Săptămâna 29 martie – 4 aprilie 2007, numărul 229
|
EDITORIAL
Parastasul Alianţei D.A.
Oana Bimbirică Motto: „Dezastru şi Anarhie! Asta D.A. Scandal şi mafie! Asta N.U.” (extras dintr-un material propagandistic al PSD)Sfârşitul lunii martie coincide, se pare, cu moartea Alianţei D.A. Nu pot decât să mă bucur de despărţirea neoficială a celor două partide, care pe parcursul „concubinajului” nu au făcut altceva decât să se bălăcărească şi să se prefacă a fi parteneri. Certurile dintre PNL şi PD au început imediat după alegerile generale, când, comuniunea pusă la cale de liderii celor două partide a început să semene, din ce în ce mai mult, cu o prietenie forţată între două părţi care şi-ar da în cap zilnic, dacă ar putea. S-au certat la formarea guvernului, au început să se certe pe proiecte de legi, pe susţinerea din cadrul Parlamentului, iar, apoi, pe împărţirea posturilor din administraţia locală. Certurile se purtau în spatele uşilor închise, iar, nu de puţine ori, au răsuflat şi dincolo de cei patru pereţi, purtate de gurile „trădătorilor” care existau din plin în ambele partide. Electoratul privea tâmp şi nu mai ştia ce să creadă: liberalii ăştia se înţeleg sau nu cu democraţii? Dar dacă nu se înţeleg de ce dracului au mai format alianţa şi de ce nu se despart? Întrebări simple la care răspunsul era însă cât se poate de evident: nu venise încă vremea divorţului. După un an de la alegerile din 2004, alianţa împotriva naturii începuse să devină unul dintre cele mai în vogă spectacole politice din ultimii ani, umplea ecranele televizoarelor şi era gustat de cei care nu prea erau interesaţi de ce face guvernul pentru a le fi şi lor mai bine, cât mai ales de cum să se distreze mai abitir seară de seară, privindu-i pe politicieni înjurându-se şi făcându-ne de râs în întreaga Europă. Pentru că într-o bălăcăreală publică se transformase măreaţa şi senzaţionala Alianţa D.A. Zi de zi, Emil Boc lăsa deoparte treburile de la Primăria Cluj pentru a-i da replici acide lui Tăriceanu, care, la rândul său, făcea o pauză din scrisul bileţelelor şi îl înjura voalat pe liderul PD, dar şi pe democraţi. Jalnicele şi ruşinoasele reprezentaţii zilnice erau condimentate cu un strop de dezbinare de şeful atât de apolitic al statului, Traian Băsescu, care şi-a luat în serios rolul de „preşedinte jucător” şi nu a pierdut nicio ocazie de a le trage câte un şut în fund liberalilor. Şi le-a tras atât de multe şuturi, încât Tăriceanu şi ai lui s-au dat de-a berbeleacul şi au făcut câteva găuri în plasa alianţei. Democraţii i-au mulţumit fostului lor şef de partid pentru ajutorul dat şi s-au pregătit de lovitura finală. În scenă a intrat blonda fostă de la Cotroceni, care, cu unghiile-i roşii, costumele Gucci şi pantofii cu vârf ascuţit, şi-a scuturat buclele şi a scos un bileţel, care, la rândul lui a născut altul şi tot aşa... Deja, de undeva, din fundal se auzea un acord de prohod pe care, atât democraţii, cât şi liberalii l-au acoperit repede cu propriile lor voci, angrenate într-o altă dispută. România devenise europeană, deci, îşi permitea să se facă de ruşine în faţa celorlalte state care asistau, ca la circ, la duelul Tăriceanu - Boc (Băsescu). Înainte de 1 aprilie, cică, alianţa a murit şi premierul vrea să-i dea afară din Guvern pe democraţi. Eu cred că acum ne pregătim de parastas, pentru că D.A. a început să pută de mai multe luni, iar mirosul a început să ne cam intoxice pe toţi. |
Săptămâna 29 martie – 4 aprilie 2007, numărul 229