Motto: „Oamenii care discriminează alţi oameni în primul rând nu se iubesc pe ei. Nu-şi iubesc semenii. Nu contează culoarea, toţi suntem făcuţi de Dumnezeu. Nu avem forme diferite, e vorba doar de culoare. Dacă nu te iubeşti pe tine, atunci cum să-i iubeşti pe ceilalţi. Acei oameni nu-l iubesc pe Dumnezeu, deşi el ne-a creat pe toţi”.
(Damian Drăghici, celebru muzician român de etnie romă)
Minoritatea romilor numără, conform datelor oficiale, 7.000 de suflete în judeţul Hunedoara (1,4 la sută din totalul populaţiei), însă potrivit liderilor acestei etnii numărul ţiganilor este de cel puţin două ori mai mare şi este posibil să ajungă chiar la 40.000. Condamnaţi adesea la sărăcie, analfabetism, delincvenţă şi stigmat social, romii din judeţul Hunedoara încercă să îşi depăşească uneori statutul şi să se integreze în societate. Alteori chiar ei înşişi refuză să depăşească mentalităţile potrivit cărora „ţiganii sunt o cauză pierdută”. Pe de altă parte, chiar unii dintre liderii acestei etnii consideră că mai este nevoie de aproximativ 20 de ani pentru ca aceştia să fie pe deplin integraţi în societate, deşi s-au făcut paşi importanţi în emanciparea romilor. În acelaşi timp, conform studiilor realizate la nivel naţional, populaţia majoritară este încă înclinată spre lipsă de obiectivitate, negativism şi tendinţe discriminatorii atunci când vine vorba despre romi
Abonaţi la venitul minim garantat, cu şcoală puţină, reticenţi la serviciile medicale, adesea discriminaţi de populaţia majoritară şi uneori prea puţin dispuşi ei înşişi să lupte pentru schimbarea mentalităţilor propriei etnii, rromii sunt, fără îndoială, cea mai defavorizată parte a populaţiei din judeţul Hunedoara. Eforturile autorităţilor pentru integrarea lor în societate s-au înmulţit în ultimii ani, iar primele rezultate, deşi relativ modeste, încep să apară. „Am făcut nişte paşi importanţi, dar va mai dura până când rromii vor fi complet integraţi”, recunoaşte inspectorul pentru rromi din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean, Costică Băţălan.
Analfabetism şi sărăcie
Cele mai mari probleme cu care se confruntă etnia rromilor şi în judeţul Hunedoara sunt analfabetismul şi sărăcia. Conform datelor neoficiale, 75 la sută dintre beneficiarii de venit minim garantat din judeţ provin din rândul acestei minorităţi. În ultima vreme, Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Hunedoara a organizat burse ale locurilor de muncă pentru rromi, în încercarea de a-i determina pe mulţi dintre ei să îşi găsească o slujbă. Lipsa pregătirii profesionale nu îi califică însă pentru prea multe dintre locurile de muncă, astfel că numărul rromilor fără o slujbă continuă să rămână ridicat. Tocmai de aceea principala grijă a autorităţilor este ca măcar copiii să beneficieze de educaţie, pentru ca peste ani aceştia să nu mai îngroaşe rândurile din faţa ghişeelor de la orice primărie în aşteptarea banilor primiţi din partea statului. Inspectorul pentru rromi de la ISJ Hunedoara, Costică Băţălan, declară că eforturile sunt îndreptate înspre copii: „Încercăm să-i convingem pe părinţi să-şi înscrie copiii chiar şi la grădiniţă. Le va fi mai uşor apoi să se integreze în colectivitate, la şcoală. Din păcate, rata abandonului şcolar rămâne încă foarte ridicată şi este cu aproximativ 40 la sută mai mare la rromi decât la populaţia majoritară. Există mereu aceleaşi probleme care determină abandonul şcolar: situaţia materială precară a familiilor de rromi, nivelul educaţiei părinţilor, marginalizarea care generează un comportament de inferioritate, dar şi slaba organizare internă a etniei. În acest an şcolar frecventează şcoala în jur de 3.600 de rromi. Numărul lor este de patru ori mai mare faţă de anul şcolar 1999 - 2000 şi, de aceea, consider că s-au făcut paşi importanţi pentru şcolarizarea lor. Fondurile obţinute prin programe europene au dus la creşterea numărului de rromi care au învăţat carte şi o meserie. Tocmai au absolvit în jur de 45 de persoane cursurile de tinichigiu auto şi tâmplar dulgher la Deva, Hunedoara şi Criscior. De asemenea, 57 de rromi trec printr-un proces de aşa-zisă alfabetizare în şase locaţii din judeţ. După cum se ştie, la licee şi şcolile de arte şi meserii se pot cere câte două locuri pe clasă pentru rromi. Din păcate, pentru că nu au existat rezultate prea bune la testele naţionale doar 32 de elevi de etnie rromă s-au înscris în anul şcolar prezent la liceu sau la o şcoală de meserii. Pe de altă parte, circa 300 de elevi învaţă limba romani. Cinci mediatori şcolari angajaţi de consiliile locale din Hunedoara, Geoagiu, Orăştie şi Petroşani ţin legătura cu şcoala, familia şi comunitatea, astfel încât numărul abandonurilor şcolare să scadă. Avem încă mult de lucru, cred că e nevoie de încă 20 de ani pentru ca rromii să fie complet integraţi în societate”.
Marginalizaţi
Rromii din judeţul Hunedoara se consideră încă marginalizaţi. Costică Băţălan spune că au existat cazuri de discriminare voalată în şcoli: „Au fost şi situaţii în care, de exemplu, elevii rromi au fost izolaţi în ultima bancă, lucru care a dus la scăderea încrederii în sine. De asemenea, ştiu că o profesoară i-a şi zis unui elev: . Desigur că există reticenţă şi din partea cealaltă. Rromii se izolează şi nu vor sau nu pot să comunice cu populaţia majoritară. Încet, încet vor dispărea şi acestea”. Pe de altă parte, sentimentul de marginalizare şi teama îi fac pe mulţi dintre rromi să îşi nege apartenenţa la această etnie. Consilierul prefectului pentru problemele rromilor, Corina Copeţi, spune că mulţi ţigani şi-au negat apartenenţa la această minoritate temându-se încă pentru viaţa lor: „Chiar am întâlnit personal astfel de cazuri. Îmi spuneau că s-au declarat români la recensământ pentru că le este teamă că vor fi deportaţi la Bug (n. red.: aproximativ 25.000 de rromi au fost deportaţi în Transnistria în 1942, din ordinul mareşalului Ion Antonescu, iar 11.000 dintre aceştia au murit) dacă spun că sunt rromi. Pe de altă parte, unii consideră că dacă îşi ascund apartenenţa nu vor mai fi marginalizaţi. Important este să-i determinăm să meargă la şcoală, să îşi facă acte de identitate şi să meargă la medic. Timpurile în care se întâmplau lucruri îngrozitoare dacă aparţineai unei etnii au trecut şi rămân istorie. Acum important este ca şi rromii să se integreze”.
Mizerie
O mare problemă cu care se confruntă, de asemenea, rromii este cea legată de accesul la serviciile sanitare. De regulă, o familie de rromi numără în jur de şase - şapte persoane, care trăiesc în condiţii improprii, fie că este vorba despre colonii de cocioabe din pământ, fie că este vorba despre apartamente insalubre, situate în cartierele mărginaşe ale oraşelor. Adesea, aceste locuinţe sunt lipsite de curent electric, apă potabilă şi gaz, ceea ce face imposibilă păstrarea unei igiene elementare şi creşte riscul de îmbolnăviri. În acelaşi timp, rromii refuză de cele mai multe ori să se prezinte la medic. Din acest motiv în judeţ au fost angajaţi doi mediatori sanitari, dar numărul acestora este insuficient. Pe de altă parte, autorităţile sanitare încearcă să le determine pe femeile însărcinate să se ducă la consult. „Încă sunt destule de făcut în această direcţie şi nu putem spune că avem rezultate remarcabile, dar ne străduim”, spune Corina Copeţi. Pe de altă parte, lipsa actelor de identitate a determinat autorităţile locale să meargă în coloniile sărace de rromi şi să le întocmească pe loc cărţi de identitate şi certificate de naştere copiilor.
Personalităţi de etnie rromă
Ştefan BĂnicĂ, actor,
Ştefan Bănică jr. (din partea tatălui), actor şi cântăreţ
Ion Voicu, violonist
Mădălin Voicu (din partea tatălui), dirijor
Jean Constantin, actor,
Nae Lăzărescu, actor,
Bănel Nicoliţă, fotbalist,
Johnny Răducanu, muzician,
Fărâmiţă Lambru, lăutar,
Barbu Lăutaru, lăutar,
Nelu PloieŞteanu, lăutar
Adrian Simionescu (Adrian Copilul Minune), manelist
Florin Cioabă, aşa-zisul rege al ţiganilor
Iulian Rădulescu, aşa-zisul împărat al ţiganilor
„Nu contează culoarea!”
de Monalise Hihn
Corina Copeţi este din anul 2001 consilier al prefectului pe probleme de rromi. Absolventă a Facultăţii de Inginerie din Hunedoara, Corina Copeţi studiază acum şi Dreptul, contrazicând astfel ideile preconcepute potrivit cărora rromii nu vor să înveţe. În plus, ea provine dintr-o familie care nu a acceptat ca unica fiică să se căsătorească de la o vârstă fragedă şi crede că succesul în viaţă nu stă în culoarea pielii sau a ochilor. Deşi spune că a simţit în multe rânduri din partea populaţiei majoritare un soi de discriminare indirectă, ea consideră că important e să te lupţi pentru drepturile tale şi să nu te laşi copleşit de astfel de răutăţi.
Cum ai ajuns să urmezi două faaucultăţi?
În primul rând, fac parte dintr-o familie căreia i-a plăcut să meargă la şcoală. Contrar a tot ceea ce se spune despre rromi, uneori justificat, alteori nu, nouă ne-a plăcut şcoala. Tatăl meu a fost maistru - instructor la un liceu în Hunedoara, iar mama a lucrat şi ea ani buni în panificaţie. Ne-au învăţat de mici că fără şcoală nu ai cum să reuşeşti în viaţă. Eu am urmat Facultatea de Inginerie din Hunedoara, unul dintre fraţii mei a absolvit două şcoli postliceale, iar celălalt a fost şi el doi ani student, dar din cauza unei infirmităţi auditive a renunţat la facultate, dar imediat ce problema se va remedia îşi va continua studiile. Eu am decis să mă înscriu şi la a doua facultate, pe care o plătesc, şi nu beneficiez de vreo facilitate, cum ar fi locurile speciale pentru romi, cum nu s-a întâmplat nici la prima. Am vrut să demonstrez că se poate. Eram într-o concurenţă cu rudele mele. Multe dintre ele au absolvit facultăţi şi astăzi sunt profesori, ingineri şi avocaţi. Nu contează culoarea pielii sau a ochilor dacă vrei cu adevărat să devii cineva, să faci ceva cu viaţa ta.
Eşti căsătorită cu un român de etnie maghiară. Ai simţit ostilitate din partea familiei lui atunci când s-a decis să îţi ceară mâna?
Nici vorbă! Familiile noastre se cunoşteau, noi am fost colegi, mamele erau colege. Nicio clipă n-a interesat pe nimeni etnia, ci caracterul omului cu care vrei să trăieşti o viaţă. Soţul meu mă sprijină atât de mult încât unii ar crede că se simte mai ataşat de etnia rromilor decât sunt mulţi dintre cei care aparţin acestei minorităţi. A acceptat chiar să intre de două ori în concediu paternal pentru ca eu să-mi pot continua munca. Insistă ca băieţii noştri să cunoască obiceiurile şi tradiţiile etniei rromilor.
În familie lucrurile îţi merg din plin, dar în viaţa de zi cu zi ai simţit intoleranţă şi discriminare din partea celor din jur?
Am simţit-o în mod indirect. În faţă nimeni nu a avut curajul să-mi arunce vreo vorbă grea, dar am auzit în spate comentarii de genul „de ce ţiganca asta poate şi eu nu?!”. Uneori
m-am supărat, dar apoi am stat şi m-am gândit că eu am reuşit în viaţă, iar vorbele acelor persoane nu pot decât să îmi facă plăcere, pentru că astfel mi se recunosc meritele. Am învăţat că nu trebuie să mai pun la suflet nimic şi să merg înainte. Important este să fii om! Acest lucru îi învăţ în fiecare zi pe copiii mei.
Originile rromilor
Rromii (popular - ţiganii) sunt un grup etnic care poate fi găsit în aproape toată Europa, dar, mai ales, în România, Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Grecia şi Serbia. După istoricul Neagu Djuvara, numele de „ţigani” este derivat din grecescul athinganein (tradus: „a nu se atinge”), plasându-i astfel pe rromi în rândul celor respinşi de societate în acea vreme. Ţiganii sunt originari din nord-vestul Indiei. Ei făceau parte din casta kshatria (militară) a rajputilor. Limba lor făcea parte din ramura indo-ariană a familiei de limbi indo-europene. Ţiganii au migrat în Iran şi în Asia Mediteraneană, începând din secolul al V-lea, apoi în Imperiul Bizantin în secolul al IX-lea, de unde au pătruns în sud-estul şi centrul Europei în secolele al X-lea - al XIV-lea, ca şi în Nordul Africii. În secolul al XV-lea au pătruns în Europa Apuseană (în special în Peninsula Iberică), iar din secolul al XIX-lea în cele două Americi. Sunt semnalaţi în ţările române în secolul al XIV-lea, fie ca meşteşugari liberi (fierari, aurari, rudari, spoitori, căldărari, cântăreţi etc.), organizaţi în şatre, fie ca robi boiereşti, domneşti sau mănăstireşti. În secolul al XIX-lea, sub influenţa ideilor liberale ale Revoluţiei de la 1848, toţi oamenii au fost declaraţi liberi şi egali, robia ţiganilor fiind definitiv abolită în 1856. Prima atestare documentară a rromilor de pe teritoriul României actuale, datează din anul 1385, când domnitorul Ţării Româneşti, Dan I, dăruieşte Mănăstirii Tismana posesiunile care aparţinuseră mai înainte Mănăstirii Vodiţa de lângă Turnu Severin , posesiuni primite de la unchiul său Vladislav I, între care şi 40 de sălaşe de „aţigani”.
Abonaţi la venitul minim garantat
Un sfert dintre rromii din satul Râu de Mori au plecat în Italia, Anglia, Germania şi Spania. Cei care au rămas acasă primesc venitul minim garantat şi ajutoare pentru încălzire. Primarul comunei Râu de Mori, Niculiţă Mang, spune că din cei 340 de beneficiari ai venitului minim garantat în jur de 280 sunt de etnie rromă: „În fiecare an cam zece la sută din bugetul comunei se duce pe banii destinaţi venitului minim garantat. Avem un buget de 3,7 milioane de lei pe an, iar din acesta 300 de mii merg pe aceste ajutoare. 90 la sută dintre beneficiari sunt de etnie rromă. Vreo 10 familii trăiesc într-o sărăcie greu de închipuit. Încercăm să le dăm nişte panouri de la barăci muncitoreşti să-şi facă măcar un acoperiş deasupra capului. E drept că sunt şi vreo trei familii de rromi care au case cu etaj, dar legea le permite să beneficieze de ajutor atât timp cât nu au niciun venit. Oricum şi legea aceasta s-a modificat, iar persoanele care nu îşi fac orele de muncă în folosul comunităţii nu îşi vor mai primi banii dacă nu prestează toată perioada obligatorie. Înainte dacă făceau jumătate din ore primeau jumătate din bani. Acum nu vor mai primi nimic”.
Ţigan bogat, ţigan sărac
de Ciprian Iancu
Industrializarea comunistă a adus în judeţ şi rromi cu miile, pe lângă cei care s-au aşezat aici mai devreme. Exemplu clasic de colonie înfiinţată este cea de la Hăşdat, la marginea sudică a oraşului Hunedoara, în anii 60. Tot cam pe-atunci a apărut o altă colonie de rromi celebră - colonia muzicanţilor de la Geoagiu. Mai timpurie şi mult mai săracă este cea de Blăjeni, numită Berlin.
„Regii” din Hăşdat
Colonia din Hăşdat este destul de tânără, nu are mai mult de 40 de ani de când a fost înfiinţată. Ca orice aşezare „tânără” este şi „arătoasă”. Zona este dominată de şase-şapte palate ai căror proprietari nu vor în ruptul capului să schimbe o vorbă cu tine, când îi întrebi cum au reuşit să-şi ridice ditamai casa, cu turnuleţe multe că nici nu le poţi număra dintr-o privire. Soluţiile la care s-a apelat cel mai des au fost doar două: unii au avut norocul să li se nască pruncii în Anglia, aceştia fiind automat consideraţi cetăţeni englezi, beneficiind de aceeaşi alocaţie ca orice alt copil de acolo, adică în jur de 2.000 de lire sterline: alţii au adunat şi continuă să adune bani frumoşi din cerşit. Aşa se face că jumătate dintre „castelele” de la Hăşdat s-au ridicat din mila oamenilor care au aruncat câte un bănuţ „oropsiţilor” întinşi pe asfalt, prin Deva ori Hunedoara. Rromii din Hăşdat sunt înstăriţi faţă de ceilalţi din judeţ, şi, în plus, bine organizaţi. Au şi acum un bulibaşă, iar când apar conflicte interne se apelează la judecata ţigănească. La Hăşdat se mai păstrează şi tradiţia căsătoriilor la vârste fragede, fata fiind plătită de părinţii peţitorului cu aur, sau „euroi”.
Sărmanii „berlinezi”
Mai bine de 100 de suflete de rromi trăiesc şi astăzi în locul numit Berlin, undeva aproape de drumul spre satul Buceş. Oamenii trăiesc din ce pot şi supravieţuiesc în case care seamănă mai mult a colibe care stau să se prăbuşească. Unele se afundă în pământ, dacă au norocul să scape de torenţii care se formează ori de câte ori plouă abundent pe coasta dealului ce străjuieşte locul.
Numele coloniei pare-se că provine din al doilea război mondial. Atunci, spun bătrânii locului, aici au „iernat” câteva plutoane de soldaţi ruşi care, sătui de urmărit trupele naziste ar fi spus: „Nu mai e mult până la Berlin. De fapt, pentru noi, aici e Berlinul”. „Urmele” trecerii soldaţilor ruşi pe aici se văd şi acum. Mare parte dintre rromii din „Berlinul hunedorean” au tenul deschis, ochi albaştri şi părul blond, dar vorbesc şi se poartă la fel ca fraţii lor bruneţi, cu ochii negri. Majoritatea „berlinezilor” trăiesc din ajutoarele sociale şi, când vine vorba de a se tângui din cauza lipsurilor sunt, parcă, mult mai talentaţi decât ceilalţi. Într-un fel au şi dreptate. Cel mai probabil, „Berlinul românesc” este singurul loc din ţară în care vezi case cufundate în pământ până la tocul geamului, cu tavanul sprijinindu-se pe un dulap.
Săraci, dar informaţi
Aproape 100 de case, nu aşa de mari ca la Hăşdat, dar nici colibe de carton cum sunt cele de la Berlin, formează „colonia muzicanţilor” din Geoagiu. Cei 700 de localnici se pot situa la mijloc, între cei din Hăşdat şi cei din „Berlinul românesc”, ca nivel de trai. Pe lângă ajutorul social, rromii în putere mai câştigă un ban muncind cu ziua în agricultură. Câteva zeci au chiar slujbe stabile. Indiferent de venituri însă, aproape toate familiile din „colonia muzicanţilor” au televizor cu multe programe. Cei mai „înstăriţi” şi-au „tras cablu” cu ceva ani în urmă. Cei care nu şi-au permis taxele de instalare, au primit cu două mâini antenele oferite de platformele TV digitale cu transmisie prin satelit şi acum se laudă că au de două ori mai multe programe decât vecinii lor pe care-i invidiau că au avut bani de „cablu” şi care recepţionează doar 28 de canale. Ştirile, telenovelele şi meciurile de fotbal sunt cele mai vizionate programe în colonia rromilor de la Geoagiu.
Nea´ Bela, lăutarul
de Ciprian Iancu
Bela Zselnyan este rrom şi nu-i este ruşine să o spună, mai ales că este unul dintre cei mai apreciaţi instrumentişti ai judeţului. S-a născut cu aceeaşi soartă a rromului sărac, dar a reuşit să o învingă. Duce un trai obişnuit, ca orice român de rând, şi, după o viaţă de muncă cinstită, a reuşit să se realizeze prin copiii săi, două fete şi doi băieţi. Din patru copii, doi au absolvit deja Conservatorul, iar al treilea este pe cale să-şi obţină diploma în domeniul muzicii. Mai mult, are şi două nepoate care promit să devină soliste adevărate, pentru că-n familia lui Bela, talentul muzical se moşteneşte garantat. Nici el nu se poate lăsa de cântat, cu toate că de câţiva ani nu mai aude bine.
Nea´ Bela s-a născut în 1941, în satul Viile Tecii din comuna bistriţeană Teaca. Provine dintr-un neam de ”ţigani unguri”, după cum singur spune. Până la opt ani nici nu ştia să vorbească româneşte. Pe la 9 ani a fost cules de pe uliţă de dascălul satului şi dus la masa de prânz cu ceilalţi elevi, ai căror părinţi au avut grijă să-i dea la şcoală. Până la urmă s-a înscris şi el la şcoală şi, de voie, de nevoie, a învăţat româneşte. An de an a fost premiantul clasei. La 14 ani, tatăl său a murit. Bela a plecat la o mătuşă stabilită-n Petroşani. Aici s-a angajat în construcţii şi, în paralel cu munca, a urmat şi Şcoala Populară de Arte. După aceea s-a făcut şofer profesionist cu acte-n regulă. Opt ani a muncit ca şofer, iar în 1970 a devenit muzician profesionist la Ansamblul Haţegana din Hunedoara. Pentru nea´ Bela au urmat 20 de ani de turnee, spectacole, repetiţii, două decenii în care a făcut ce i-a plăcut şi a mai şi câştigat bani din asta.
Viaţa grea
În anii ce au urmat Revoluţiei, Ansamblul Haţegana s-a destrămat şi a fost refăcut pentru scurte perioade de timp sub patronajul mai multor organizaţii. Nea Bela a fost membru de fiecare dată. Fără el şi braciul său (un instrument aproape similar viorii clasice, dar de dimensiuni uşor mărite şi cu tonalităţi mai scăzute - n.red), nu se putea. Între timp devenise şi un fel de impresar al orchestrei Haţegana. Fiecare membru era plătit în funcţie de realizări, iar Bela trebuia să aibă grijă ca fiecare să aibă ce duce acasă, după un turneu. „Au fost şi turnee în care am venit acasă aproape cu mâna goală, dar a fost frumos. Am cântat cu solişti mari, de la Irina Loghin şi Benone Sinulescu până la Ion Dolănescu şi Maria Ciobanu”. Vremurile, pentru nea Bela au devenit şi mai grele prin 1997 când a rămas fără slujbă. S-a angajat portar la Spitalul din Hunedoara. Stând de pază la intrarea în spitalul mare (loc în care se forma un curent insuportabil), după doi ani s-a trezit că nu mai aude bine. Doctorii au stabilit că 50 la sută din auz i s-a diminuat, dar nea Bela nu s-a lăsat: „Am primit un aparat auditiv, până la urmă. Acum e stricat, poate o să primesc altul, dar şi-aşa, fără aparat, mă descurc. Nu greşesc. Mi-e de-ajuns să aud două-trei măsuri din melodie că eu ştiu ce am dup-aia de lucru”, spune bătrânul muzicant.
Prejudecata şi educaţia
Nea´ Bela spune că de prea multe ori în viaţă s-a simţit discriminat pentru simplul fapt că este rrom. Asta cu toate că, tot timpul, în casa lui a fost plăcut şi curat, peste tot s-a purtat îngrijit tot timpul şi, mai presus de toate, are patru copii pe care i-a ajutat să se aşeze fiecare la casa lui. „De când eram tânăr şi cântam pentru şefii vremurilor auzeam vorbe de genul . Se întâmpla asta chiar şi la recepţiile cu pretenţii, la care participau Maurer sau Ceauşescu. Eu am reuşit să trec peste astfel de momente, în care simţeam că sunt foarte clar marginalizat. Alţi colegi de-ai mei au suportat cu greu. Nici acum lucrurile nu stau mai bine. Ţiganii nu mai sunt vruţi la televizor şi vă dau un exemplu din sfera mea de activitate: Valerica Ianoşi - Marian şi Viorica Brânduşan - Lupo au albume înregistrate cu noi, cu mine şi cu fii mei, dar când apar la televizor, doi români apar în spate ca instrumentişti. E nedrept”. Bela Zselnyan nu pare însă profund marcat de nedreptăţile care încă i se fac. Îşi primeşte pensia sa de 470 de lei în apartamentul său îngrijit din Hunedoara, se mai joacă
de-a muzica împreună cu nepoatele sale şi, când mai este chemat la o cântare, răspunde afirmativ cu plăcere.
Muzica - moştenire de familie
Dintre cei patru copiii ai familiei Zselnyan, trei trăiesc şi acum mai mult prin şi din muzică. Magdalena, fiica cea mare, a cântat şi ea, ca solistă vocală multă vreme, la Clubul Constructorul din Hunedoara, dar „s-a lăsat”. Adrian este în ultimul an la Conservator şcoală pe care mezinii familiei, Tiberiu şi Claudia, au absolvit-o deja de câţiva ani, iar acum sunt profesori de muzică în Deva, respectiv Hunedoara. Dintre cei şase nepoţi ai săi, vor mai apare două nume de scenă: Ancuţa Zselnyan, în vârstă de 15 ani, deja solistă la Casa de Cultură din Hunedoara şi Lavinia, de cinci ani, care are deja un CD cu muzică populară şi cu orchestraţie semnată de instrumentiştii familiei, Bela, Tibi şi Adi. Toţi cântă doar muzică populară. În familia lor, maneliştii sunt „oameni care mai mult strică muzica”.
