Săptămâna 22 – 28 martie 2007, numărul 228

SPECIAL

Ieri „miner”, azi emigrant

Monalise Hihn

În urmă cu aproape 18 ani, în judeţul Hunedoara mai bine de jumătate din forţa de muncă activă era angajată în minerit şi siderurgie. Astăzi, în judeţ au mai rămas doar aproximativ 11.800 de mineri şi circa 2.000 de siderurgişti. Piaţa muncii din judeţ s-a modificat spectaculos în acest interval de timp, iar acum se confruntă cu un deficit de forţă de muncă mai ales în construcţii. Ultimele statistici arată că în judeţ există 213.900 de persoane apte de muncă, dar numărul celor care lucrează în mod efectiv nu poate fi stabilit cu exactitate. În evidenţele Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Hunedoara sunt înregistraţi 12.896 de şomeri, dar un număr de aproximativ 93.000 de persoane nu se regăsesc în declaraţiile de şomaj, ceea ce duce la concluzia că aceste persoane fie sunt plecate din ţară, fie lucrează la negru sau îşi câştigă existenţa din agricultură.

Piaţa muncii din judeţul Hunedoara a cunoscut o transformare spectaculoasă în ultimii 18 ani. Minerii şi siderurgiştii care dădeau ţării cărbune şi oţel au fost nevoiţi să se reorienteze spre alte meserii, după ce, începând cu anul 1997, mai bine de 80 de mii dintre ei au fost disponibilizaţi. La ora actuală, în judeţ există un deficit de forţă de muncă, dar şi foarte multe slujbe care rămân neocupate. De altfel, judeţul Hunedoara ocupă de câteva săptămâni bune locul întâi pe ţară la numărul de locuri de muncă vacante.

Hunedoara în era post - siderurgie

La începutul anului 1990, în combinatele siderurgice de la Hunedoara şi Călan erau angajate în jur de 25.000 de persoane. Şapte ani mai târziu au început disponibilizările de personal, încheiate la sfârşitul anului 2003. La Călan combinatul a fost pus pe butuci de politica păguboasă a tuturor guvernelor care s-au succedat la conducerea României. Hunedoara a fost salvată in extremis, dar numărul celor care mai lucrează astăzi în acest domeniu nu mai atinge 2.000 de persoane. Şefa Agenţiei Locale de Ocupare a Forţei de Muncă Hunedoara, Manuela Mihăescu, spune că 40 la sută din persoanele care sunt apte de muncă au părăsit oraşul şi lucrează cu acte în regulă sau la negru în străinătate: „Sunt sigură că aceste persoane au plecat în străinătate. Multe dintre ele provin şi din rândurile celor care au fost concediaţi la cerere din combinat. Estimez că între 8 - 10.000 de persoane sunt plecate afară”. Pe de altă parte, Manuela Mihăescu spune că din cei care au rămas în ţară şi au fost disponibilizaţi de la Siderurgica Hunedoara doar un procent de 7 - 8 la sută nu şi-au găsit un serviciu: „Să nu uităm că în combinat lucrau persoane care erau calificate. Acestea şi-au găsit mai uşor un serviciu după ce a expirat perioada în care au beneficiat de plăţi compensatorii şi ajutor de şomaj. În plus, cursurile de recalificare i-au ajutat pe mulţi dintre ei să îşi găsească un nou loc de muncă. Doar la ultimele cursuri au participat 98 de persoane, iar un sfert dintre ele erau din mediul rural”. La această oră în municipiul Hunedoara sunt înregistraţi 1422 de şomeri, din care 589 nu mai beneficiază de niciun sprijin din partea statului. În acelaşi timp, Manuela Mihăescu spune că încă există probleme cu munca la negru: „Sunt încă destule persoane care lucrează fără acte. Acest lucru este semnalat mai ales în construcţii, unde sigur este cea mai mare afluenţă de persoane care muncesc la negru. Acestea nu sunt înregistrate nicăieri şi nu plătesc taxe. Lunar sau chiar săptămânal oferim între 700 şi o mie de locuri de muncă. Adesea jumătate dintre ele se ocupă, dar mai există multe slujbe neatractive pentru şomeri. Ei se plâng de salariile mici şi de faptul că serviciile oferite sunt pentru necalificaţi”.

Femeile, la cablaje

Dacă până în 1989, femeile din zona Hunedoara lucrau fie în combinat, fie în fabricile de tricotaje sau încălţăminte din oraş, acum piaţa muncii le oferă şi varianta fabricilor de cabluri de la Deva, Orăştie şi pe cea din oraş. Paradoxal, mai mult de jumătate din forţa de muncă de la cele două fabrici de cabluri din Deva şi Orăştie provine de la Hunedoara. Pe de altă parte, forţa de muncă din domeniul lohn nu este stabilă. Manuela Mihăescu consideră că acest lucru se petrece din cauza politicii manageriale greşite pe care o adoptă aceste firme. Ea spune că legislaţia în vigoare prevede ca 20 la sută din totalul de personal angajat cu carte de muncă pe perioadă nedeterminată să fie şcolarizat, calificat la locul de muncă. Jumătate din costuri sunt suportate de agenţiile de ocupare a forţei de muncă, iar jumătate de angajatori. Odată şcolarizat, personalul nu mai poate părăsi firma timp de un an. „Astfel s-ar stabiliza forţa de muncă. Ducem muncă de lămurire cu angajatorii, dar aceştia ne spun că au o politică aparte, că îşi şcolarizează ei oamenii. Jumătate din forţa lor de muncă nu este calificată. Nu vor să îi califice, cu toate că se suportă jumătate din cheltuieli, iar cursurile s-ar putea desfăşura chiar în sediile lor. Din păcate, legislaţia în vigoare îi va obliga pe inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă să aplice sancţiuni în aceste cazuri”, afirmă şefa ALOFM Hunedoara. La Hunedoara, Orăştie şi Deva în cele trei fabrici lucrează în jur de şase mii de angajaţi, în majoritate femei. Şi angajatorii din acest domeniu nu prea găsesc forţă de muncă disponibilă, pe de o parte, iar pe de altă parte multe persoane care au încercat să îşi găsească un loc de muncă în acest domeniu s-au plâns de condiţiile grele. De altfel, în urmă cu un an, muncitoarele de la fabricile din Deva şi Orăştie au refuzat să intre în schimb, pentru că administraţia nu le majora salariile. În timpul grevei, angajatele declarau că sunt obligate să lucreze 12 ore pe zi. Interesant este că ele nu erau supărate pe administraţie, cât pe şefele de tură care le puneau să lucreze peste program. Cu o situaţie asemănătoare se confruntă şi domeniul confecţiilor textile, tricotaje şi pielărie. Pe de altă parte, multe dintre hunedorence refuză să lucreze pe salarii mici, de cel mult 150 de euro, şi pleacă în străinătate unde lucrează ca menajere, îngrijitoare, baby-sitter sau chelneriţe. Un salariu pentru astfel de activităţi se ridică la cel puţin 500 de euro pe lună.



Valea Plângerii

După 1997 Valea Jiului s-a confruntat cu grave probleme sociale. De atunci şi până în prezent, circa 35.000 de mineri şi-au pierdut locurile de muncă. Doar o parte dintre aceştia s-au pensionat. Şi din Valea Jiului se estimează că în jur de şase până la zece mii de persoane sunt plecate în străinătate. Pe de altă parte, Valentin Fulger, doctor în sociologie şi lector universitar la Universitatea din Petroşani, spune că, practic, mineritul în Valea Jiului a fost distrus cu bună-ştiinţă de Petre Roman, prin intermediul lui Radu Berceanu: „A fost vorba de răzbunare de partid. Abia mai târziu şi-au dat seama că restructurarea mineritului a costat mai mult decât dacă ar fi fost menţinut. Ar fi dispărut acele locuri de muncă pe cale naturală. Gândiţi-vă că în doi ani 80 la sută dintre minerii de la Livezeni se vor pensiona. Dacă facem un calcul, într-un an s-ar fi pensionat în medie 1.200 de persoane, în zece ani acele locuri de muncă ar fi dispărut. N-ar mai fi fost nevoie de toate acele plăţi compensatorii, ajutoare de şomaj, ajutoare sociale etc. Acei bani puteau fi folosiţi pentru crearea de alte locuri de muncă, de alternative pentru Valea Jiului”. Acum, în cele şase oraşe ale Văii Jiului sunt angajate în jur de 35.000 de persoane, din care doar 11.800 în minerit, în condiţiile în care în 1990 în zonă erau aproximativ 79.000 de salariaţi, din care 46.000 de mineri. Situaţia multor disponibilizaţi este încă dramatică. Mulţi au plecat spre locurile natale, în special în Moldova, de unde s-au întors după câţiva ani. Cei mai norocoşi dintre ei au apucat să se pensioneze, dar mulţi trăiesc din venitul minim garantat. În toată Valea Jiului sunt înregistraţi în jur de 4.000 de şomeri. Pe de altă parte, în zonă au fost alocate cele mai multe fonduri pentru lucrări comunitare, astfel încât după ce lucrează pe perioadă determinată de timp un astfel de angajat să poată beneficia din nou de ajutor de şomaj. Din păcate, strategiile de dezvoltare anunţate cu surle şi trâmbiţe de guvernanţi au rămas doar pe hârtie, iar Valea Jiului este una dintre cele mai sărace zone ale României.

Deva, prima la şomeri

Deşi conduce în topul localităţilor cu cei mai mulţi şomeri din judeţ, cu 1602, totuşi, aici este atrasă bună parte din forţa de muncă activă din Hunedoara, Simeria şi Călan. Primarul Devei, Mircia Muntean, spune că 15 la sută dintre angajaţii care lucrează la firmele din oraş fac naveta de la Hunedoara, cam 10 la sută vin din Simeria, iar cinci procente din Călan: „În zonă vor mai fi construite circa zece fabrici, aşa avem promisiuni. Deja există un deficit de forţă de muncă, dar eu am să încerc să-i determin pe tineri să se întoarcă acasă, să nu mai rămână în oraşele mari”, declară Mircia Muntean. Practic, acum situaţia este exact inversă decât înainte de 1989. Atunci, bună parte dintre deveni făceau naveta la combinatele siderurgice din Hunedoara şi Călan. Pe de altă parte, numărul mare de şomeri din Deva este rezultatul disponibilizărilor care au avut loc de la unităţile miniere care aparţineau de Minvest şi care şi-au închis porţile pe parcursul anului trecut, iar persoanele disponibilizate primesc încă plăţi compensatorii, ajutor de şomaj şi venituri de completare.

Multe meserii noi

Dacă până în anul 1989, Hunedoara era judeţul siderurgiştilor şi al minerilor, astăzi angajaţii îşi desfăşoară activitatea în 186 de meserii. Directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara, Vasile Iorgovan, declară că în doar doi ani şi oferta de cursuri pentru recalificare a crescut de la opt meserii la 30: „Piaţa muncii este într-o continuă mişcare la nivelul judeţului. Apar meserii noi, există deficit la altele care erau consacrate sau chiar unele dispar pur şi simplu. Cine mai are nevoie astăzi de cocsari?! În schimb, de webdesigneri - da. Trebuie să ne adaptăm, mai ales că românilor li s-a deschis parţial o piaţă extraordinară, iar în câţiva ani aceasta va fi complet liberă. Este vorba despre o piaţă de 480 de milioane de persoane, unde şi hunedorenii trebuie să îşi găsească locul, fie că au lucrat în minerit sau siderurgie”. Pe de altă parte, directorul executiv al AJOFM Hunedoara recunoaşte că salariile mici îi determină pe hunedoreni să plece: „Este obligatoriu ca angajatorii să crească salariile, dacă vor să îşi păstreze angajaţii. Altfel, aceştia vor pleca şi, din păcate pentru noi, vom pierde tocmai forţa de muncă calificată şi tânără”. La ora actuală salariul mediu net în judeţul Hunedoara este de 800 de lei.

Pensionările au adus deficit

Pensionările anticipate de personal au adus şi ele un deficit de forţă de muncă în judeţul Hunedoara din 1989 până în prezent. De altfel, şi în cazul multor astfel de persoane sunt recrutaţi cei care lucrează fără acte: „Oamenii s-au pensionat în jurul vârstei de 50 de ani, când încă erau apţi de muncă. Mulţi dintre ei încearcă să îşi completeze veniturile şi îşi găsesc de muncă fără acte”, spune directorul executiv al AJOFM. De asemenea, şi din rândurile şomerilor există persoane care muncesc la negru. În plus, multe dintre ele sunt plecate în străinătate. Iorgovan spune că a cerut sprijinul Poliţiei de Frontieră pentru depistarea unor astfel de cazuri, dar demersul său a rămas fără finalitate, iar acum, după deschiderea completă a graniţelor, nu mai există sorţi de izbândă ale acestui demers. În acelaşi timp, în câţiva ani şi judeţul Hunedoara s-ar putea confrunta cu o forţă de muncă îmbătrânită. Cu toate acestea, la nivelul judeţului Hunedoara cele mai multe probleme le au persoanele trecute de 45 de ani, care îşi găsesc mai greu un loc de muncă. De altfel, legea încearcă să-i protejeze pe aceştia oferind angajatorilor mai multe facilităţi la încadrarea în muncă pentru astfel de persoane. În acelaşi timp, vârsta de pensionare continuă să crească, iar bărbaţii vor rămâne în activitate până la 65 de ani, iar femeile până la 60.

Deficit în construcţii

Dacă în anul 1990 în construcţii lucrau în judeţ în jur de 23.000 de persoane, numărul acestora a ajuns acum la aproximativ 8.000 şi va continua să scadă datorită plecărilor masive în străinătate. În plus, deşi acest domeniu este în plină dezvoltare, cel puţin pentru lucrările de amenajare în locuinţe, proprietarii preferă să apeleze la persoane fizice şi să evite firmele de construcţii. Şi acestea preferă uneori să lucreze cu muncitori pe care îi plătesc la negru. De asemenea, mulţi dintre muncitorii hunedoreni au ales să lucreze în Israel, Spania sau Italia decât să se angajeze la firme din judeţ. Practic, acesta este sectorul care a avut cel mai mult de suferit în ultimii 15 ani în ceea ce priveşte forţa de muncă. Înainte de 1989 meseriaşii din construcţii ridicau în jur de 4.000 de locuinţe anual. Acum, deşi se construieşte destul de mult, nu prea există forţă de muncă pentru acest domeniu. Muncitorii necalificaţi în construcţii sunt cei mai căutaţi pentru angajări de către agenţii economici hunedoreni. Lunar, sunt oferite în medie câte 300 de astfel de locuri de muncă din care nu sunt ocupate nici jumătate. Salariile mici şi condiţiile de muncă îi îndepărtează de aceste slujbe chiar şi pe cei care trăiesc din venitul minim garantat.

POPULAŢIA 


HUNEDOARA		1990	1992	1996	2000	2002	2005

Populaţia activă	x	281900	290300	238900	217100	213900
Populaţia ocupată	276600	261500	259100	187900	195800	193800

2. NR. MEDIU SALARIAŢI	234940	194269	195993	126518	125099	118648
	- industrie	129538	108925	107452	63248	62098	55803
	- construcţii	23042	14410	15627	8919	9128	8281
	- transport	17780	12475	12443	7701	4999	4628
	- comerţ	18750	11975	21395	14215	15685	16848
	- învăţământ	8239	8404	8882	8384	8227	7698
Evoluţia populaţiei şi a numărului de salariaţi pe diferite domenii, în judeţul Hunedoara, în perioada 1990 - 2005

De la cocsari şi mineri, la recepţioneri

Ciprian Iancu

În 1997 o idee de birocrat bucureştean stârnea tot felul de reacţii, de la revolte stradale până la reacţii ironice, sau chiar amuzate: guvernanţii de atunci spuneau că minerii şi siderurgiştii disponibilizaţi pot fi uşor transformaţi în barmani-ospătari care să lucreze, normal, în domeniul serviciilor şi turismului. După un deceniu, ideea, cu oarecare modificări, nu mai pare chiar atât de... idioată, în sensul că judeţul îşi poate schimba eticheta din „zonă industrială” în „zonă turistică”. Potenţial are, totul depinde de factorul uman.


REPLICA a analizat împreună cu sociologul Constantin Nelega (foto) evoluţia forţei de muncă din judeţul Hunedoara, concluziile fiind, pe alocuri, suprinzătoare. Prima ar fi că statisticile, oricât s-ar dori ele de exacte, sunt, totuşi, diferite de cele făcute „pe vremuri”. Dacă înainte de 1989, datele erau raportate conform realităţii şi modificate în eşaloanele superioare de conducere doar ca să le fie pe plac liderilor vremii, acum se apelează la metoda întocmirii de studii pe baza unor eşantioane, metodă care generează marje de eroare de procente întregi. Totuşi, scăderea forţei de muncă în judeţul Hunedoara este mai mult decât evidentă, lucru observat şi de Constantin Nelega: „La această situaţie au contribuit trei factori importanţi: scăderea natalităţii, migraţia (în ţară, sau în afara ei) şi mortalitatea. Încă din 1993 avem spor natural negativ în judeţul Hunedoara. Apoi, şi-n ce priveşte migraţia, cred că fiecare primar de oraş ar spune că din localitatea sa sunt plecaţi peste hotare între 5.000 şi 10.000 de oameni, la muncă. Avem un exemplu recent: alegerile de la Petroşani unde prezenţa la urne a fost, pentru unii, suprinzător de scăzută (sub 50 la sută din numărul total de cetăţeni cu drept de vot - n.red.). O bună parte dintre petroşănenii cu drept de vot sunt plecaţi”.

Momentul - cheie

Se împlinesc deja 10 ani de la marea disponibilizare din Valea Jiului. Au trecut opt ani de la începutul disponibilizărilor masive din combinatele siderurgice. Perioada 1997 - 1998 a fost identificată de Constantin Nelega ca fiind momentul în care în mintea hunedorenilor s-a produs un declic: am început să renunţăm la noţiunea de stat paternal, obligat să ne asigure slujbe pe viaţă, pensii şi locuinţe şi am început să ne purtăm singuri de grijă: „Atunci, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială spuneau că, până la urmă, dinamica pieţei forţei de muncă va fi cea care va regla singură totul, dovadă că muncitorii din construcţii, cel puţin, sunt acum foarte căutaţi. În 1997 şi 1998 am început să ne dăm seama că nu putem continua la fel ca până atunci dar, totuşi, momentele de criză majoră au venit mai târziu, când salariile compensatorii s-au terminat, prin 1999, 2001 şi 2002”, spune Constantin Nelega. Sociologul consultat de REPLICA este de părere că, la momentul actual, judeţul Hunedoara nu mai poate fi etichetat nicicum, chiar dacă numai cu 10 ani în urmă era judeţul din care au plecat minerii la Bucureşti, sau în care protestau în stradă siderurgiştii. Totuşi, un brand al judeţului, peste 10 - 20 de ani, ar putea deveni turismul, mai ales că toate strategiile locale şi judeţene de dezvoltare se axează serios pe acest domeniu. „Am văzut cum a înflorit extraordinar zona Bran-Moeciu, zonă care tinde să rivalizeze cu Valea Prahovei. În Hunedoara putem destul de bine să avem aşa ceva pe valea Râului Mare. O altă zonă turistică ar fi cea dintre Geoagiu Băi şi Bozeş. O arie cu posibilităţi este cea de la Cinciş - Topliţa. Potenţial mare mai are şi zona Costeşti”, declară sociologul Constantin Nelega. Acesta punctează faptul că fenomenul migraţiei forţei de muncă peste hotare este foarte greu de cuantificat: statisticile oficiale arată 500.000 de români plecaţi, iar datele neoficiale indică peste 2 milioane, mai bine de un milion de români aflându-se în Spania. În opinia lui Nelega cel puţin 20.000 de hunedoreni sunt acum plecaţi să-şi caute norocul (într-un salariu mai bun) în străinătate: „Aceşti oameni au realizat că au libertatea de a alege o slujbă mai bine plătită şi au profitat de ea. Aşa se face că mii de hunedoreni sunt acum plecaţi. Unii se vor întoarce, alţii... nu se ştie. Poate că va trage şi România foloasele acestui fenomen, la fel cum le-a tras Iugoslavia, cu decenii în urmă”.

Primarul navetiştilor

Oraşul Călan a suferit, poate, cel mai mult de pe urma restructurării siderurgiei. Dacă la Hunedoara mai exista şi altceva în afară de CSH, la Călan aproape totul a depins de combinat. Primarul oraşului, Adrian Iovănesc, spune însă că şi aici punctul critic al crizei sociale a fost depăşit:

Este sau nu o falsă impresie că oraşul Călan este acum o localitate în care oamenii mai vin doar să doarmă, în rest, de muncit, muncesc în altă parte?

Avem, într-adevăr, foarte mulţi localnici care fac naveta. De fapt criza socială de aici s-a mai atenuat în momentul în care au apărut capacităţi de producţie în Hunedoara, Deva, Orăştie sau Simeria. Foarte mulţi călăneni fac naveta în aceste oraşe pentru a munci. Nu este o situaţie teribil de favorabilă pentru oraş, pentru că aceşti oameni suportă cheltuieli în plus provocate de navetă pentru a avea un loc de muncă.

Ce aveţi de gând să faceţi pentru a restabiliza forţa de muncă din Călan în limitele oraşului?

Din punctul meu de vedere, lucrurile se vor aşeza în următorii doi-trei ani. recent au apărut în Călan 300 de locuri de muncă. Dacă mai rezolvăm şi problema ecologizării platformei siderurgice şi avem terenuri pentru alţi investitori, lucrurile vor merge şi mai bine. Pe de altă parte, la oficiul local de forţe de muncă, în ultima perioadă, sunt în permanenţă 200 de posturi care nu se ocupă.

Să însemne asta că nu mai există forţă de muncă disponibilă în Călan?

Nu neapărat. Cei care întreabă de acele locuri de muncă le refuză din cauză că sunt nemulţumiţi de salarii. De aici se poate deduce că aceşti oameni au din ce să supravieţuiască. În sprijinul acestei idei vine şi argumentul că în Călan, totuşi, nu s-a închis niciun magazin, mai mult, în toamnă vom avea un supermarket şi nu este exclus ca în curând să mai apară şi un al doilea.



Săptămâna 22 – 28 martie 2007, numărul 228