Săptămâna 15 – 21 martie 2007, numărul 227

REPORTAJ

„Medicina e un stil de viaţă”


Oana Bimbirică


Medicul Raed Arafat se numără printre puţinii cetăţeni străini, adoptaţi de România, care nu au nevoie de foarte multe cuvinte de prezentare. Palestinian de origine, Arafat a plecat de acasă la o vârstă foarte fragedă, atras de magia salvării de vieţi omeneşti. Şi-a dorit de mic să ajungă medic de urgenţă, iar România a fost ţara în care, Raed Arafat a putut să trăiască doar pentru pasiunea sa. La aproape 30 de ani de la rostirea primelor cuvinte în limba română, medicul palestinian se identifică, plin de mândrie, cu SMURD, un serviciu de urgenţă pe care „l-a moşit” cu dragostea părintelui care a aşteptat o viaţă să aibă un copil. Iar pentru că o pasiune se trăieşte arzător şi până la sfârşit, medicul Raed Arafat continuă să dezvolte SMURD, încercând să-i înveţe pe români că servicii medicale de calitate pot fi obţinute şi fără tradiţionala şpagă.



Aţi ajuns în România din întâmplare, deoarece aceasta a fost ţara care v-a acceptat dosarul pentru studiile medicale. Cum v-aţi adaptat regimului comunist de atunci, având în vedere că eraţi student străin?

În anul 1980 -1981, mi-am depus dosarul de studii. După ce am ajuns în România, am urmat studiile de limbă română la Piteşti, iar, apoi, am absolvit Medicina la Cluj-Napoca. Specialitatea anestezie-terapie intensivă am făcut-o atât la Cluj-Napoca, cât şi la Târgu Mureş, pentru ca, în 1990, să mă stabilesc în oraşul de pe Mureş. A fost foarte dificilă adaptarea: de la mâncare, la acces la servicii, totul era foarte dificil, dar m-am descurcat. Medicina era mai importantă decât orice pentru mine. Am vrut să mă specializez pe medicină de urgenţă, însă această specializare nu era disponibilă în România, motiv pentru care am făcut ATI, iar, apoi, m-am profilat pe medicină de urgenţă.

Cum vă explicaţi atracţia faţă de medicina de urgenţă?

E o pasiune. Cum explică omul o pasiune? Foarte greu. Cândva s-a întâmplat ceva care m-a făcut să am această pasiune. Am fost influenţat, poate, de nişte filme pe care le vedeam pe vremea când eram copil şi de alte chestii. A fost o pasiune pentru mine, nu este o slujbă, ci un stil de viaţă, pe care vreau să-l duc mai departe. Nu-mi aduc aminte când am început să-mi doresc să fac medicină de urgenţă. Pur şi simplu, nu-mi amintesc. Cred că dintotdeauna.

V-aţi adaptat la realităţile din România, la stilul de viaţă şi la mâncarea românească?

Sunt vegetarian. Nu am fost de la început aşa, ci am devenit acum patru ani, pentru că aşa am vrut eu. Carnea nu a fost un element important pentru mine niciodată. M-am hotărât aşa, dintr-o dată, mai ales că mie nici nu-mi place să văd animale moarte, ca să nu mai vorbim să le şi mănânc. Acum, mai mănânc cel mult peşte. Nu am avut probleme cu adaptarea la mâncarea românească. Îmi place foarte mult mămăliga cu brânză şi cu smântână. Chiar dacă unii ar putea crede altceva, faptul că sunt vegetarian nu are nimic de a face cu religia mea, cea musulmană. Nu am fost şi nu sunt, nici acum, un practicant al acestei religii. Cred în existenţa unui creator, dar atât.

Spuneţi-mi un lucru care vă place foarte mult la români şi la România, dar şi unul care nu vă place deloc.

România îmi place ca şi ţară, e superbă, iar românii sunt prietenoşi, sunt o populaţie tolerantă în cadrul căreia te poţi integra foarte bine. Ambele chestii sunt motive care îndeamnă un străin să rămână în România. Încă mai trebuie lucrat foarte mult la cultura de muncă, să spun aşa. Nu pot să spun că ea nu există, pentru că atunci când românii merg în străinătate, toată lumea îi laudă, că lucrează bine. Problema este că în ţară, toată lumea zice că nu face aia şi aia pentru că nu este plătit bine. E o abordare greşită, după părerea mea. Dacă am munci mult mai bine, chiar dacă suntem plătiţi, iniţial, un pic mai prost, asta ar face să se dezvolte lucrurile şi să avem şi bani mai mulţi să plătim oamenii.

Aţi mai fost acasă, în Palestina, de când v-aţi stabilit în România? Cât de des mergeţi în ţara natală?

Bineînţeles că am fost. Mama mea, fratele meu şi restul familiei se află acolo, în Nablus, oraşul meu natal. Ultima oară când m-am văzut cu familia mea a fost în anul 1998, însă nu în Palestina. Îmi este foarte dor de acele locuri şi de rudele mele. Nu m-am gândit să-mi aduc familia în România, pentru că ei nici nu vor să vină. Să vii să stai într-o ţară trebuie să ai un motiv, să munceşti, să faci ceva. Mama, de exemplu, dacă aş aduce-o aici, ce va face, cu cine va sta, pentru că eu nu sunt aproape niciodată acasă.

Cum vedeţi rezolvarea veşnicului conflict dintre Israel şi Palestina?

Să stea amândouă părţile la masă, să discute şi să lase deoparte interesele şi restul porcăriilor. Să-şi dorească să rezolve conflictul. Însă, eu cred că este foarte dificil, pentru că în spatele acestui conflict există multe interese pentru ambele părţi. În acelaşi timp, trebuie să se înţeleagă că nu poţi menţine o populaţie, cum e cea palestiniană, o lungă perioadă de timp, fără drepturi şi într-o situaţie de trai sub demnitatea unui om. Eu zic mereu că dacă pui o pisică într-o cameră, o închizi şi nu-i dai mâncare sau apă, rişti ca, atunci, când intri în cameră să sară la tine şi să te zgârie. Asta se întâmplă acolo. Omorâtul oamenilor nu rezolvă problemele, ci le agravează.

V-aţi întemeiat o familie în România?

Nu, pentru că nu aveam cum şi nu era posibil la modul şi la programul de lucru pe care îl am eu. Nu a fost o prioritate pentru mine. Iar din moment ce, zi şi noapte, eşti plecat de acasă, nu prea e posibil să ai grijă de o familie. Casa mea arată de parcă ieri am intrat în ea. Întemeierea unei familii ar fi însemnat pentru mine fie să-mi neglijez pasiunea, fie să-i fac pe cei apropiaţi să sufere pentru că nu eram lângă ei. Am preferat, momentan, pentru că nu spun că nu voi avea în viitor o familie, să fac medicină liber şi să nu car familia după mine, pe drumuri. Îmi place libertatea, dar nu exclud întemeierea unei familii în viitor.

Cum aţi caracteriza sistemul sanitar românesc? Ce părere aveţi despre serviciile medicale din România?

Sistemul sanitar are părţi bune şi părţi rele care sunt în curs de rezolvare, dar are şi părţi care necesită foarte mult timp pentru a fi puse la punct. Una dintre acestea este mentalitatea unora dintre colegii noştri. Trebuie să treacă timp, pentru că românii încă privesc sistemul sanitar din anumite puncte de vedere care în lume s-au schimbat demult. Sistemul de urgenţă din România, acum câţiva ani, în ansamblu, ar fi meritat nota unu, dar acum, în unele părţi, variază între nota patru şi şase. Ca să atingi o notă bună, încă mai e de lucrat şi se lucrează: cu dotări, cu pregătire de personal, cu creşterea capacităţii de intervenţie. Este în creştere, dar încă nu a atins nivelul în care să spunem că avem un sistem de urgenţă de calitate, perfect pentru populaţie.

Cum s-a născut SMURD în România?

A apărut, în primul rând, o echipă de intervenţie la Târgu Mureş, după o încercare eşuată la Cluj. De acolo, încet-încet s-a dezvoltat, cu sprijin din afară, cu o maşină, o ambulanţă şi cu alte lucruri şi ne-am trezit că avem SMURD. Echipamentele au fost donate de colegii din afară. Nu a fost planificat să fie aşa. Am vrut să avem o echipă la Târgu Mureş cu care să ajungem la bolnavii grav şi să-i asistăm. De acolo s-a ajuns la ceea ce avem acum. SMURD există, în acest moment, în zece judeţe, cu tot cu Bucureşti.

Cum rezolvăm treaba cu şpaga dată medicilor?

E o problemă de mentalitate, însă aici trebuie să spun că indiferent de justificările care se găsesc pentru această practică, a da ceva necesită două „capete”: cel care ia şi cel care dă. „Capătul” care dă s-ar putea să fie mai rău decât cel care ia. Cel care dă, dacă a fost silit să dea, e foarte rău că nu a mers să zică undeva că există cineva care îl obligă să dea bani. Dacă nu a fost silit să dea, atunci deja e problemă de mentalitate că doar oferind bani, reuşeşti să obţii nişte drepturi pe care nu le ai, să ajungi la rând înainte sau altceva. Ca să elimini acest obicei, trebuie tratate ambele „capete”. Din nefericire, mai peste tot, când e vorba de mită şi corupţie, noi ne uităm doar la partea care a primit şi o uităm pe cealaltă. De multe ori, cel care a primit, nu a pretins, ci a primit, pentru că i s-a oferit.

Medicii de la serviciul SMURD iau şpagă?

Cel puţin, în judeţul Mureş şi în altele pe care le cunosc foarte bine, nici medicii, nici pompierii sau paramedicii, nu întind mâna şi nu primesc nimic de la bolnavi. În Târgu Mureş pot să vă garantez că nu se primeşte absolut nimic, nici la SMURD, nici la UPU (n.red. Unitatea de Primire a Urgenţelor). Dacă se întâmplă să facă acest lucru cineva, rezultatul e foarte cunoscut la noi. Este dat afară în următoarele două minute. Este un obicei local, care se practică şi sunt deja două persoane care au fost concediate rapid pentru asemenea practici. Numai zilele trecute, un medic rezident din Târgu Mureş s-a trezit cu o sumă de bani în buzunar, pe care n-a simţit-o când i-a fost strecurată. S-a dus şi a returnat banii persoanei care i-a dat-o, pentru că şi-a dat seama, ulterior, cine a fost.

Vă gândiţi să introduceţi acest obicei şi în alte judeţe unde există SMURD?

Nu depinde de noi acest lucru. Nici nu mi-am propus să fac acest lucru ca o misiune. Vreau ca unităţile SMURD şi cele care lucrează cu pompierii să respecte acest lucru. Pentru că, în momentul în care ai întins mâna pentru a lua banii bolnavului, ai distrus numele SMURD-ului. Iar acest lucru se poate întâmpla şi din cauza unei singure persoane care a încălcat această regulă.

Care sunt cele trei calităţi pe care trebuie să le aibă un angajat al SMURD?

Să fie devotat, sincer şi să ţină la oamenii cărora trebuie să le salveze viaţa. Să fie total dezinteresat şi să îşi trateze în mod egal semenii.



Săptămâna 15 – 21 martie 2007, numărul 227