de la PSD-ul lui Năstase (ce ironie!) să lichideze corupţia ţărănisto-democrato-liberală, se aşteaptă de la Băsescu să-i arunce odată peste bord pe marii corupţi şi să ridice ancora României cu cap-compas Uniunea Europeană. Pentru aceasta, apărătorii ideilor de Mesia anti-corupţie sunt gata să treacă peste lege (bună, proastă, cum e - dar există totuşi lege în România!) şi să acorde puteri dictatoriale oricui se încumetă să treacă la fapte. (La fel ca şi lui Hitler). Iar amatori de putere absolută sunt destui; ba se mai şi proclamă făţiş Mântuitori ai României... Toţi aceştia uită, şi mântuitorii de ocazie, şi adepţii lor fără discernământ, vorbele unui mare om politic atenian din antichitate: „Un conducător trebuie să ştie trei lucruri: că el conduce oameni, că îi conduce după legi şi că nu conduce întotdeauna.” |
Săptămâna 22 – 28 februarie 2007, numărul 224