Săptămâna 22 – 28 februarie 2007, numărul 224
|
SPECIAL
Povara celei mai crude boli
Ramona Ştefan
Puiul de om avea ochi mari, migdalaţi şi atunci când îşi cobora capul spre pământ, şuviţe de păr închise la culoare îi atingeau uşor obrajii. Copila era îmbrăcată cu o haină groasă, de un roşu aprins, din mânecile căreia, doar pe jumătate, îi ieşeau mânuţele firave. Încă învăţa să vorbească, dar ştia să râdă tare, cu gura până la urechi. Într-o zi, a răcit. A făcut febră mare şi mama ei a dus-o imediat la spital. După ce i s-au luat probe de sânge, medicii au aflat că micuţa are o boală gravă, incurabilă încă. Ştiau că atunci când se taie şi îi curge sânge nu trebuia să se apropie de nimeni.
De atunci a început calvarul: internări prin spitale, tratamente. Când mama a aflat că fetiţa ei este atât de bolnavă, i s-a rupt sufletul în ea, aşa cum ai despica un fruct în mai multe bucăţi.
Diagnosticul crud le-a transformat radical vieţile, micuţei şi ei. Nimic nu a mai fost ca înainte. S-a simţit golită de sentimente, întunecată de durerea sfâşietoare. Nu plângea ca să nu o vadă suferind şi să o sperie, însă, uneori, i se mai prelingea câte o lacrimă. Nu putea altfel, pentru că suferinţa era prea mare. Şi de fiecare dată când acest lucru se întâmpla, puiul de om i-o ştergea cu mânuţele mici, o pupa şi parcă viaţa începea să capete un alt sens. Fiind bolnăvioară a trebuit să îndure multe necazuri. Durerile s-au înteţit până când puiul de om a căzut la pat. Mai târziu, după chinuri cumplite, ”măcinată” de nemilosul virus HIV, micuţa a plecat în ceruri.
”Aş vrea să-mi găsesc un prieten care are HIV. Aşa cum am şi eu. Să povestim şi să ne plimbăm împreună”. Aceste vorbe aparent înspăimântătoare sunt spuse de o tânără din judeţul Hunedoara, purtătoare a virusului ucigaş, HIV. Ei o să-i spunem Florina (numele pe care le folosim în acest material fiind fictive). A împlinit 17 ani şi este o tânără inteligentă, frumoasă, însă de când a fost diagnosticată cu această boală cumplită, viaţa ei nu mai este la fel. Ştie că suferă de HIV şi nu doreşte să distrugă şi viaţa unui alt om. Îşi doreşte doar un prieten, bolnav ca şi ea. Îşi doreşte să trăiască, să-şi împărtăşească tristeţile şi bucuriile, să se plimbe, să se ţină de mână, să aibă o viaţă normală, aşa cum o au toţi tinerii de vârsta ei. Medicul primar de la secţia de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean Deva, Elena Câmpeanu, se ocupă de aceşti copii, adolescenţi seropozitivi. Pentru ei, ea este medicul lor, dar şi un adevărat prieten căruia îi împărtăşesc durerile. ”Este impresionant să auzi un tânăr de 17 ani punând problema în felul acesta. Am discutat cu ei. Sunt educaţi şi cunosc toate riscurile. Această boală nu se transmite dacă se foloseşte aceeaşi veselă sau tacâmuri cu o persoană infectată, dacă mănâncă din aceeaşi farfurie, stând în aceeaşi cameră. Atingând sau îmbrăţişând o persoană cu HIV. Ei se caută între ei. Îşi doresc prieteni”, spune medicul Elena Câmpeanu. Învins în lupta cu viaţa O viaţă, o poveste, o dramă, până la urmă. Flavius era un tânăr care nu împlinise vârsta de 35 ani, dar se chinuia demult cu boala sa. Era născut într-o familie mai mult decât modestă, undeva în Moldova. Când a fost mic, a fost abandonat, lăsat la leagăn şi apoi transferat într-un centru de plasament. Acolo a crescut. Era inteligent, priceput, îi plăcea să facă de toate şi era un bun electrician. La început, era doar infectat cu HIV, dacă este permis să spunem aşa. Asta nu a însemnat că virusul necruţător nu i-a chinuit trupul fraged şi că nu avea dureri sau stări depresive. Pe parcurs, boala a evoluat şi o altă afecţiune a ”intrat” în corpul său. ”S-a îmbolnăvit de Hodgkin şi a făcut o rană la braţ de abia şi-l mai putea ţine. A fost într-o situaţie tristă acest tânăr. De mic a fost lăsat singur pe lume. Stătea într-un cămin de nefamilişti, pe aici, prin Deva, din câte îmi aduc aminte, şi lucra ca electrician. Când a venit la cabinet era în ultimul stadiu de boală”, spune medicul Elena Câmpeanu. Avea atâta bunătate în el încât credeai că va învinge suferinţa. Însă, nu a fost aşa. La 35 de ani, s-a dus. ”Mi-a părut foarte rău de el. Nici nu ştiu cine l-a înmormântat”, mai spune medicul Elena Câmpeanu. Pericol ascuns ”Accentul trebuie pus pe informare. Lumea trebuie să înţeleagă că acest virus nu se ia orişicum, prin aer sau apă sau dacă foloseşti aceeaşi toaletă cu o persoană infectată. Practicarea contactului sexual neprotejat este una dintre cele mai predominante cauze”, mai spune medicul Elena Câmpeanu. Cel mai tânăr pacient din judeţul Hunedoara este o fetiţă de doi ani. Vestea că este bolnavă de HIV a căzut ca un trăsnet asupra părinţilor micuţei. ”Au fost şocaţi când au aflat. Şi-a făcut şi mama ei imediat testul, care, din păcate, a avut acelaşi rezultat pozitiv”, adaugă Elena Câmpeanu. ”SIDA înseamnă o scădere a imunităţii. Practic, corpul nu mai secretă anticorpi şi nu se mai poate |
Săptămâna 22 – 28 februarie 2007, numărul 224