Săptămâna 1 – 7 martie 2007, numărul 225

REPORTAJ Meşterii undelor Laura Oană La doi paşi de noi, supravieţuieşte o lume stranie care funcţionează în ionosferă: pasionaţii de radiocomunicaţii comunică din cămăruţe şi îşi întind prietenos antenele către toate colţurile lumii. Poveşti despre vreme, nepoţi, aparatură sau apeluri salvatoare de vieţi. În epoca telecomunicaţiilor online, o mână de oameni se încăpăţânează să folosească undele radio şi să-şi petreacă ore întregi cu căştile pe urechi. Meşteresc cu răbdare la nişte tranzistori pentru a prinde legătura cu celălalt capăt al lumii. Trăiesc în lumea undelor, butonând neîncetat staţiile de emisie-recepţie şi scormonesc eterul în căutarea celor aflaţi pe „recepţie”. La fel ca în romanele SF, se cheamă după nume ciudate, formate din litere şi cifre, fără niciun sens pentru neiniţiaţi. Victoria lor stă într-o scrisoare prin care interlocutorii le confirmă în scris recepţionarea mesajelor. Zeci de concursuri, reviste şi tineri adepţi arată că radioamatorismul, deşi are peste 100 de ani vechime, rămâne un hobby popular şi practic: hunedorenii pasionaţi de acest „sport” au decis să se facă văzuţi şi să sară în ajutorul oamenilor. Hunedoara devine astfel primul judeţ care are un Serviciu voluntar de radioamatori dotat cu o maşină de teren, un „adevărat nod de comunicare”. Membrii clubului de radioamatori „YO HD ANTENA DX GRUP” au pus mână de la mână pentru a strânge aparatura necesară unei intervenţii în caz de urgenţă. Secretarul clubului, Adrian Voica, explică faptul că maşina plină ochi cu tot felul de staţii acoperă un gol lăsat de autorităţi: „În cazul unui dezastru de proporţii, când întreg sistemul de comunicare este doborât şi inutilizabil sau într-o situaţie grea petrecută undeva în munte unde telefoanele mobile nu au semnal, autorităţile române îşi vor da seama că au uitat ceva. Au uitat să pună la punct un sistem de comunicare special care să facă legătura între toate serviciile de intervenţie şi care să poată funcţiona normal în orice condiţii”. Radioamatorii ştiu foarte bine ce se poate întâmpla în asemenea cazuri: vieţi omeneşti pierdute, haos, timp preţios cheltuit aiurea... Tocmai din această cauză, unul dintre membrii clubului, Eugen Ilian, a lucrat luni întregi pentru a transforma o rablă achiziţionată de la armată într-un monstru 4x4 capabil să înfrunte orice fel de teren, maşină pe care a dotat-o cu aparatura de radioamatori. Maşina, un vechi GAZ 75 rusesc, a fost complet modernizată: priceput în ale mecanicii, radioamatorul din Haţeg a dat jos toată aparatura veche de peste 30 de ani „cu lămpi” şi a înlocuit-o cu staţii noi. A lucrat la ea mai bine de şase luni, dar acum se mândreşte că „tot terenul” lui este capabil să ţină legătura cu întreaga lume. Satelit pe 4x4 Garda la sol de 70 de cm îi asigură maşinii libertate de mişcare în orice condiţii de lucru, deşi consumul mare de benzină (de 20 de litri la sută pe munte şi 17 pe drum întins) o face cam pretenţioasă şi scumpă de folosit. GAZ-ul poate transporta peste două tone de aparatură şi dotarea cu grup electrogen propriu de 8 kw îi conferă autonomie de energie. Pentru a face faţă oricărei situaţii, proprietarul ei a dotat-o cu drujbă, aparat de sudură, flexuri, stingătoare de incendiu, măşti contra gazelor, pat pliant, targă şi trusă medicală. Înzestrările suplimentare l-au costat pe Eugen Ilian mai bine de 2.500 de euro, cea mai scumpă fiind aparatura de radiocomunicaţii: o staţie radio pe unde scurte (care poate stabili legături oriunde în lume); un receptor suplimentar de unde scurte (oferă posibilitatea de a intercepta şi asculta mesaje); două repertoare mobile în unde ultrascurte (aparate care pot fi fixate în diferite locaţii, de preferat cât mai înalte şi care retransmit la distanţă mesajele de pe staţiile individuale); câteva staţii portabile; un repertor cross; aparate disponibile pentru toate reţelele de telefonie mobilă; o antenă de satelit tv cu receptor; un laptop cu program special de transmisie de televiziune care, conectat la staţia radio, poate transmite imagini; un aparat foto digital plus o cameră video. O maşină cât visul unui radioamator! În caz de nevoie, spun membrii clubului, fiecare poate contribui cu aparatura de acasă. Mai lipseşte acum doar ca autorităţile să accepte oferta total dezinteresată a radioamatorilor şi să găsească o formulă de colaborare care să se materializeze prin semnarea unui protocol şi prin organizarea de exerciţii de alarmare, ştiut fiind faptul că radioul bate GSM-ul în situaţii de urgenţă. Salvarea de la radio Experienţele dure din ultimii ani din toată lumea arată cât se poate de clar că radioamatorii sunt singurii care pot acţiona în astfel de situaţii de urgenţă. În New Orleans, când uraganul Katrina a lovit zona, telecomunicaţiile au căzut şi, vreme de două zile, doar radioamatorii au putut ţine legătura cu oamenii din zonele afectate. La fel s-a întâmplat şi în cazul atentatelor din SUA de la 11 septembrie. Timp de o săptămână, radioamatorii au asigurat comunicarea între serviciile de salvare. În România, radioamatorismul a salvat mai multe vieţi, mai ales înainte de 1989, când rudele bolnavilor apelau la radioamatori pentru a face rost de medicamente din Occident. Mai mult, la cutremurul din ´77, în decembrie ´89 sau la cutremurul din 1990, reţeaua de urgenţă pe care o folosesc radioamatorii a fost singura sursa de informaţii pentru cei din străinătate pentru că restul canalelor erau deja suprasolicitate. Chiar şi în timpul inundaţiilor din judeţele Timiş şi Caraş Severin, comunicarea s-a realizat prin intermediul staţiilor repertoare, în condiţiile în care alte reţele de comunicaţii nu au mai funcţionat. Membrii clubului ştiu că se pot face multe lucruri cu această aparatură, dar, din păcate, relaţia cu autorităţile şi celelalte servicii de intervenţie care lucrează cu frecvenţe radio este practic nulă. Există doar câţiva salvamontişti care cunosc limbajul radioamatorilor şi îi pot contacta. „Papagali” salvatori Preşedintele clubului „YO HD ANTENA DX GRUP”, Ovidiu Raţiu, crede că primul pas este modificarea legislaţiei în aşa fel încât să se permită crearea la nivel naţional a unei frecvenţe de interconectare de urgenţă, comună tuturor serviciilor care folosesc transmisiile radio. O astfel de frecvenţă există deja atât în ţările europene cu tradiţie cât şi peste ocean. De exemplu, în SUA, lunar, în fiecare stat au loc simulări ale unor situaţii limită unde comunicarea este asigurată de radioamatori. „Închipuiţi-vă cât de mult am fi putut ajuta autorităţile când s-a produs dezastrul pe Râul Mare, atunci când singura legătură pe care o aveau la îndemână era un telefon cu transmisie prin satelit. Noi oferim voluntar o soluţie mai bună şi mult mai ieftină”, explică Ovidiu Raţiu. Radioamatorii hunedoreni au deja montată în judeţ o reţea de repertoare formată din patru asemenea aparate fixate la Deva, Săcărâmb, Haţeg şi Parâng, reţea întreţinută de radioamatori care poate fi pusă la dispoziţia autorităţilor. Un asemenea „papagal”, cum le mai spun repertoarelor radioamatorii, este capabil să preia un mesaj de pe staţiile mici şi să îl retransmită la distanţe mari. Alte câteva repertoare pot fi montate în zonele unde comunicarea de urgenţă este necesară. Ham radio Radioclubul „YO HD ANTENA DX GRUP” are 30 de membri cu indicativ de emisie-recepţie şi alţi 42 de membri în curs de a-şi obţine unul, după o serie de examene. Fiecare membru al clubului are acasă o staţie de emisie-recepţie, un adevărat partener de viaţă, iar miercurea membrii se strâng la club, într-un sediu temporar în internatul Liceului Minier Deva. Dacă pentru majoritatea, radioamatorismul nu înseamnă mare lucru, pentru pasionaţi, el este un sport destinat celor care şi-au ales ca hobby comunicarea „într-o lume comună”. Unii stau la poveşti cu un om pe care îl aud pentru prima oară, alţii emit în regim de performanţă sau recepţionează mesaje dificile, în timp ce câţiva preferă să stea la pândă după dâre de meteorit care reflectă foarte bine undele. Totul durează însă doar câteva zeci de secunde, timp în care trebuie transmis mesajul. În România, există aproape 300 de cluburi de radioamatori sau pasionaţi de ham radio, cum i se spune în argou pasiunii pentru comunicarea pe undele radio. Comentarii?

Săptămâna 1 – 7 martie 2007, numărul 225